Categorii
În Moldova Social

Cine și cum a sabotat monitorizarea investițiilor din Aeroportul Internațional Chișinău

Acum opt ani, pe 30 august 2013, Agenția Proprietății Publice și societatea Avia Invest SRL au semnat Acordul privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău (AIC), pentru o perioadă de 49 ani.

Acest acord rămâne cel mai contestat, dar și cel mai costisitor proiect de parteneriat public-privat în Republica Moldova. Or, valoarea investițiilor planificate este de 244,2 milioane de euro, având ca obiectiv modernizarea serviciilor aeroportuare în trei etape, în funcție de majorarea fluxului de pasageri deserviți de aeroport.

I etapă – 45,1 milioane euro, în termen de doi ani de la data semnării contractului de concesiune;
II etapă –
115,2 milioane euro, în termen de doi ani după atingerea unui flux de pasageri de 2,6 milioane persoane anual;
III etapă –
83,9 milioane euro în termen de doi ani după atingerea unui flux de pasageri de la 3,2 milioane persoane anual.

Deși este unul dintre cele mai monitorizate proiecte din țară, nici până acum nu este clar câți bani a investit Avia Invest și cine controlează de facto compania.

Cine și cum sabotează verificarea lucrărilor

Ultimul raport al APP, publicat la începutul lunii august 2021, denotă însă că Agenția pentru Supraveghere Tehnică așa și nu a verificat ce investiții a făcut în Aeroport compania Avia Invest.

„La 03.03.2020 prin demersul 08/826/AST a informat despre imposibilitatea executării controlului de specialitate din motivul neprezentării de către SRL Avia Invest a documentelor solicitate de către Agenția pentru Supravegherea Tehnică”, susține APP.

În vederea monitorizării contractului de concesiune a activelor Aeroportului Internațional Chișinău, APP a creat și în grup de lucru special, activitatea căruia însă a fost blocată prin neparticiparea membrilor.

Astfel, în 2020 au fost organizate 6 ședințe, dintre care două s-au desfășurat la data de 23 ianuarie 2020 și 4 iunie 2020, iar altele patru ședințe din lipsă de cvorum au fost amânate, explică administrația APP.

În schimb, au fost întocmite 15 note informative pentru autoritățile centrale ale statului, de la Consiliul Suprem de Securitate, Parlament și prim-ministru, la Cancelaria de Stat și Curtea de Conturi.

Categorii
În Moldova Social

Procedura de redobândire a cetățeniei române va fi simplificată

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României anunță noi măsuri pentru reducerea birocrației în activitatea consulară prin simplificarea procedurilor aplicabile în materie de cetățenie privind documentele necesare pentru depunerea cererilor privind acordarea/redobândirea cetățeniei române, depunerea jurământului de credință față de România, optimizări ale platformei www.econsulat.ro.

Pentru a veni în sprijinul solicitanților de servicii consulare, la propunerea MAE, a fost analizată și convenită împreună cu Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) eliminarea cerinței prezentării unor declarații în formă autentică la depunerea dosarului de redobândire a cetățeniei române, conținutul acestor declarații fiind inclus în formularul de cerere-tip adresată Președintelui Comisiei pentru Cetățenie, generat din sistemul informatic consular E-Cons și semnat olograf de către solicitant. Astfel, MAE precizează, într-un comunicat, că este vorba despre următoarele documente:

  • declarația care atestă faptul că solicitantul nu întreprinde și nu sprijină acțiuni împotriva ordinii de drept sau a securității naționale a României și că nici în trecut nu a fost implicat în astfel de acțiuni;
  • declarația referitoare la stabilirea domiciliului solicitantului;
  • declarația din care să rezulte dacă solicitantul a mai depus o altă cerere de redobândire a cetățeniei române;
  • declarația privind solicitarea transcrierii/înscrierii certificatului de naștere al minorului în registrele de stare civilă române din țară și din străinătate și a existenței sau nu a unui alt act reconstituit, în cazul dosarelor depuse de către părinți pentru minori.

De asemenea, începând cu luna iunie 2021, a fost operaționalizată o procedură simplificată în vederea creșterii numărului zilnic de acorduri eliberate de către șeful misiunii diplomatice/oficiului consular pentru persoanele cu domiciliul în străinătate care doresc să depună jurământul la sediul ANC din București. Astfel, acordul șefului misiunii diplomatice/oficiului consular este eliberat fără a mai fi condiționat de numărul de locuri/sesiuni alocate de către ANC pentru misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României. Pentru programarea în vederea depunerii jurământului de credință, solicitanții se adresează în mod direct Autorității Naționale pentru Cetățenie la adresa de e-mail special creată în acest scop la nivelul acestei instituții.

Totodată, MAE informează că portalul www.econsulat.ro a fost actualizat pentru a permite solicitanților să opteze pentru comunicarea corespondenței ANC prin mijloace electronice la depunerea cererilor de acordare/redobândire/renunțare la cetățenia română, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2021 de modificare a Legii cetățeniei române nr. 21/1991.

MAE precizează că aceste demersuri se înscriu în procesul mai amplu de reformă a activității consulare demarat din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, în vederea eficientizării activității consulare prin măsuri de digitalizare și debirocratizare, având ca obiectiv facilitarea accesului la servicii consulare și îmbunătățirea calității și condițiilor de procesare a acestora.

Categorii
În Moldova Social

Paradoxal: Liderul mişcării „fără mască” din statul american Texas a murit de COVID-19, la doar 30 de ani

Liderul mişcării „fără mască” din statul american Texas a murit de COVID-19. Bărbatul a fost internat la Terapie Intensivă după ce, mai multe zile, s-a tratat acasă cu zinc, vitamina C, aspirină şi ivermectină. 

Americanul de 30 de ani avea trei copii, iar soţia lui este însărcinată cu al patrulea. El lucra la o companie care vindea echipamente de sudură şi considera măsurile anti-COVID-19 ca fiind o încălcare a libertății. Soţia lui purta mască, dar respecta decizia partenerului de a renunţa la ea.

În ultimele două săptămâni s-a majorat cu 50 de procente numărul celor care s-au îmbolnăvit de COVID-19 şi cu 33 la sută au crescut internările. 

Categorii
În Moldova Social

Pensia minimă ar putea fi de 2000 de lei de la 1 octombrie. Proiectul este supus consultărilor

Guvernul propune de la 1 octombrie curent indexarea prestațiilor de asigurări sociale și a unor prestații sociale de stat cu 3,86%, reieșind din rata inflației înregistrată în primul semestru al anului în curs, astfel încât pensia minimă să fie de 2 mii de lei. O asemenea prevedere se regăsește într-un proiect de Hotărâre a Cabinetului de miniștri supus consultărilor publice.

Potrivit inițiativei, datele prezentate de Biroul Național de Statistică arată că, inflația înregistrată în primul semestru al anului curent, (luna iunie), față de luna decembrie 2020 este de 3,86%. Astfel, autorii proiectului precizează că, majorării vor fi supuse toate categoriile de pensii, indiferent de tipul acestora.

Proiectul hotărârii de guvern prevede ca diferența dintre cuantumul pensiei minime şi cuantumul pensiei calculate se va achita din mijloacele bugetului de stat.

Cheltuielile necesare pentru indexarea prestațiilor de asigurări sociale și a unor prestații sociale de stat cu, coeficientul 3,86% constituie 188 186,7 mii lei. Cheltuielile necesare pentru stabilirea de la 1 octombrie curent a cuantumului pensiei minime pentru limită de vârstă de 2 000 lei constituie 512 712,1 mii lei.

Inițiativa aparține Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

 

Categorii
În Moldova Social

Teste rapide antigen COVID-19 gratuite pentru profesori. Platforma DA a propus o soluție de compromis

Platforma DA a venit cu o soluție de compromis pentru cadrele didactice, după ce Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) a obligat profesorii nevaccinați să-și facă teste COVID-19 din bani proprii.

Membrul partidului, Liviu Vovc, a propus în cadrul unei conferințe de presă, ca angajații din educație să beneficieze de testele antigen, donate R. Moldova de către partenerii externi.

Partidul sugerează ca acest proces să dureze câteva luni, timp în care, concomitent, în instituțiile de învățământ să fie desfășurate evenimente de informare despre importanța vaccinării.

„Pentru a obține o rată de vaccinare este nevoie de o comunicare eficientă. Prin constrângere, riscăm să nu avem efectul constat. Efectuarea testului odată la două săptămâni, pentru majoritatea cadrelor didactice, poate fi o povară financiară”, a declarat Liviu Vovc.

Platforma DA a anunțat că salută decizia Guvernului și a CNESP-ului ca orele să se desfășoare cu prezența fizică a elevilor și profesorilor, dar a criticat autoritățile că au luat pripit decizia privind obligativitatea testelor COVID-19 pentru profesori, fără a desfășura consultările necesare.

Potrivit Ministerului Educației, la sfârșitul lunii iulie, rata totală de acoperire a vaccinării în rândul cadrelor didactice a constituit 66,7 procente, cu cel puțin o doză, și aproape 47 la sută, cu ciclul complet de vaccin.

Amintim că ultima decizie a CNESP din 23 august a trezit confuzii în rândul profesorilor și lucrătorilor din educație.

După ce sindicatele din Educație au criticat decizia CNESP privind obligarea prezentării testelor negative la COVID, odată la 14 zile și din cont propriu de către cadrele didactice nevaccinate, ministra Sănătății se înreabă de ce acestea ar trebui achitate de persoanele care au ales să se vaccineze.

De cealaltă parte, primarul Capitalei Ion Ceban insistă că decizia CNESP este nulă în municipiul Chiținău. Potrivit lui, Comisia Locală poate decide asupra diferitor măsuri de sănătate publică în funcție de indicatorii epidemiologici.

Categorii
În Moldova Social

Israelul scade la 12 ani vârsta de la care se poate primi a treia doză de vaccin anti-Covid-19

Israelul a anunțat duminică o scădere la 12 ani a vârstei minime de la care se poate primi a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 pentru a lupta împotriva înmulțirii contaminărilor, legate de varianta Delta a coronavirusului.

„În prezent, extindem posibilitatea de a primi așa-numitul booster, a treia doză de vaccin, la toată populația, cu condiția să fi trecut cinci luni de la injectarea celei de-a doua doze”, a declarat directorul general din cadrul Ministerului Sănătății, Nachman Ash, într-o conferință de presă transmisă la televiziune.

„Al treilea vaccin este imediat deschis tuturor persoanelor de peste 12 ani”, a precizat pe Twitter ministrul Sănătății, Nitzan Horowitz. Subliniind eficacitatea dozei booster conform ultimelor studii, el a făcut apel la cetățeni să se vaccineze.

Statul evreu a lansat la sfârșitul lunii iulie o campanie pentru a le permite persoanelor de cel puțin 60 de ani să se poată vaccina cu a treia doză de ser, în principal de la gigantul farmaceutic Pfizer/BioNTech.

De atunci, Israelul a scăzut progresiv vârsta minimă de acces, în ciuda apelului Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru un moratoriu asupra acestei a treia doze de rapel, cu scopul de a lăsa mai multe vaccinuri țărilor sărace, unde rata de vaccinare rămâne scăzută.

Premierul israelian Naftali Bennett a răspuns că administrarea acestor doze în Israel, țară cu nouă milioane de locuitori, nu ar afecta stocurile mondiale și ar permite testarea eficacității celei de-a treia doze.

Peste 5,4 milioane de persoane au primit două doze de vaccin în Israel, adică 58% din populație, iar peste 1,9 milioane, a treia doză.

Categorii
În Moldova Social

O tânără de doar de 18 ani a murit, iar pasagerul a fost transportat la spital în urma unui accident înfiorător

Un accident înfiorător a avut loc aseară în raionul Soroca. O tânără de doar de 18 ani a murit, după ce motocicleta pe care o conducea a derapat de pe carosabil și a căzut la pământ.
Accident nocturn grav în Racovăț, raionul Soroca. O tânără din satul Tîrnova, raionul Dondușeni a murit, după ce a pierdut controlul motocicletei. Pasagerul, un bărbat de 22 ani, a fost transportat la spital cu diverse escoriații pe diferite părți ale corpului.
Potrivit poliției, în seara de 29 august, în jurul orelor 21:45 în Serviciul de Gardă al IP Soroca, a parvenit comunicarea telefonică de la o persoană de gen feminin, care a comunicat că pe drumul central din satul Racovăț, raionul Soroca, a fost produs un accident rutier cu implicarea unei motociclete de model Viper
Din nefericire, în urma accidentului, conducătoarea motocicletei a murit la fața locului, iar pasagerul s-a ales cu mai multe traumatisme.
Actualmente, polițiștii efectuază acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor pe cazul dat.

Categorii
În Moldova Social

Patru răniți, printre care și o minoră au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident grav

Trei femei și un minor de 15 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce două mașini s-au ciocnit violent. Accidentul s-a produs duminică seară în raionul Criuleni, pe traseul M1 Dubăsari – Chișinău. 

Potrivit poliției, șoferul unui automobil de model La Vesta a efectuat o manevră de întoarcere de pe banda dreaptă a carosabilului, fără a se asigura, iar în rezultat, vehiculul a fost lovit de o Toyota Camry, care se deplasa regulamentar.

La fața locului a intervenit un echipaj de la ambulanță. Medicii de la salvare au acordat ajutor medical minorului și celor două femei din automobilul de model Toyota, precum și unei pasagere din Lada. Cei doi șoferi au fost supuși testului de alcoolemie cu aparatul Drager. Rezultatul a arătat că niciunul dintre ei nu a consumat alcool înainte de a urca la volan.

Oamenii legii investighează circumstanțele producerii accidentului.

Categorii
Cartierul Tineretului Emisiuni

Cinema în aer liber din satul Abaclia

Sfârșitul verii nu e un motiv de tristețe, acest final e mai mult o ocazie de a privi momentele frumoase din acest sezon în retrospectivă. Spre exemplu, tinerii din satul Abaclia au avut ocazia în fiecare sâmbătă să beneficieze de cinema în aer liber, organizată de consiliul de tineret, cinematograful fiind improvizat în parcul localității. Cu ce impresii au rămas spectatorii în urma acestei experiențe, aflăm în continuare…

Categorii
În Moldova Social

Părinții care își duc copiii la grădinițe, obligați să se vaccineze

„Nu vă primim copiii la grădiniță dacă nu vă administrați vaccinul anti-COVID”. Așa ar fi fost amenințați locuitorii din satul Drăgănești, raionul Sîngerei, care au mers să-și înscrie odraslele la instituția preșcolară din localitate. Cel puțin asta susțin cîțiva părinți. De frică că le vor fi marginalizați copiii, aceștia au preferat să le fie păstrat anonimatul.

”La spital au spus că dacă părinții nu se vaccinează, copiii nu vor fi primiți la grădiniță. 

Totodată, femeia spune că medicii refuză să dea pastilele gratuite bătrînilor din localitate pînă nu-și administrează vaccina. Se duc bătrînelele și cumpără pastile din banii puțini pe care îi au. 

Oamenii din sat spun că au auzit despre un asemenea ultimatum.

 „Da, a fost așa discuție, dar noi am rezolvat. A fost primarul și s-a rezolvat la policlinică la noi. Eu acum vin cu băieții de la policlinică și totul e ok. Medicul așa spune, că e obligatoriu. Dar eu azi cu dînsul m-am contrat puțin. I-am spus, eu nu vreau să mor”, spune o mamă a doi copii. 

Unii acuză decizia medicului din sat și spun că un astfel de comportament este inadmisibil. 

„Da, am auzit, dar nu se poate așa ceva, să se vaccineze părinții pentru ca micuții să meargă la grădiniță. Eu nu înțeleg. Toți oamenii care trec pe strada asta spun că: mă duc să primesc vaccin pentru ca să-mi primească copilul la grădiniță”, povestește un localnic. 

Cei din administrația grădiniței recunosc că au fost astfel de discuții, însă problema a fost deja rezolvată. În prima zi de școală, micuții sînt așteptați la grădiniță. 

„A fost puțină panică. Dar n-a mai fost așa de mare, adică, că categoric, nu o să le dea certificate. De la 1 septembrie așteptăm copiii ca să vină la grădiniță”, afirmă Angela Bînzari, șefa de gospodărie la gradinița de la Drăgănești. 

Medicul din sat susține că prin gestul său a încercat să convingă oamenii să se imunizeze, însă regretă că nu a fost înțeles corect. 

Grădinița din Drăgănești este frecventată de peste o sută de copii. 

Reamintim că vaccinarea antiCOVID-19 în Republica Moldova este una benevolă, potrivit ultimelor informații cetățenii nu se grăbesc să se imunizeze din diferite motive, printre care, frica de vaccin și adesea imposibilitatea de a alege vaccinul cu care să fi imunizați.

 

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼