Categorii
În Moldova Social

Carabețenii s-au mobilizat pentru a-și înverzi parcul

Lucrătorii Casei de Cultură și un număr de voluntari au venit cu ideea plantării unor arbuști, flori anuale și multianuale în parcul din sat.

Primăria satului Carabetovca ține să aducă sincere mulțumiri tuturor celor implicați și speră că aceste acțiuni vor motiva și ceilalți cetățeni.

Ținem să amintim că acest parc a fost construit în urma unei consultări publice cu cetățenii, la care s-a convenit că este nevoie de astfel de zonă de odihnă în localitatea lor.  Construcția parcului a început în anul 2020.  Proiectul de construcție a acestui parc a fost pus în execuție de către colaborarea fructuoasă dintre guvernul Republicii Moldova, primăriei Carabetovca, diaspora și un număr de agenți economici din sat.

Autor: Aliona Lupașco

 

 

 

Categorii
Anunțuri În Moldova

Se instituie patrularea raionului. Ce alte reguli trebuie respectate în această perioadă?

Stimați locuitori ai orașului Basarabeasca, din cauza creșterii numărului de cazuri de COVID -19, ținând cont de deciziile Comisiei Naționale de Urgență în Sănătate Publică (CNESP), ofițerii Inspectoratului de Poliție Basarabeasca împreună cu carabinierii vor patrula în zonă, informând populația despre măsurile impuse de deciziile CNESP pentru a preveni răspândirea infecției cu COVID-19:

  • În spații închise și deschise, purtați în mod corespunzător o mască de protecție (care să acopere atât gura, cât și nasul);
  • Spălați-vă pe mâini cât mai des posibil;
  • Respectați distanța socială; etc.

Pentru nerespectarea măsurilor stipulate în deciziile CNESP, atât persoanele fizice, cât și cele juridice pot fi pasibile de răspundere OBLIGATORIE sau AMENDĂ în conformitate cu legislația aplicabilă.

Inspectoratul de Poliție al Basarabeasca atrage încă o dată atenția locuitorilor asupra abordării responsabile a fiecărui cetățean în lupta împotriva răspândirii infecției COVID19, prin respectarea cu strictețe a restricțiilor stabilite.

Informează Inspectoratul de Poliție Basarabeasca

Categorii
Anunțuri În Moldova

La FinComBank, temporar, nu se acceptă plățile comunale

Vă anunțăm că, în legătură cu declararea stării de urgență prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 49/2021, în scopul combaterii și prevenirii eficiente a cazurilor noi de infectare, FinComBank S.A. sistează recepționarea plăților pentru serviciile comunale și alte plăți în numerar în perioada stării de urgență, cu excepția plăților la buget.

Pentru a efectua plățile serviciilor comunale, dar și multe alte operațiuni, vă îndemnăm să utilizați Internet Banking FinComPay.

Informează administrația FinComBank

Categorii
În Moldova

В FinCombank приостановили приём оплаты за коммунальные услуги

В связи с Постановлением Парламента Республики Молдова № 49/2021 об объявлении чрезвычайного положения, в целях эффективной борьбы и предотвращения новых случаев заражения, FinComBank S.A. объявляет прекращение приема наличных платежей в пользу поставщиков коммунальных и прочих услуг до 30 мая, за исключением платежей в бюджет.

Для оплаты коммунальных услуг, а также многих других операций, мы настоятельно рекомендуем вам использовать Internet Banking FinComPay.

Администрация FinCombank

Categorii
În Moldova Să ne amintim

Să ne amintim: Creștinii ortodocși sărbătoresc Bunăvestire

7 aprilie este ziua când biserica creștină sărbătorește vestea adusă fecioarei Maria de către arhanghel Gavriil că va naște pe fiul lui Dumnezeu. Această sărbătoare creștină este numită „Bunăvestire” sau „Blagoveștenie”. Se presupune că în această zi se pot face previziune meteorologice. ” „Blagovestire” simbolizează trecerea către anotimpul de vară și este anunțată ziua Cucului, când se dezleagă limba tuturor păsărilor pentru a cânta. Urmăriţi cum au sărbătorit locuitorii orașului Basarabeasca Blagoveștenie în anul 2011

Categorii
În Moldova Social

Carabetovca, cu un pas mai aproape natură

La inițiativa primăriei Carabetovca, în sat s-au instalat lăzi din metal pentru colectarea separată a sticlelor din plastic.

Lăzile, 17 la număr, au fost confecționate de către un sătean care nu a vrut să fie plătit, iar materialele au fost procurate de către primărie. Toate aceste lăzi au fost instalate pe fiecare din străzile satului. După spusele primarului satului D-ul Sergiu Răcilă plasticul colectat în aceste containere merge la fabrica de reciclare.

Cetățenii au apreciat această inițiativă.

S-au găsit și nemulțumiți dar primarul a fost receptiv și a venit cu explicații.

La momentul actual situația este rezolvată și containerele sunt golite regulat.

În așa fel, Carabețenii devin mai atenți față de mediul înconjurător și inițiativa va duce la conștientizarea efectului pe care îl are plasticul asupra naturii.

Acesta este un pas esențial în ceea ce privește responsabilitatea față de ecologie.

Informație preluată de pe pagina de Facebook a primăriei Carabetovca.

Categorii
În Moldova Social

Ce s-a hotărât în cadrul Comisiei Raionale pentru Situații Excepționale Basarabeasca?

Comisia Raională de Situații Excepționale Basarabeasca s-a întrunit pentru a discuta ultimele decizii cu privire la starea de urgență, aprobată de către Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.

Ședința, a avut loc în data de 5 aprilie, acesta a fost condusă de către președintele raionului d-ul Petru Pușcari care este și președintele acestei comisii. S-au ținut discuții la tema ultimelor decizii ale Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova. Una dintre aceste discuții a fost situația învățământului din raion.

Ecaterina Pascal, șef al direcției de învățământ Basarabeasca:
”Regimul de învățământ a rămas la fel, clasele absolvente și copii până în clasa a 4-a inclusiv, vor rămâne la lecții cu prezență fizică, restul claselor vor continua studiile în regim online. Excepție fac clasele unde au fost găsiți infectați cu COVID-19, în acest caz, toată clasa va fi pusă în carantină.”

 

 

Altă temă spre discuție a fost permiterea plimbărilor, astfel, se permit plimbările pe străzi sau în parcuri, în grupuri a câte 3 persoane din familii diferite și grupuri a mai multe persoane din aceeași familie.

Petru Pușcari, președintele Comisiei Situații Excepționale:
La rugămintea Asociației Raionale de Fotbal, aș dori să vin cu propunerea de a permite copiilor să se antreneze în aer liber, pe terenurile de fotbal din raion”

 

 

 

Însă această idee nu a fost susținută de către membrii comisiei.

Comentariul d-nei Natalia Arnaut, directorul Centrului de Sănătate Publică, Basarabeasca la propunerea înaintată de către președintele raionului:
”Nu putem permite antrenamentele copiilor, deoarece aceștea pot fi purtători asimptomatici ai infecției cu Covid-19 și astfel, întâlnindu-se în grupuri, pot transmite boala între ei, iar apoi bunicilor și părinților când se reîntorc la domiciliu.”

 

 

 

Cei mai activi în respingerea acestei idei au fost membrii forțelor locale de ordine publică, care ar fi fost de acord cu antrenamentele, doar în cazul în care ar fi declarat un responsabil pentru fiecare teren de fotbal, care să fie tras la răspundere dacă în timpul antrenamentelor se încalcă regulile de sănătate publică.

Ținem să vă amintim că, în 30 martie, guvernul a adoptat o hotărâre prin care a solicitat legislativului introducerea stării de urgență, argumentând acest lucru prin faptul că Comisia Extraordinară de Sănătate Publică are capacități de control limitate în raport cu răspândirea extrem de rapidă a contaminărilor cu SARS-CoV-2.
Astfel în 1 aprilie, s-a întrunit Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova și au instaurat starea de urgență până în data de 30 mai 2021.

Autor:  Aliona Lupașco

Categorii
În Moldova Social

Forța de muncă în R. Moldova a scăzut cu aproape 6% în 2020

În anul 2020, forța de muncă a Republicii Moldova, care include populația ocupată plus șomerii, a constituit 867,3 mii de persoane, fiind în descreștere cu 5,7% față de anul 2019 (919,3 mii), arată rezultatele Anchetei forței de muncă (AFM), transmite IPN.

Ponderea bărbaților în cadrul forței de muncă a fost mai înaltă în comparație cu cea a femeilor, iar ponderea persoanelor economic active din mediul rural a fost mai mare ca ponderea din mediul urban. Rata de participare la forța de muncă a populației de 15 ani și peste a fost de 40,3%, fiind în scădere față de nivelul anului precedent (42,3%).

Populația ocupată a constituit 834,2 mii persoane, fiind mai redusă numeric cu 4,4% față de anul 2019 (872,4 mii). În sectorul agricol au activat 175,9 mii persoane sau 21,1% din totalul persoanelor ocupate, în activitățile non-agricole au fost ocupate 658,3 mii persoane, iar ponderea persoanelor ocupate în industrie a constituit 14,6%, în industria prelucrătoare – 11,7%, iar în construcții – 7,2%. 29,6% din populația ocupată activează în municipiul Chișinău.

În sectorul informal au lucrat 16,7% din totalul persoanelor ocupate în economie. Salariu „în plic” primeau 6,7% din salariați, iar cele mai mari ponderi ale acestora se estimează pentru activitățile din agricultură, construcții, comerț și industrie.

Numărul șomerilor, estimat conform definiției Biroului Internațional al Muncii a fost de 33,1 mii, fiind în descreștere față de nivelul anului 2019 (46,9 mii). Șomajul a afectat într-o proporție mai mare bărbații, care au constituit 59,5% din total șomeri și persoanele din mediul rural – 53,2%.

Persoanele care au un loc de muncă peste hotare sau intenționează să plece peste hotare și persoanele plecate peste hotare în căutare de lucru predomină în rândul bărbaților (19,8% și, respectiv, 11,8% la bărbați, față de 5,7% și, respectiv, 3,4% la femei).

În anul 2020, ponderea tinerilor NEET (care nu învață, nici nu lucrează) a constituit 17,6% din numărul total de tineri cu vârsta de 15-24 ani, 26,0% – în rândul tinerilor de 15-29 ani și, respectiv, 31,2% în rândul celor de 15-34 ani.

sursa: radiochisinau.md

Categorii
În Moldova Politică

A primit salariu și indemnizație deși nu a fost nicio zi la muncă în 2020. Ilan Șor și-a depus declarația de avere

Aflat peste hotarele țării de aproape doi ani, Ilan Șor a depus declarația de avere și interese personale pentru 2020 de la distanță, folosind semnătura digitală. Politicianul a indicat că a primit un salariu de 3.485 de la Parlament, precum și o indemnizație de 1.625 de lei.

Ilan Șor continuă să declare datorii de peste 107 milioane de lei față de mama sa vitregă, Ilona Șor, precum și o datorie de 2,2 milioane de ruble față de Lev Manahimov, care este tatăl cântăreței Jasmin.

În document este indicat un teren intravilan de peste 640 de mii de lei, trei apartamente în valoare totală de peste 1,9 milioane de lei, o casă de locuit de 4 milioane de lei, precum și un garaj.

În declarația de avere și interese personale figurează 21 de conturi bancare, patru dintre acestea au fost deschise în Federația Rusă, iar celelalte în Republica Moldova. Potrivit documentului, în opt conturi nu sunt bani, iar suma cea mai mare, 396 de mii de ruble, se află într-un cont din Rusia.

Dosarul lui Ilan Șor se află pe rol la Curtea de Apel Cahul din septembrie 2018. În prezent, ședințele de judecată programate în dosar sunt amânate pe bandă rulantă, după ce avocații politicianului au cerut recuzarea judecătorilor, iar, ulterior, au înaintat excepție de neconstituționalitate, cerând interpretarea unui articol din Codul de Procedură Penală, care stipulează că magistratul nu poate participa la judecarea cauzei și urmează a fi recuzat dacă „există alte circumstanțe care pun la îndoială rezonabilă imparțialitatea judecătorului”.

Sursa: agora.md

Categorii
În Moldova Să ne amintim

Să ne amintim: Buletin de știri 05.04.2008

Buletinul de știri din 3 aprilie 2008. Vedeți ce probleme tineret”, cum se desfășura construcția bisericii ”Sfântul Nicolae, făcătorul de minuni” și la ce etapă era amenajarea parcului adiacent acesteia.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼