Categorii
Actualitate În Basarabeasca

(FOTO) Primăvara văzută cu ochii locuitorilor raionului Basarabeasca

Primăvara este un anotimp al renașterii și al bucuriei, în care natura revine la viață, formând o simbioză și un echilibru. Deseori, acest anotimp este asociat cu copacii înfloriți, cu lalele și cu mirosul de iarbă verde. Așadar, vă invităm să vedeți cum a fost surprinsă primăvara de către locuitorii raionului Basarabeasca.

„Bașcalia… baștina mea frumoasă!!! Aici îmi place să trăiesc, să-mi spun gândurile, durerile și orice bucurie pe care o am și care știe să-mi păstreze orice mărturisire!!! El este aici întotdeauna fidel!!! Satul meu cu oameni gospodari și binevoitori!!! Cum să nu iubești satul tău??? Cu așa priveliște frumoasă!!! Domnul să ne păzească, că se arată frumoasă roada!!!”, a meționat Zinaida Vornic.

„Pentru mine, primăvara e o dublă sărbătoare: începerea renașterii naturii, însoțită de soare, căldură și flori, și ziua mea de naștere. De fiecare dată când trec pe lângă ceva frumos, nu ezit să mă opresc, să scot telefonul și să le fotografiez. Astfel, ele rămân nu doar în telefon, ci și în memorie…”, a spus Lilia Zabolotnîi.

„Primăvară e frumoasă oriunde, dar dacă aș fi să aleg, aș saluta-o întotdeauna dintr-o grădină, și anume grădina din curtea casei părintești. Pozele sunt făcute în Satul Nou, regiunea Odesa,  Ucraina”, menționează Kateryna Răcilă Trastian.

„Aceștea sunt splendizii și magnificii pomi care neclintiți împodobesc traseul meu spre grădiniță pe care îl parcurg zi de zi. Doar ca mereu eram prea grăbită, ca să le observ frumusețea și să le savurez mirosul. În această goană nebună după lucruri materiale și fală deșeartă, care reprezintă doar o bucurie de moment , uităm să trăim viața, să savurăm clipa . După mai mult de 10 ani, azi a fost prima zi când am parcurs acest traseu pe jos și am primit atât de multă energie, admirând fiecare copăcel și fiecare floare pe care am întâlnit-o în calea mea . Le-am savurat mireasma și am învățat de la ei ca până la urmă cea mai mare bucurie e atunci când dăruiești . Chiar dacă erau curți pustii uitate de ani, la pragul casei un copac înflorit îți păstrează sfinte amintirile și te așteaptă să revii. Gândul m-a dus astăzi și la copacul de caise din curtea casei părintești, căruia îi cunoșteam toate ramurile și știam și calea cum să ajung prima în vârful lui. Valoarea fiecărui copăcel sau lucru se ascunde în amintirile ce ne leagă de el. Iar amintirile sunt tot ceea ce avem mai scump și unicile ce rezistă în timp”, relatează Anishoara Burdujan.

„Am decis sa pozez acest pom de cireșe, deoarece, plecând acasa de la ore, eu mâncam din acest pom. Redă o atmosferă de primăvara, care completează tabloul primăverii. Această poză e făcută la data de 08.04.2024, pe str. 31 august 1989, Sadaclia. Cred ca acest copac, este cel mai înflorit. Noi, oamenii ar trebui sa vedem frumosul în orice!”, a spus Diana Prohnițchi.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Cartierul Tineretului Proiectele noastre

(VIDEO) Totalizarea proiectului privind discriminarea etnică în liceul „Matei Basarab” din or. Basarabeasca

În Liceul Teoretic „Matei Basarab” din or.Basarabeasca a avut loc un eveniment de totalizare a rezultatelor în cadrul unui proiectului la disciplina Educație pentru societate, clasa a VIII-a. La acest eveniment au participat mai mulți elevi din toate instituțiile de învățământ din raion. Cum a avut loc totul, aflați în acest material.

Combaterea discriminării în bază de etnie și încadrarea lor în societate. Aceasta a fost tematica unei activități de totalizare, realizată de către elevii clasei a VIII-a din LT „Matei Basarab” din or.Basarabeasca, la disciplina educație pentru societate. În cadrul modului „Valori interculturale în comunicate”, elevii au trebuit să realizeze o cercetare cu privire la problema discriminării etnice și culturale în instuția proprie.

Pentru al realiza, elevii au elaborat un plan de activități. Ei au prezentat colegilor rezultatele unui sondaj, popularizat în liceu. Ulterior, pentru a demonstra problema discriminării, elevii au înscenat un teatru social.

Următorul obiectiv a fost realizarea interviurilor cu colegii lor de o altă etnie sau naționalitate. La finalul activității, participanții și spectatorii – elevii claselor a 8-a și a 9-a din toate școlile din raion – au putut să-și expună opinia cu privire la cele văzute. Potrivit celor prezenți, această activitate a fost extrem de interesantă.

Potrivit profesoarei de educație pentru societate, Tatiana Mîță, această activitate a fost organizată pentru a demonstra elevilor că indiferent de diversitatea culturală și etnică, toți suntem egali și liberi.

Amintim că, începând cu luna februarie și până în prezent, elevii claselor a VIII-a parcurg niște ore în cadrul lecției de educație pentru societate, referitor la valorile interculturale. În cadrul acestuia, tinerii trebuie să realizeze un proiect, în care pot prezenta problemele minorităților etnice și modul în care le pot depăși.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Istorii

(VIDEO) Victor Babcinețchi – tânărul care inspiră alți tineri

La 18 ani, Victor Babcinețchi, aflat la al doilea mandat în calitate de președinte al Consiliului Raional al Tinerilor din Șoldănești, este un model pentru tinerii din comunitate. El este cel care îi inspiră și îi adună în jurul diferitelor activități, cauze nobile sau idei. 

Cu o experiență bogată în scrierea și implementarea proiectelor pentru tineri, Victor și echipa din Consiliul de Tineret, au adus o schimbare pozitivă în felul în care adolescenții aleg să-și petreacă timpul liber. Acesta a amenajat un spațiu prietenos în care tinerii se întâlnesc, socializează și practică jocuri intelectuale.

„Tineri care stăteau toată ziua în telefon, care nu cunoșteau decât despre jocuri pe calculator, noi am reușit să-i implicăm în Consiliu. Lor le place și merg până în ziua de azi în diferite programe”, ne-a povestit Victor Babcinețchi.

Acesta a adunat și echipa care a pus umărul la organizarea maratonului Șoldănești Run, din vara trecută. Tinerii au făcut voluntariat, iar în așa mod, autoritățile locale au economisit resurse financiare importante. Ulterior, banii au fost redirecționați pentru sectorul de tineret. Tot în vara lui 2023, Victor a organizat o tabără pentru refugiați, tinerii din raion și cei din diasporă. Ca să-și poată implementa ideea, acesta a scris un proiect pentru care a și obținut finanțare. Victor își amintește cu entuziasm despre această experiență:

„Au fost cinci zile destul de atractive, cu activități nonformale, la care s-au distrat, s-au dezvoltat, au făcut cunoștință cu ei.”

Iar iarna își adună echipa pentru un scop nobil – să ducă în casele copiilor sau ale vârstnicilor cu posibilități reduse cadouri de Crăciun. Pentru a aduna darurile, bate la ușa mai multor agenți economici. Îi convinge să doneze haine, produse alimentare și de igienă. Iarna trecută, 40 de familii au primit pachete de sărbători.

Pentru eforturile și realizările sale, Victor a fost distins în acest an cu Premiul Național pentru Tineret. Iar Consiliul condus de Victor a primit din partea Ministerului Educației, titlul de Consiliul de Tineret al Anului 2021.

Ideile lui Victor nu se opresc aici. El vede în tineri atât prezentul, cât și viitorul comunității, motiv pentru care vrea să aducă în raion proiecte care să contribuie la educarea și dezvoltarea acestora.

„Este important să creștem o generație de tineri educați și capabili. De când am început să mă implic am spus că vreau să fiu primar la mine în comunitate, așa voi face mult mai mult decât pot acum, ca un simplu cetățean al acestui oraș, de care îmi pasă și vreau să fac o schimbare.”, spune Victor, privind optimist către viitor.

Acest material a fost realizat în cadrul campaniei „Incluziunea începe de la mine”. Campania își propune să contribuie la diminuarea stereotipurilor existente despre grupurile social-vulnerabile și marginalizate, precum și la îmbunătățirea atitudinii societății față de aceste persoane. La fel, campania este orientată să sporească gradul de înțelegere a noțiunii de incluziune de către cetățeni, sporind astfel șansele pentru o societate mai incluzivă.

Campania este organizată în cadrul proiectului „Promovarea coeziunii sociale în Moldova prin încurajarea incluziunii și diminuarea discriminării”, desfășurat de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul programului „Inițiativă Comună pentru Oportunități Egale – Faza II”, implementat cu suportul Guvernului Elveției.

Categorii
Actualitate În Moldova

Mitropolia Moldovei va aduce și în acest an Focul Haric de la Ierusalim

Ca în fiecare an, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldovei va aduce Focul Haric de la Ierusalim. Acest lucru se va întâmpla în Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor.

Mitropolia anunță că organizează, sub conducerea și cu participarea ÎPS Mitropolit Vladimir, un binecuvântat pelerinaj în Țara Sfântă și de a prelua Focului Haric în Săptămâna Patimilor (29 aprilie-4 mai 2024). Astfel, procesiunea întâmpinării sfintei lumini și întoarcerea în Moldova este planificată în Sâmbăta Mare, pe 4 mai.

Tradițional, sâmbătă seara, în ajun de Paști, Focul Haric va fi adus la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din capitală. Lumina sfântă este împărțită preoților și credincioșilor, care o răspândesc în întreagă țară.

În acest an, creștinii ortodocși sărbătoresc Paștele pe 5 mai.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Proiectele noastre Să ne amintim

Să ne amintim. Concurs de cântece patriotico-militare „Victoria-64” (anul 2009)

În trecut, în raionul Basarabeasca a avut loc un concurs de cântece patriotico-militare „Credință, Speranță, Dragoste”. Participanții au concurat pentru a reprezenta raionul nostru la etapa republicană a concursului. Să ne amintim, cum a avut loc acest eveniment în anul 2009. 

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Sezonul declarațiilor: Ce deține primărița satului Iordanovca

Pe site-ul Autorității Naționale de Integritate a fost publicată declarația de avere și interese personale a primăriței din s. Iordanovca pentru anul 2023. Potrivit documentului, familia Vioricăi Scobioală a ridicat un venit de 471.4 mii lei. 

Potrivit documentului, în anul 2023, în calitate de primar, Viorica Scobioală a ridicat un salariu 89 932 lei. De asemenea, primărița a mai primit venituri în valoare de 47 000 lei în baza unui contract de prestări servicii cu Partidul „Acțiune și Solidaritate”. În același timp, în declarație sunt prezentate și alte venituri ale membrilor familiei Scobioală: CFM Basarabeasca – 90 429 lei și Gospodăria Țărănească „V. Scobioală” – 244 000 lei.

În declarație sunt indicate 7 terenuri agricole în mărime de 3,54 ha, 0,03 ha, 1,76 ha, 1,76 ha, 1,49 ha, 1,76 ha și 1,76 ha . Pe lângă acestea, în document sunt indicate două imobile: o casă de locuit cu o suprafață de 0,13 ha, dobândită în anul 2001 în baza unui contract de vânzare-cumpărare cu o valoare de 18 000 lei, și un alt imobil, cu o suprafață de 139,5 m2, în valoare de 30 400 lei, dobândit în anul 2008 în baza contractului de vânzare-cumpărare.

Primărița, în declarația de avere, a inclus și mijloacele de transport pe care le deține familia sa:

  • autoturism Mitubisi L200, fabricat în 2006 și dobândit în anul 2023 în baza unui contract translativ de posesie, în valoare de 5 000 EUR; 
  • un autoturism LADA, fabricat în 2009 și dobândit în 2021, în valoare de 40 000 lei; 
  • un autoturism FORD Mondeo, fabricat în 2015, dobândit în anul 2022 în baza unui contract translativ de posesie, în valoare de 155 000 lei; 
  • camion FORD Tranzit, fabricat în 1998 și dobândit în 2008, în valoare de 2 700 USD;
  • camion Mercedes Sprinter 313 CDI în valoare de 40 000 lei, fabricat în 2004 și dobândit în 2019; 
  • două remorci RAS 2-200, fabricate și dobândite în 2021, în baza unui contract translativ de posesie și folosință, în valoare de 93 000 ambele; 
  • remorcă APICOLA, fabricată și dobândită în 2020, titularul căreia este G.Ț „V. Scobioala” , în valoare de 38 000 lei; 
  • o remorcă fabricată în 1978 și dobândită în 2016; 
  • mașină agricolă T-40 AM, fabricată în 1984 și încă o mașină agricolă T-40, fabricată în 1990.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Divertisment

„Retrospectiva săptămânii” de la BAStv: ieftinirea gazului, acorduri de cooperare, declarații, premii și multe altele 

„Retrospectiva săptămânii” – o secțiune în care postăm cele mai importante știri publicate pe site-ul nostru în ultimele 7 zile. Acest lucru te va ajuta să fii mereu la curent și să nu ratezi nimic important pentru tine.

Gazul ar putea fi mai ieftin? Energocom scade cu 100 de euro prețul de vânzare a gazelor către Moldovagaz
În luna aprilie, SA Moldovagaz a convenit să achiziționeze gaz de la Energocom la un cost de 450 euro pentru fiecare 1000 de metri cubi, conform unei decizii luate în cadrul unei ședințe a Consiliului SA Energocom. Informații aici.

(FOTO) Basarabeasca și Iași au semnat un Acord pentru dezvoltarea regională. Ce înseamnă asta pentru raion
Consiliul Raional Basarabeasca a anunțat că, recent, a fost semnat un Acord de cooperare cu Județul Iași, România. Acordul a fost semnat pe data de 27 martie, curent, în cadrul vizitei de lucru la Iași a președintei raionului Basarabeasca, Natalia Cara. Detalii pe site.

(FOTO) Soluționarea crizelor educaționale și sportive. Ce s-a mai discutat la ședința din Basarabeasca cu autoritățile centrale
Îmbunătățirea infrastructurilor educaționale și sportive, despre aceasta au discutat la ședința din 5 aprilie, Secretarul de Stat al Ministerului Educației și Cercetării, responsabil de tineret și sport, Sergiu Gurin, în comun cu Consiliul Raional Basarabeasca, cu directorii instituțiilor de învățământ din raion. Mai mult aici.

Sezonul declarațiilor: ce deține primarul satului Sadaclia
Pe site-ul Autorității Naționale de Integritate a fost publicată declarația de avere și interese personale a primarului din s. Sadaclia pentru anul 2023. Potrivit documentului, Ion Galeru a ridicat în anul 2023 un salariu de peste 160 mii de lei, ceea ce presupune un salariu lunar de aproximativ 13 700 lei. Mai detaliat aici.

Sezonul declarațiilor: Ce deține primarul satului Carabetovca
Pe site-ul Autorității Naționale de Integritate a fost publicată declarația de avere și interese personale a primarului din s. Carabetovca pentru anul 2023. Potrivit documentului, Sergiu Răcilă a ridicat în anul 2023 un salariu de bază de peste 160,9 mii de lei, ceea ce presupune un salariu lunar de aproximativ 13 600 lei. Mai multe detalii.

(FOTO) Doi copii din s. Sadaclia sunt câștigătorii concursului „Mărțișorul Copiilor 2024”
Duetul Ana-Maria Burdujan și Teofil Macari, originari din s. Sadaclia, raionul Basarabeasca, sunt laureați cu locul I în cadrul Festivalului-concurs  „Mărțișorul Copiilor”, ediția a II-a. Copiii au concurat în cadrul a două secțiuni: „Vocal” și „Arta vorbirii”. Detalii în continuare.

Sportivii din Basarabeasca sunt câștigători la Campionatul Național de Lupte Libere U-15
Mai mulți sportivi ai Școlii Sportive din or. Basarabeasca au participat în perioada 27–29 martie la Campionatul Republicii Moldova la Lupte libere, U-15. În cadrul competiției, unii luptătorii au obținut locuri de frunte și urmează să reprezinte țara la Campionatul European de Lupte libere. Câștigătorii aici.

(FOTO) În s. Sadaclia s-a desfășurat o competiție de volei. Cine s-a clasat pe primul loc
Recent, în satul Sadaclia s-a desfășurat o competiție de volei în memoria profesorului de educație fizică, Vasile Lungu, ediția a X-a. Au participat 5 echipe din raionul Basarabeasca, Rîșcani, Horești și Tomai. Mai multe pe site.

Cei care susțin redacția BAStv în realizarea conținuturilor de calitate, oferim un link către un articol despre cum se poate face acest lucru.

Asta este tot ce am vrut să vă reamintim. Sperăm să fie interesant. Urmărește publicațiile noastre și fii mereu la curent cu ceea ce se întâmplă!

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Divertisment

(Interactiv) Găsește imaginea pereche: Locuri din satul Abaclia

După cum bine cunoașteți, redacția BAStv realizează săptămânal în weekend publicații interactive cu locuri din raionul Basarabeasca. De această dată, vă propunem un joc nou, și anume „Găsește perechea!”, cu imagini din satul Abaclia.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Diverse Istorii

„Toată viața am muncit, am învățat și am educat”. Istoria profesoarei Ecaterina Peev din s. Abaclia

O persoană sinceră, responsabilă, strictă, dar în același timp dedicată profesiei sale. Așa o poate caracteriza practic fiecare locuitor al satului Abaclia care o cunoaște pe Ecaterina Peev. Dumneaei a fost cea care le-a fost mamă mai multor generații de copii, activând în sfera educației practic toată viața. Care este istoria din spatele ei, aflați în acest material.

Doamna Ecaterina Gheorghevna. Așa i se zicea pe atunci, încă din primii ani de muncă în școală ca instructoare de pionieri (пионервожатая). S-a născut pe 18 mai 1949, în raionul Leova, unde a trăit până la vârsta de 17 ani. Apoi ca venit în satul Abaclia, unde s-a și întâlnit cu viitorul ei soț, de asemenea profesor de istorie. 

Înainte de a-și începe munca, dna Ecaterina a urmat un concurs la Comitetul Raional al Comsomolului din Cimișlia.

„La Cimișlia am trecut un concurs ca instructoare de pionier după școala medie. După asta am lucrat un singur an. La acel concurs trebuia să răspunzi la întrebări și să te pricepi în multe lucruri. După concurs, mi-am început activitatea la vârsta de 17 ani, în anul 1966.”

Din spusele dnei Ecaterina, pe acea vreme pionierii erau cei care aveau grijă de școlari, urmăreau grupele de copii, coordonau și plecau cu ei la diferite activități, precum la culesul strugurilor sau a fructelor, voluntariat și alte lucruri caracteristice perioadei sovietice.

După un an și ceva de muncă ca pionier, a urmat studiile la Universitatea de Stat „Ion Creangă” din or. Chișinău, specialitatea limba și literatura română.

„Am absolvit Universitatea în 1973 (care se mai numea pe atunci institut). Dintr-o parte învățam, iar pe de altă parte așteptam și un copil. După care am început cu soțul să ne construim casa. Am trecut prin multe greutăți…”

După finalizarea studiilor, a predat ore de limba română, însă nu pe mult timp. 

„Întâi am lucrat la limba și literatura română, dar totuși, cum școala era mare, erau foarte mulți specialiști de limba română. Erau soțiile tuturor celor care lucrau la comitetul raional de partid, la comitetul comsomolului, la toate posturile de conducere, și ele trebuiau primite la lucru. Am mai lucrat și la școala serală cu o clasă. Pe urmă până n-am mai avut ore și am trecut la clasele primare. Chiar și domnul Malai, fostul director, era și el profesor de limba română, împreună cu soția lui. Astfel, mă cheamă într-o zi la dumnealui și îmi zice: „– Știi ce, nu mai bine treci tu clasele primare? De ce să ai o bucățică și acolo, și dincolo?” Iată așa am lucrat mai bine de jumătate din stagiul pedagogic la clasele primare.”

„Școala era foarte mare. Erau în jurul a o mie de copii, pe atunci în școala veche. Clădirea părăsită de pe terenul sportiv a actualei școli servea drept cancelarie, câteva clase și niște ateliere. În rest, orele aveau loc în clădirea actualei grădinițe din deal.”

Activând ca învățătoare, a primit gradul la clasele primare. Totuși, ideea de a deveni profesoară nu a fost un vis sau o dorință. Totul a avut loc spontan, influențată și de puținele posibilități pe care le aveau tinerii atunci. 

„Nu prea te puteai informa și nu aveai din ce alege. Știam doar de școală, familie și niște filme care se demonstrau afară. Pur și simplu sora era mai mare, care lucra ca directoare la gimnaziul din Abaclia mult timp și ea m-a chemat și mi-a zis: „– Știi ce, părinții nu pot să te ajute cu nimic. Vino mai bine aici și te vei aranja la lucru.” Astfel ea mi-a dat instrucțiuni cu privire la ce trebuie să știu și ce ar trebui să fac.”

De atunci și până în prezent, practic toții anii doamna Ecaterina i-a petrecut în școală, punând bazele educației mai multor generații de copii. Nu a fost ușor, căci schimbările în sistem, modernizarea curriculei și digitalizarea influențau fiecare pedagog.

Am învățat totul de la zero. Eu am terminat limba și literatura română, aceea care era veche, cu scriitori ca Bucov, care acum nici nu se mai studiază. Totul am luat-o de la început, căci pentru clasele primare trebuie și educație fizică, și artă plastică, și matematică, știință, totul absolut am învățat de sine stătător. Calculatorul l-am învățat la 70 de ani, fiindcă înțelegeam că este o necesitate. Acum sunt alți copii, iar pregătirea pe care trebuie să o aibă specialistul trebuie să corespundă cu necesitățile copiilor din ziua de azi. Cred că e mai complicat să lucrezi acum ca pedagog decât pe timpul în care lucram eu.”

Potrivit dumneaei, o mare importanță în dezvoltarea copilului o are educația de acasă.

„În familie, copilul altfel se educă. Da, el nu trebuie să fie stresat, el nu trebuie să știe de frică, dar trebuie să știe să se rețină față de părinți, față de bătrâni, față de bunici. Trebuie să aibă răbdare. Ascultă ce vorbește întâi, expuneți părerea, apăr-o, dar așteaptă, ascultă…”

Doamna Ecaterina nu doar a ținut piept modernizării în sistemul educațional, dar a fost și martoră la toate schimbările prin care a trecut întreaga regiune, nu doar cele din satul Abaclia.

„Ochii mei s-au perindat cu construcția școlii noi, la primul drum asfaltat apărut în Abaclia, stâlpii de curent electric. La Cimișlia plecam la raion, cu mașini, cu camioane prin vii. Drumurile nu erau. Sau ne duceam pe calea ferată la Basarabeasca, iar de aici înconjuram 50 km prin Mihailovca ca să ajungem la Cimișlia, cum era pe atunci centru raional. Pe atunci nu erau autobuze și nu exista legătură directă cu Basarabeasca, trebuia pe jos să te duci și te întorci.”

„Când am venit în sat, prin anii ‘67-’70, toate domnișoarele purtau rochii la fel și erau îmbrobodite. Sărbători pe atunci la Casa de cultură nu se organizau. Era un post total. După câțiva ani, au început să apară treptat drumurile, legătura cu Chișinăul prin autobuze, parcă a fost o revoluție…”

Și-a încetat activitatea în mai 2022, după 56 de ani de muncă. Acum, doamna Ecaterina trăiește la Chișinău împreună cu soțul.

„Am activat în școală până în ultimul moment, după care ne-am mutat cu totul în Chișinău. Acum nu mai activez, dar tot cu stăm degeaba. Ieșim cu soțul la plimbări, facem antrenamente și vizităm locuri pitorești din țara noastră. Ne mișcăm un pic, apoi ne odihnim, cam așa la anii noștri.”

Totuși, după toți acești ani petrecuți între copii, în sufletul doamnei Ecaterina a rămas o părere de rău, căci pentru dumneaei timpul a trecut mult prea repede.

Îmi pare foarte rău că timpul a trecut deja, atât de rapid. Dacă n-aș fi avut aici cu ce să mă ocup, alte activități, era să îmi fie foarte greu. N-aș fi putut să stau fără lucru, de aceea când m-am eliberat am venit la Chișinău. Totuși, duc uneori dorul locurilor din sat, colegilor de muncă din școală și tuturor celor care mă cunosc.” 

Autor: Lilia Zabolotnîi

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Categorii
Actualitate În Basarabeasca

Motorina din România a ajuns în Moldova: Agricultorii din Basarabeasca își primesc cantitățile promise

După o perioadă îndelungată de așteptare și proteste, distribuirea motorinei din România către beneficiari a început joi, 4 aprilie. Primii care au beneficiat de această distribuție sunt agricultorii din sudul țării, din raioanele Anenii Noi, Basarabeasca și Criuleni, iar combustibilul este livrat la un depozit din Căușeni.

În prima zi a distribuirii petrolului adus din România, la baza petrolieră de la Căușeni așteptau opt agricultori din raionul Basarabeasca. 

Potrivit lui Vladimir Vrabie, președintele Organizației Teritoriale „Forța Fermierilor”, șase dintre ei și-au primit cantitatea de motorină pe 4 aprilie, iar ieri – încă doi agricultori din raion, satele Bașcalia, Iserlia, Carabetovca, Iordanovca și Mihailovca. În următoarele zile, și alți agricultori își vor primi motorina. Cantitatea de motorină pentru fiecare fermier depinde de necesitățile acestuia. 

„Această asistență este de o importanță enormă pentru noi, agricultorii. Le suntem extrem de recunoscători”, a declarat Vladimir Vrabie.

Prima tranșă de motorină, furnizată de România ca ajutor umanitar pentru Republica Moldova, a ajuns în țară pe 29 martie. Conform informațiilor furnizate de Agenția Rezerve Materiale, prima garnitură de tren a constat în 26 de vagoane-cisternă, cu o cantitate totală de 1336 de tone de combustibil.

Reamintim că, printr-o decizie adoptată la 30 august 2023, Guvernul de la București a aprobat acordarea unui ajutor umanitar extern pentru Republica Moldova, constând în 4000 de tone de motorină.

Autor: Lilia Zabolotnîi

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼