Categorii
În Moldova Social

Un moldovean, reținut la Aeroport. S-a pornit cu peste 100 de mii de euro nedeclarați

Un bărbat este documentat pentru nedeclararea valutei străine pe care o deținea. Banii, în suma de 100 mii euro și o mie de lire sterline, au fost depistați de către polițiștii de frontieră din Aeroportul Internațional Chișinău în timpul controlului de securitate, în această dimineață.

Potrivit poliției de frontieră, un bărbat în vârstă de 43 de ani urma să ajungă la Istanbul, Turcia, însă a fost reținut pentru verificări suplimentare după ce în timpul controlului de securitate angajații Poliției de Frontieră au observat mai multe bancnote în bagajul de mână.
S-a intervenit conform atribuțiilor de serviciu, fiind informați angajații Serviciului Vamal și efectuate cercetările de rigoare în comun.
La deschiderea bagajului, au fost identificate bancnote străine nedeclarate a câte 100 000 de euro și 1 000 lire sterline. Mijloacele bănești au fost ridicate și transmise autorității vamale din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău pentru efectuarea procedurilor ulterioare.
Categorii
În Moldova Social

Procesul celui mai grav atentat din Franța, soldat cu 130 de morți, începe azi. Un singur terorist mai este în viață

La Paris începe miercuri, 8 septembrie curent, procesul atentatelor din noiembrie 2015, de la teatrul Bataclan și de la Stade de France. 130 de oameni au murit și peste 350 au fost răniți. Au fost cele mai mari tragedii din Franța, după cel de-Al Doilea Război Mondial.

La aproape 6 ani după atentate, se estimează că va dura 9 luni până când judecătorii vor pronunța o decizie.

Cele mai mari audieri penale din istoria Franței se vor deschide la prânz. Sunt 1.800 de părți civile implicate și peste 300 de avocați.

Într-o sală de judecată special construită în istoricul Palais de Justice din Paris, 20 de persoane vor fi judecate pentru atacul coordonat de ISIS care a făcut 130 de morți și 350 de răniți la teatrul Bataclan, pe Stade de France și la mai multe terase terase din arondismentele 10 și 11.

Franco-marocanul Salah Abdeslam este singurul supraviețuitor dintre cei 10 teroriști care au comis atacurile sub îndrumarea ISIS.

Abdeslam, în vârstă de 31 de ani, se pregătise pentru un atac sinugaș, dar și-a aruncat centura cu explozibili și a fugit la Bruxelles, unde a fost arestat câteva luni mai târziu. Nu a făcut mărturisiri din închisoare, așa că interogarea lui va fi un punct cheie al procesului.

Atacatorul este în izolare totală de peste cinci ani. E supravegheat video non-stop, atât în timpul plimbărilor prin curtea închisorii, cât și în celulă. Este o premieră în Hexagon, devenită posibilă datorită unui vot în Parlament.

Potrivit autorităților, numai implementarea sistemului de protecţie video a costat 160.000 de euro, în timp ce cheltuielile de personal costă 390.000 de euro anual.

Născut la 15 septembrie 1989 în Belgia, Salah Abdeslam a fost deja judecat la Bruxelles în 2018 pentru că a tras asupra unor polițiști cu câteva zile înainte de arestarea sa, în martie 2016. A fost condamnat în Belgia la 20 de ani de închisoare.

Guvernul francez a ordonat vigilenţă totală privind ameninţările teroriste pe toată durata procesului.

Categorii
În Moldova Social

„Nu doar H2O!”: foto reportajul Elizavetei Babina

Redacția BAStv a organizat un concurs cu genericul “Nu doar H2O!” desfășurat în cadrul proiectului „Prin informare corectă – pentru împuternicirea drepturilor și oportunităților cetățenilor din regiunea Basarabeasca,, pe care studioul BAStv îl implementează deja de jumate de an cu sprijinul UE și GIZ, proiectul fiind administrat de API.

Mai jos vă prezentăm lucrările Elizavetei Babina

„Вода – это самое важное и необходимое в жизни человека и в природе. Не будет воды – погибнет планета. В нашем городе, точнее, в микрорайонах Флэмында и Станция очень плохая вода. Она имеет неприятных запах и вкус. Я считаю, что эта вода непригодна для питья. От нее могут быть разные последствия, например, начинают желтеть и портиться зубы, ржавеет кран, ухудшается состояние труб и самое страшное – это то, что в наши организмы попадает большое количество микробов и различных инфекций. Отсюда я могу сделать вывод, что грязная вода – самый большой источник угрозы для нашего организма.”, ne descrie Elisaveta despre reportajul ei photo

 

Categorii
În Moldova Social

Cercetat penal pentru răpirea unui automobil și furt

Un tânăr de 22 de ani, locuitor al capitalei, este cercetat penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție a sec. Botanica din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pentru răpirea unui automobil și furt.

La data de 30 iulie a anului curent, Inspectoratul de Poliție Botanica, a fost sesizat  prin intermediul serviciului unic 112, precum că de pe bd. Cuza Vodă, a  fost răpit un automobil de marca ,,Gaz”.

La fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă pentru stabilirea circumstanțelor. Victima, un bărbat de 65 de ani, a comunicat că în jurul orei 14:00,  a parcat unitatea de transport și a mers acasa, iar când a ieșit dimineață la ora 07:00, nu a mai găsit automobilul.

Prejudiciul cauzat proprietarului a fost estimat la 45 000 lei.

Polițiștii imediat au dispus mai multe acțiuni de investigației și urmărire penală pentru stabilirea circumstanțelor și depistarea automobilului. Astfel, în urma măsurilor întreprinse automobilul a fost depistat abandonat pe șos. Muncești. Ulterior polițiștii au stabilit că făptașul a accidentat și un alt automobil de model ,,Iveco”.

Altă infacțiune comisă de același individ, a fost înregistrată în noaptea de 8 august, când acesta a pătruns prin culegere de chei, într-un automobil de model ,,Dacia” parcat pe bd.Traian de unde în mod tainic a sustras un plic în care se aflau mijloace bănești în sumă de 4500 lei.

Urmare a acțiunilor întreprinse de către ofițerii de investigație și urmărire penală, suspectul în comiterea infracțiunilor a fost reținut. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina. Este de menționat că acesta s-a dovedit a fi anterior judecat pentru infracțiuni similare și a fost recent eliberat din locurile de detenție.

În privința acestuia a fost inițiată o cauză penală pentru răpirea mijlocului de transport, și furt, fapte pentru care tânărul riscă amendă în mărime de la 29 000 la 67 500 sau închisoare de la 1 la 3 ani.

Categorii
În Moldova Social

După ce a tamponat o mamă cu doi copii, pe o trecere de pietoni, șoferul a transportat victimele la spital

Un automobil de model Honda, a lovit o femeie care traversa strada regulamentar. Femeia avea în brațe un băiețel, iar alături mergea fetița ei. Accidentul a fost înregistat astăzi la ora 8:30 pe strada Mihail Sadoveanu din sectorul Ciocana.

Potrivit oamenilor legii, șoferul, care a produs incidentul, a transportat personal victimele la spital. Din fericire, femeia și copiii nu s-au ales cu traumatisme grave.

La moment, oamenii legii stabilesc circumstanțele, iar în dependență de gravitatea leziunilor cu care s-au ales victimele, șoferul urmează a fi sancționat.

Categorii
În Moldova Social

Caz misterios: A fost găsit un cadavru leziunile căruia arată că ar fi fost lovit de o mașină, dar nici urmă de autoturism

Poliția întreprinde toate măsurile pentru identificarea unui conducător auto, care pe parcursul nopții trecute, a tamponat un bărbat de 50 de ani locuitor al satului Coșcodeni din raionul Sîngerei.
Cadavrul acestuia a fost depistat, astăzi dimineață, în jurul orei 9:43 într-un șanț de pe marginea carosabilului, în apropierea satului Cișmea din raionul Orhei.
Leziunile corporale de pe suprafața corpului sunt caracteristice celor provocate în urma unui accident rutier.
 La fața locului, polițiștii au depistat piese ale unității de transport care a fost implicată în accident.
 Poliția întreprinde toate acțiunile de urmărire penală pentru indentificarea și localizarea șoferului, precum și stabilirea tuturor circumstanțelor care au dus la producerea accidentului rutier.
Categorii
În Moldova Social

Încă un lot de vaccinuri împotriva COVID-19 a fost transmis de Chișinău locuitorilor din regiunea transnistreană

Chișinăul transmite un nou lot de vaccinuri împotriva COVID-19 cetățenilor domiciliați în stânga Nistrului și municipiul Bender. Centrelor de Sănătate din regiunea transnistreană le vor fi livrate 5 104 doze de vaccin anti-covid, dintre care, 2 004 doze de Pfizer și 3 100 doze de Johnson, procurate de către Guvernul Republicii Moldova.

„Din toate loturile de asistență umanitare oferite Republicii Moldova, dar și din achizițiile efectuate din resurse bugetare, autoritățile în mod proporțional au redistribuit locuitorilor din regiunea transnistreană aproximativ 190 de mii de doze de vaccin împotriva COVID-19”, se arată într-un comunicat al Biroului pentru Reintegrare.

De asemenea, pentru întreținerea serviciilor exemplare și vindecarea grabnică a celor infectați, regiunii transnistrene pe lângă vaccin i s-au transmis și multiple loturi umanitare ce conțineau echipamente de protecție individuală și aparataj medical performant.

Mai mult, în zilele apropiate este preconizată înmânarea unui nou lot de ajutor umanitar locuitorilor din stânga Nistrului și mun.Bender, în număr de 500 de mii de măști de unică folosință, 240 de mii de aparate de respirat și 50 de mii de teste rapide de detectare a antigenului SARS COV-2.

Categorii
În Moldova Social

Vești proaste pentru șoferi. Carburanții se scumpesc din nou

Carburanții se scumpesc a doua zi consecutiv. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a anunțat pentru ziua de mâine prețuri plafon mai mari.

Astfel, de miercuri un litru de benzină va costa 20,52 lei, cu 13 bani mai mult decât astăzi, iar motorina va fi cu 7 bani mai scumpă și va avea prețul maxim de 16,63 lei.

În ultima perioadă, prețul carburanților a crescut de mai multe ori.

Potrivit modificărilor operate recent în legislație, ANRE stabilește zilnic prețurile maxime plafon pentru benzina și motorina standard, în timp ce petroliștii stabilesc la propria discreție prețurile pentru celelalte tipuri de carburanți.

Categorii
În Moldova Social

Biletele pentru meciul Sheriff – Shakhtar sunt deja disponibile!

Veste bună pentru cei ce vor să ajungă la meciul dintre Sheriff – Shakhtar de pe data de 15 septembrie. Biletele de acces au fost scoase în vânzare. Biletele pot fi procurate atât online cât și la casa stadionului în ziua meciului.

Astfel, biletele la primul meci din turneul Ligii Campionilor UEFA între FC Sheriff și FC Shakhtar Donetsk sunt deja disponibile. Meciul va avea loc pe 15 septembrie, la Tiraspol, pe Arena Mare a CS Sheriff, cu începere de la ora 19.45.

Prețul biletelor este de 150 ruble (170 lei), 200 ruble (225 lei), 450 ruble (500 lei), 500 ruble (560 lei), 700 ruble (790 lei) și 1000 ruble (1120 lei). Biletele pot fi achiziționate de la terminalele Agroprombank, de pe site-ul biletpmr.com sau de la casa de bilete a stadionului, în ziua meciului.

Toate bilete sînt personalizate. Pentru a fi procurate trebuie să fie indicate datele din pașaport, care să includă adresa de domiciliu și numărul de telefon.

Doritorii de ajunge la meci trebuie să se grăbească , întrucât vor avea acces 50 la sută din spectatori din capacitatea arenei. În același timp, va fi necesar să respectați toate măsurile de carantină, inclusiv purtarea măștii.

Categorii
În Moldova Social

Moldoveanca Svetlana Mamaeva a câștigat titlul marelui concurs Miss Canada

Fetele din Republica Moldova pot inspira, motiva și încuraja, un exemplu poate fi chiar una dintre tinerele de la Chișinău, care a câștigat recent marele concurs Miss Canada. Svetlana Mamaeva a fost aleasă de juriu drept cea mai frumoasă și mai inteligentă dintre concurente.

Svetlana a avut nici mai mult nici mai puțin decât 50 de rivale.

„În acest an concurența a fost puternică, dar eu m-am pregătit foarte mult. Concursul l-am luat în serios, pentru că acesta nu este doar despre frumusețe exterioară, mers pe podium și rochii de seară. Trebuie să știi să vorbești frumos, să fii pregătită pentru orice întrebare, începând de la ceva politic până la ceva provocator”, a povestit câștigătoarea.

Svetlana muncește în industria businessului și tehnologiei. Totodată, organizează și evenimente de caritate.

„Tot ce fac eu este din inimă. Atunci când faci ceva din tot sufletul, oamenii din jurul tău observă și te răsplătesc cu aceeași monedă”, spune Svetlana.

În luna decembrie Svetlana va merge la concursul „Miss World”, care va fi organizat la Puerto Rico. Vor participa concurente din peste o sută de țări.

„Sunt fericită că voi fi la acest eveniment”, a mai adăugat Svetlana.

 

Uneori îmi pare că nu fac față, că nu reușesc peste tot. Dar, de mică am fost un copil sârguincios. Îmi știu prioritățile: ce este pe primul loc și ce pe locul doi. Îmi calculez mereu timpul”, a mărturisit Miss Canada.

Svetlana este mândria familiei și un exemplu de urmat pentru multe fete. A ajuns în Canada acum zece ani. Acolo, și-a făcut studiile și a început o carieră de analist.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼