Autor: Redactor
În raionul Basarabeasca avem 1352 de persoane cu nevoi speciale dintre care cu grad sever (gradul I ) – 254 de persoane, grad accentuat (gradul II) – 753 de persoane, grad mediu (gradul III) -270 de persoane și 87 de copii cu vârsta până la 18 ani.
Sursa: Asistența socială în raionul Basarabeasca
Categorii
FARA FILTRU: Iordanovca
Colegii nostri, Nikita si Vladimir, au făcut o plimbare prin Iordanovca și au imortalizat, prin obiectiv, viața de la sat
Muzica a devenit, în ultima vreme, cel mai bun prieten al omului, fie că o ascultăm în căști, la radio, la boxă sau altfel. Dar, totuși, ce efect are muzica asupra noastră? În reportajul următor, la această întrebare ne vor raspunde trei tineri, care sunt pasionați de lucruri total diferite, însă ceea ce îi unește este muzica.
Vrei să îți reînnoiești albumul de fotografii, dar crezi că nu ai unde să le faci? Colegele noastre, Virineia și Mihaela, vă vor arăta în următorul clip video cum puteți face fotografii impresionante în locuri care par, la început, plictisitoare.
În raionul Basarabeasca s-a remarcat o scădere considerabilă a numărului de infracțiuni în primele șase luni ale anului curent, în comparație cu anul 2019. Acest lucru a fost posibil din cauza perioadei de pandemie.
Vrei să îți reînnoiești albumul de fotografii, dar crezi că nu ai unde să le faci? Colegele noastre, Virineia și Mihaela, vă vor arăta în următorul clip video cum puteți face fotografii impresionante în locuri care par, la început, plictisitoare.
Alegi să petreci timpul acasă, în siguranță sau te aventurezi în dubiosul necunoscut? Urmăriți filmulețul educativ pentru a vedea ce riscuri implică o decizie luată în pripă.
Agricultorii disperați din raionul Basarabeasca au ieșit la protest! Au scos circa 30 de utilajele tehnice agricole pe marginea carosabilului la intrare în s. Abaclia. Prin acest gest ei vor să atragă atenția autorităților la problemele lor. Anul acesta fermierii au rămas fără roadă pentru că zeci de hectare agricole au fost distruse de secetă.
O familie fericită presupune multa muncă și relaționare dintre părinți și copii. Este o placere mare atunci când vezi o familie frumoasă. Echipa noastră de filmări a fost în ospeție la familia Căpățină din s. Carabetovca raionul Basarabeasca.