Autor: Redactor

Viața de pensionar. Realități diferite între Moldova și Olanda

Autor articol De Redactor
Dată articol 3 mai 2020

Republica Moldova are una dintre cele mai mici speranțe de viață din Europa. Un moldovean trăiește în medie 71 de ani, în timp ce un olandez – cu 10 ani mai mult. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, de cele mai multe ori bolile netransmisibile reies din modul de viață nesănătos – viață sedentară, alimentație proastă, fumat, alcool, lipsă de odihnă și excesul de efort fizic.

„Nu, nu știm a ne păstra”

Mihai Cibotari are o privire obosită și fața îi este brăzdată de cute, arsă de soare și de vânt. Are 73 de ani și în urmă cu câteva luni și-a schimbat calul pe un motoroler. „Nu mai sunt forțe”, oftează bărbatul. El și soția sa, Eudochia, care are 71 de ani, și-au petrecut toată viața în satul Teleșeu, Orhei. Nu au lipsit de acasă mai mult de o zi, când mergeau în vizită la rude. Însă, vara trecută au încuiat casa pentru două săptămâni, când au plecat să-și vadă feciorul și nepoții stabiliți în Germania. Lumea de acolo li s-a părut altfel. „Mai rațională”, caută cuvântul potrivit femeia, cu părul ascuns sub o basma și îmbrăcată într-un halat roșu cu figuri geometrice albastre și galbene. „Oamenii de acolo sunt parcă mai odihniți, mai cătați și energici, nici nu-ți dai seama că au peste 70 de ani. Ei mănâncă sănătos, mai fac și sport, iar noi… Nu, nu știm a ne păstra”, spune Eudochia Cibotari.

Fiecare zi din sat are aceeași rutină lină, monotonă și consumatoare. Se trezesc când cocoșul abia începe să cânte și adorm cu mult după miezul nopții, când ochii obosiți deja alunecă pe ecranul televizorului. Așa a fost cu 20 de ani în urmă, așa este și după ce s-au pensionat și așa va fi mereu, spun soții Cibotari. Toată viața au visat la lucruri simple: să-și vadă copiii și nepoții sănătoși și aranjați în viață. Acum, ei sunt cei care le aduc bucurie. Însă, de cele mai multe ori Mihai și Eudochia au uitat să aibă grijă și de propria sănătate și fericire.

Pâinea de la sapă

Au început să lucreze pe câmp când aveau doar 14 ani și de atunci nu s-au mai oprit. „Tare este scumpă pâinea de la sapă. Îți mănâncă toată sănătatea și nici o fărâmă nu-ți mai lasă”, oftează Eudochia. Cu un zâmbet timid își amintește despre anii trecuți ai tinereții, când nu avea timp de odihnă. „Lucram la sovhoz, de luni până sâmbătă, iar seara, după lucru, fugeam în deal, unde aveam o bucată de pământ și o îngrijeam, ca noaptea să mă întorc să spăl hainele murdare și să gătesc ceva de mâncare pentru următoarea zi. A fost greu, dar încet, am târâit-o până la pensie”, povestește ea.

Cuvântul odihnă adâncește și mai mult cutele de pe fruntea lui Mihai și-l face să o privească câteva secunde pe Eudochia. „Ei, cum ne odihnim? La sărbători, sau ce? Nu prea ne gândim la asta”, spune bărbatul cu nedumerire. Muncile grele nu au trecut neobservate. Tot mai des, cei doi se plâng de dureri de spate, de picioare, vederea mai slabă și puteri mai puține. „Nu e cum era cândva. Anii se duc și iau cu ei și tinerețea”, oftează el, trecându-și peste față palma bătătorită. Când au ajuns la pensie s-au gândit că au să mai lucreze câțiva ani, deși copiii le cereau să stea acasă să se odihnească. „La început cumva mă necăjeam, ziceam că nu mai sunt utilă, apoi am înțeles că nici puteri nu mai avem”, se liniștește Eudochia, recunoscând că a ajuns la vârsta când nu prea face față durerilor fără medicamente.

„Gimnastică nu ne trebuie”

Familia Cibotari nu a făcut niciodată gimnastică. „Eii, unde sport? Oare nu-mi ajunge cât lucrez?”, se întreabă Mihai, care este nerăbdător ca vântul să se mai domolească și să meargă pe deal, să termine de curățat via, ca la toamnă să-și poată face noi rezerve de vin, bun de băut câte un pic duminica și serile când pe la ei trece câte un vecin. „Ți-e greu și în ajutor îți sare un pahar de vin bun”, zâmbește el, ștergându-și colțul gurii cu gândul la băutura spumoasă.

La o distanță de peste 1700 de km de ei, fiecare dimineață a lui Rene Rood începe cu yoga făcută la terasa plină cu flori de ghiveci. Zilele fostului profesor de drept și sociologie din Haarlem, Olanda, sunt pline și colorate. „Încerc să-mi umplu fiecare zi. Acum nu mai trebuie să mă grăbesc și nici să fac ceea ce nu-mi place”, zice cu entuziasm olandezul. Rene Rood are 70 de ani și nu-și amintește să fi fost cândva bolnav. Motivul, spune el, ar fi sportul și alimentația sănătoasă. Timp de opt ani a fost vegetarian, după ce soția, Mieke, i-a povestit că pentru 1 kg de carne este nevoie de cel puțin 10 kg de semințe. „M-am întrebat: de ce atunci să nu mănânc semințe?”, zâmbește bărbatul. Acum Rene nu consumă decât foarte rar grăsimi animale.

Mica aventură de sute de kilometri

A început să studieze dreptul și visa să lucreze în guvern. Însă, la scurt timp, a înțeles că, de fapt, vrea să fie mai aproape de oameni, să-i învețe, ajute și înțeleagă. Astfel, timp de patru decenii a activat în domeniul educației. Mai mulți ani a fost și directorul unei școli din regiune. Însă, când s-a pensionat a venit timpul să-și schimbe activitățile și să se întrebe ce i-ar plăcea să facă, într-o zi s-a trezit cu o nedumerire: de ce sunt școli auto, unde oamenii învață să conducă automobilul, dar nu există nicio școală pentru cei care vor să învețe să meargă cu bicicleta? „Mulți au impresia că toți pot merge cu bicicleta, dar nu e chiar așa”, constată Rene. Astfel, a decis să organizeze cursuri pentru cei care împart cu el pasiunea pentru ciclism.

În luna iulie, Rene și Mieke urcă pe biciclete și pleacă spre o țară din Europa. „Este mica noastră aventură din fiecare an”, povestește bărbatul cu părul cărunt, pielea ușor șifonată de riduri, cu o privire deschisă și zâmbet cald. El își amintește că atunci când erau tineri nu aveau bani nici măcar pentru a se caza în hoteluri și dormeau câteva săptămâni doar în cort. Acum însă preferă să se oprească la hoteluri, pentru că „vârsta oricum își impune limitele”, constată el. În ultimii patru ani, la începutul lunii decembrie, familia Rood își strânge câteva lucruri și pleacă cu nepoții și fiica în Elveția ca să schieze. „Mereu ne-am petrecut activ timpul în familie și cu prietenii. Ne întâlnim fie la fotbal, fie la biliard sau badminton, când merg, serile, să joc”, spune Rene, care este de părere că dacă vrei să fii sănătos trebuie să fii rațional cu ceea ce mănânci, ce faci și cum ai grijă de organism.

Potrivit Biroului Național de Statistică, fiecare a treia persoană din Republica Moldova are vârsta mai mare de 60 de ani. În medie, un pensionar din Moldova are un venit lunar, din pensie, de 1709 lei, ceea ce depășește doar cu câțiva lei banii de care are nevoie un pensionar pentru a supraviețui. În același timp, Olanda, care se plasează pe primele poziții în topul țărilor cu cel mai bun sistem de pensii, oferă persoanelor trecute de 66 cel puțin 1153 de euro (cca 22.525 de lei), dacă acestea sunt solitare, și câte 800 de euro (cca 15.630) pentru fiecare membru din cuplu.

Căsuța fără scări

Mihai Cibotari își îndeasă pe cap o căciulă gri, care-i acoperă doar vârful urechilor și iese afară. Își trece mâna peste metalul înghețat al motoroler-ului. Mai trebuie să schimbe uleiul și să-l pregătească pentru primăvară, când va merge să-și îngrijească via. Între timp, Eudochia ia un vas de aluminiu plin cu grăunțe și pășește grăbită spre coteț și, pe drum, mai aruncă un ochi la iepuroaica care a fătat acum două zile. Împrăștie mâncarea la păsări, mai trece cu mătura peste cărărușa acoperită cu scânduri și se spală pe mâini. Până mâncarea fierbe încet pe aragaz, se așează pe scaunul de lângă geamul căsuței și privește spre casa mare, cu pereții proaspăt vopsiți cu verde, ale cărei uși le deschide doar când îi vin în vizită copiii. Acolo sunt amintirile frumoase ale tinereții, când casa vuia de strigătele copiilor, iar acum e liniște și răcoare.

S-au mutat în cealaltă casă pentru că e mai mică, mai caldă și pentru că pragurile nu sunt atât de înalte, iar urcatul scărilor devine tot mai greu. Zâmbesc ușor rușinați când își amintesc de medicul care le recomandă să mănânce mai puțin și să nu lucreze așa de mult. „Ne spune să ne mai uităm în pașaport”, râde Mihai. El recunoaște că nu ascultă de aceste recomandări. „Or fi ele drepte, nu spun, dar cum să nu iei coasa în mână când ai animale în gospodărie?”.

AUTOR

Tatiana Beghiu

Social

Cazurile de violență în familie, în creștere, din cauza blocajelor cauzate de COVID-19

Autor articol De Redactor
Dată articol 30 aprilie 2020

Regimul de autoizolare impus în perioada stării de urgență (17 martie – 15 mai 2020) pentru a diminua răspândirea COVID -19, a forţat oamenii să stea acasă, iar această interdicție a pus în pericol victimele violenței în familie. Acestea sunt obligate să stea permanent cu agresorul, existând și riscul de a nu avea posibilitatea să denunțe aceste abuzuri. Experții în domeniul drepturilor omului le recomandă victimelor să sesizeze oamenii legii, vecinii sau alte persoane care le-ar putea ajuta și să nu tolereze nici un fel de abuz.

Victimele sunt în captivitate

Potrivit datelor oferite de Inspectoratul General al Poliției (IGP), în primele trei luni ale acestui an au fost înregistrate 678 de cazuri de violență în familie, cu 82 mai multe comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În această statistică sunt incluse și primele două săptămâni de la declararea stării de urgență. Totodată, ppotrivit IGP, în primele trei luni ale anului au fost emise 173 de ordonanțe de protecție pentru victimele violenței în familie. În 2019, în aceeași perioadă, judecătorii au aprobat 157 de ordonanțe de protecție.

Experții în domeniul drepturilor omului de asemenea semnalează creșterea numărului de sesizări din partea victimelor violenței domestice. Liliana Istrate-Burciu, manager al Serviciului de asistență telefonică pentru victimele violenței în familie, gestionat de Centrul Internațional „La Strada”, susține că numărul de apeluri s-a mărit deoarece în această perioadă victimele sunt în captivitate, mai aproape de agresori: „Fiind în izolare, ele nu întotdeauna au posibilitatea să sesizeze autoritățile. Chiar și așa, dacă în primele două săptămâni ale lunii martie numărul de apeluri era constant, un pic diminuat, atunci începând cu luna aprilie, numărul a crescut și iată a ajuns la 171 de apeluri. Vorbim de perioada 17 martie -16 aprilie”.

Femeile din mediul urban, mai vulnerabile

Liliana Istrate-Burciu afirmă că femeile din mediul urban sunt mai vulnerabile în această perioadă, precizând că cele mai multe apeluri au fost înregistrate anume din partea femeilor care locuiesc în orașe: „Cele mai multe apeluri au venit din Chișinău. Viața la sat le permite oamenilor să treacă mai ușor peste situația de autoizolare. Sunt restricții, dar la sate este o grădină, o bucătărie de vară, oricum victima are unde să iasă, în caz că este supusă violenței. Mai greu le este persoanelor de la oraș, celor care trăiesc în apartamente”. Ea concluzionează că restricțiile impuse în această perioadă, inclusiv cele de ordin financiar, pot provoca și chiar amplifica agresivitatea abuzatorului.

La rândul său, Lilia Potâng, juristă la Asociația Promo-LEX, care apără victimele violenței î familie, afirmă că nu a primit foarte multe sesizări din partea femeilor victime ale violenței, dar asta nu înseamnă că problema nu există. Avocata explică că victima, fiind în permanență lângă agresor, nu are posibilități să raporteze abuzul: „În situația de carantină, o bună parte dintre victime s-ar putea să fie nevoite să stea în casă, alături de agresori. Și s-ar putea să nu aibă acces liber la telefon sau să fie deposedată de telefon și atunci ea nu poate solicita ajutor”.

Odată cu instituirea stărilor de urgență, numărul denunțurilor de violență în familie s-a majorat și la nivel internațional. În acest context, Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a venit cu un apel către autorități să ia măsuri urgente pentru a proteja victimele violenței în familie.

Ordonanța de protecție este emisă de judecători și în perioada stării de urgență

Chiar dacă este o perioadă mai dificilă, victimele violenței sunt încurajate să găsească o posibilitate pentru a raporta abuzul. Diana Fetco, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General al Poliției, spune că victimele violenței în familie pot anunța poliția la 112, pot face o sesizare în scris sau se pot adresa la sediile sectoarelor de poliție, solicitând protecție. Potrivit Legii cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie, dacă polițistul venit la fața locului constată că nivelul de risc este mare, atunci el va plasa victima sub protecție și va obliga agresorul să părăsească domiciliul, impunându-i anumite limitări pe o perioadă de până la 10 zile. În această perioadă, victima are dreptul să solicite emiterea ordonanței de protecţie, care este examinată de judecători în 24 de ore. Totodată, victima are dreptul la asistență juridică gratuită din partea statului.

Apartamentele de urgență – un refugiu temporar pentru victime în timpul stării de urgență

Lilia Potâng menționează că în această perioadă centrele comunitare care găzduiau victimele violenței în familie au fost închise. Totuși, unele organizații de profil au găsit o soluție temporară pentru a proteja victimele și în timpul stării de urgență. Astfel, Coaliția Națională „Viaţă fără Violenţă în Familie” asigură plasament femeilor și copiilor acestora în apartamente de urgență. Beneficiarele sunt cazate gratuit în regim de urgență de către organizațiile la care s-au adresat. De la 30 martie până la 21 aprilie, patru femei cu patru copii au fost plasate în apartamente de acest fel.

Atât în perioada stării de urgență, cât și după expirarea ei, victimele violenței în familie sunt încurajate să denunțe orice abuz, fie la poliție, fie la Telefonul de Încredere (0 8008 8008), care oferă în continuare servicii de asistență juridică și consiliere psihologică atât telefonic, cât și online.

Dicționar:

Violenţă în familie – acte de violenţă fizică, sexuală, psihologică, spirituală sau economică, cu excepţia acţiunilor de autoapărare sau de apărare ale altei persoane, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, comise de către un membru de familie în privinţa altui membru al aceleiaşi familii, prin care s-a cauzat victimei prejudiciu material sau moral;
Ordonanţă de protecţie – act legal prin care instanţa de judecată aplică măsuri de protecţie a victimei.

Sursa: Legea cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie

Mariana Jacot,

Asociația Presei Independente (API)

Bani

Buna guvernare nu se rezumă la publicarea informațiilor pe site-urile oficiale

Autor articol De Redactor
Dată articol 23 aprilie 2020

În luna aprilie curent, în perioada stării de urgență, unele autorități publice locale (APL) au cumpărat mașini de sute de mii de lei. În timp ce aleșii locali motivează că achizițiile au fost planificate înainte de instituirea stării de urgență, experții în domeniul transparenței în procesul decizional sunt de părere că APL trebuie să gestioneze corect nevoile localităților. Totodată, experții recomandă ca orice decizie să parcurgă cele trei nivele de interacțiune dintre APL și cetățeni: informarea, consultarea, dar și participarea activă a contribuabililor în procesul decizional.

La 17 martie 2020, în Republica Moldova a fost instituită stare de urgență pentru o perioadă de 60 de zile, din cauza răspândirii rapide a noului tip de Coronavirus (COVID-19). Chiar și pe timp de criză, unele autorități publice nu au renunțat la achiziții costisitoare. Astfel, la 26 martie 2020, autoritățile publice locale din satul Brânza, raionul Cahul, au hotărât să cumpere un autoturism în valoare de 340 de mii de lei. Contractul de achiziție a fost semnat după instituirea stării de urgență. Întrebat dacă această achiziție era imperios necesară în aceste zile, primarul localității, Leonid Catera, a declarat că aleșii locali din Brânza au votat pentru procurarea autoturismului încă în luna februarie, când infecția de Coronavirus încă nu ajunsese în Moldova.

Viorel Pîrvan, expert în domeniul transparenței în procesul decizional, consideră că, în perioada stării de urgență, când autoritățile trebuie să gestioneze banul public rațional și în funcție de necesitățile concrete ale acestei perioade, Consiliul local putea să-și revadă decizia și să prioritizeze achizițiile de bunuri sau servicii.

Primarul din Brânza motivează însă că mașina de la primărie este veche, iar mijlocul de transport este necesar pentru localitate: ”Sunt la al patrulea mandat și nu am cumpărat până acum mașini”.

O autoritate publică locală de la nordul republicii de asemenea și-a cumpărat mașină scumpă pe timp de criză. La 6 aprilie 2020, Consiliul raional Ocnița a semnat un contract de achiziții, prin care a cumpărat o mașină de peste 592 de mii de lei, autoturism destinat președintelui raionului. Iurie Plopa, președintele raionului Ocnița, a precizat că procurarea autoturismului era planificată încă de anul trecut, iar acest automobil era necesar, deoarece parcul de mașini al Consiliului Raional are 3 automobile vechi.Circa 600 de mii de lei pentru mașina unui președinte de raion

Rezolvarea problemelor comunităţii depinde de calitatea managementului APL

Diana Ranga-Enachi, expertă în domeniul achizițiilor publice, le reamintește autorităților că la aprobarea oricărei decizii trebuie să țină cont de cele trei nivele de interacțiune dintre APL și cetățeni: informarea, consultarea, dar și participarea activă a contribuabililor cetățeni.

Ea precizează că rezolvarea problemelor comunității depinde nu numai de cuantumul resurselor financiare disponibile, dar și de calitatea managementului APL, iar primarii trebuie să știe cum să implice cetățenii în procesul de guvernare locală. „În activitatea lor, ei trebuie nu numai să se bazeze pe respectarea actelor legislative și a normelor, dar și să fie transparente și integre. Urmând principiile bunei guvernări, inclusiv asigurarea transparenței, eficienței și implicării cetățenilor în procesul decizional, autoritățile locale pot obține implicarea și încrederea oamenilor. Or, cetățenii care au încredere că autoritatea locală este transparentă și utilizează eficient bugetul local, vor fi mult mai predispuși să contribuie la inițiativele locale, să-și onoreze obligațiile fiscale și astfel să contribuie la sporirea veniturilor bugetare locale”, spune Diana Ranga-Enachi. Ea reamintește că buna guvernare nu se rezumă la publicarea unei informații pe site, cum ar fi un plan de buget, un proiect de decizie sau un anunț de angajare, dar se referă la întregul proces de administrare la nivel local.

Lilia Zaharia

Emisiuni

Ajută-ne să alegem subiecte pentru spoturi sociale

Autor articol De Redactor
Dată articol 12 aprilie 2020

Ediția de tineret a studioului BAStv se oferă să filmeze o serie de videoclipuri sociale, fiecare dintre acestea arătând un fel de situație dificilă în care adolescentul a ajuns, și sunt oferite diverse opțiuni pentru dezvoltarea evenimentelor, una dintre ele fiind întotdeauna adevărată. Fiecare videoclip se va încheia cu un comentariu al unui expert în acest domeniu – un psiholog, medic, avocat, profesor etc.

Dar avem nevoie de ajutorul tău!

Am pregătit un sondaj care prezintă problemele cu care se confruntă cel mai des tinerii.

Vă rugăm să răspundeți în chestionar care dintre aceste probleme le-ați întâlnit cel mai des în adolescență. Fii sincer, profilurile sunt anonime. Cele șase răspunsuri cu cele mai multe voturi vor deveni subiecte pentru videoclipuri sociale.

Загрузка…

Social

Bolnavi de inimă

Autor articol De Redactor
Dată articol 1 aprilie 2020

Fiecare al patrulea cetățean al Republicii Moldova are o boală a aparatului circulator. Din aceeași cauză moare fiecare al doilea. Probabil această statistică ar suna mai convingător decât mesajul inspirațional de la TV care ne îndeamnă să consumăm zilnic minim doi litri de apă și cinci fructe și legume.

Acest articol a fost documentat în luna februarie, când în Republica Moldova încă nu exista niciun caz oficial de infecție cu coronavirus. Atunci ni s-a părut suficient să le vorbim cititorilor despre numărul persoanelor care mor din cauza bolilor cardiovasculare. Astăzi, am vrea să adăugăm că rata mortalității persoanelor cu aceste boli, dar infectate cu COVID-19, reprezintă 10,5%. Rata mortalității celor cu diabet zaharat constituie 7,3%. Cei cu tensiune arterială au o rată a mortalității de 6%.

Alimentația grasă, lipsa sportului, prea multe dulciuri, fumatul, tensiunea arterială ridicată, iar uneori chiar și o ceartă urâtă îți pot face inima rea.

Într-atât de rea, încât să ai nevoie de internare și chiar intervenții chirurgicale. La Institutul de Cardiologie secțiile sunt pline.

Pacienții internați aici sunt cei care au încercat să se lecuiască mai aproape de casă, în spitalele raionale, dar doctorii din regiuni au ridicat din umeri și i-au trimis în Capitală.

Ca să ajungi la secția Reabilitare, trebuie să treci de un paznic pedant, să urci șase etaje cu un lift sovietic, ce huruie de parcă și-ar lua zbor în cosmos, să încalți bahilele și să intri. Acolo găsești un culoar întunecos, cu două geamuri laterale și ușile care dau spre saloanele scăldate în lumină, de parcă au furat-o pe toată din coridor.

Aici sunt internați oameni care au suferit un infarct sau accident vascular cerebral, poate au hipertensiune arterială sau poate sângele lor nu mai alimentează inima cu substanțe nutritive și oxigen. Cu aceste diagnoze mor peste jumătate din cetățenii Republicii Moldova.

„Veniți să vedeți cum este la mine în salon”, ne invită Tudor Popovici, un bărbat de 64 de ani, internat la Institutul de Cardiologie din Chișinău. Se pregătește de operație la inimă. La înălțimea lui de 1,66 m și greutatea de peste 100 kg, medicii i-au cerut să rămână în secția de reabilitare, ca să slăbească pentru operație. „Asta este nagruzcă (n.red. greutate) pentru inimă”, spune bărbatul.

În salon este cald. Tudor stă pe patul de lângă ușă. Patul de la fereastră i-a revenit lui Serbian, iar între cei doi se odihnește moș Ion. Bărbații se cunosc deja de mai mult de o săptămână. „Moș Ion are 81 de ani. De când i-au schimbat o valvă cardiacă au trecut 10 ani și medicii se întreabă dacă să-i facă operație. Astăzi trebuie să facă un examen de coronarografie. Așteaptă să-l cheme la un etaj de mai jos, să-i bage camera în inimă, să depisteze ce are acolo”, povestește Tudor despre colegul de salon.

Bărbatul este mulțumit de condițiile din spital și de mâncarea de aici. Îi amintește de studenție, când a făcut cursuri de militărie și mânca regulat acolo: „Dimineața am avut ceai cu pâine cu unt. La ora 10 am mâncat terci cu orez. La ora 13, va fi prânzul și vom primi cărniță. Apoi, vom avea ceva la chindii. Ca la armată”.

Este a opta zi de când se află în spital. Speră să mai poată slăbi vreo 10 kg. Astăzi îi vor verifica glicemia de trei ori. „Trebuie să mănânc mai puțin și să aleg alimente de la care nu mă îngraș. Să ardă toate grăsimile celea. Fructe să mâncăm mai multe, să nu mâncăm carne de porc, dar mâncare ușurică, așa, cășulică. Cât mai puțin și mai des”, povestește bărbatul despre recomandările primite de la medici.

Lui Tudor Popovici, pensionar din s. Sărătenii Vechi, Telenești, îi place zeama de casă și mămăliga. A înțeles recent că nu este corect să nu mănânce toată ziua și seara să se ghiftuiască. „Te culci și toate grăsimile se așază pe tine…”

„Acasă mănânci fără măsură, te scapi…”, explică bărbatul, în timp ce, culmea ironiei, la radio se aude un cântec al unei interprete autohtone:

Am inima fierbinte
Respir cu dragostea
Bolnavă de iubire
Este inima mea.

Ceea ce l-a dus pe Tudor Popovici în cabinetul medicului a fost senzația că „nu-i ajunge aer”. Când avea de ridicat cutii la locul de muncă sau de dus niște căldări cu apă acasă, bărbatul se sufoca. Înțelegea că nu-i ajunge aer și că acesta nu este semn bun. Îl așteaptă o intervenție chirurgicală peste 2-3 săptămâni. Pentru cazul în care doctorii nu-l vor ține internat, fiica i-a adus mâncare pentru câteva zile.

– Fetele mi-au scris ce să mănânc de acum înainte, ca să mă păzesc. Smochine la ora 7 dimineața. La ora 10 gutuie coaptă cu nuci. La 13 supă de pește, la ora 16:00 – 200 gr de kiwi și apoi pannacotta cu avocado.

– Ce-i asta pannacotta?, îl întreabă colegii de salon curioși.

– Asta e un fel de fruct. Bărbatul continuă să citească de pe foile primite de la fiică. La ora 7 – hrișcă cu semințe de bostan. La ora 10, bostan copt cu scorțișoară. La ora 13, fileu de pui cu brocle, adică varză brocle, verzie. Apoi, nu poți să mănânci numai brocle, dar cu carne o mănânci. La ora 4 brânză degresată. La ora 6, ragu din morcov… adică morcov mărunțit cu ardei gras, vânătă, totul amestecat… Pomello, eu nu știu cuvântul acesta, spune bărbatul.

10

pacienți se află în secția Reabilitate
a IMSP Institutul de Cardiologie

450

pacienți au trecut tratamentul
de reabilitare în anul 2019

E timpul pentru recolta de sânge, după care lumea merge la prânz. Personalul mișună pe holurile Secției de reabilitare, pe un fundal de… bormașină. Jumătate din secție este în reparații, ceea ce înseamnă că din cele 20 de locuri disponibile, doar 10 pot fi și sunt ocupate de bolnavi. În această agitație, moș Ion a ațipit, așteptându-și rândul la coronarografie, iar în salonul de alături dispoziția era cu totul alta.

„Ați venit într-un moment nepotrivit. Nu-i frumos. Omul și așa psihologic este jos. Noi și așa suntem obijduiți de soartă”, ne întâmpină unul dintre bărbații internați.

Despre starea psihologică a unor pacienți, Eleonora Vataman, șefa Departamentului insuficiență cardiacă din cadrul Institutului de Cardiologie, știe. Profesoara universitară zice că toți pacienții sunt consultați de medicul psiho-neurolog.

Eleonora Vataman,
șefa Departamentului insuficiență cardiacă,
IMSP Institutul de Cardiologie

Majoritatea pacienților au un spectru foarte larg de dereglări psihoemoționale. Apariția unei maladii și a unei operații este un stres foarte mare pentru pacient, care-l marchează și-l urmărește tot timpul. Uneori, medicii au făcut mult pentru a-l ajuta pe pacient să revină într-o stare bună, să aibă capacități să se îngrijească, chiar să muncească, să facă eforturi. Dar el este înspăimântat de orice și nu poate trece pragul acesta ca să se angajeze în activități. În acest fel, poate să se izoleze, să aibă depresie.

Potrivit specialistei, reabilitarea pacientului are loc din prima zi când s-a produs evenimentul. „Reabilitarea înseamnă că omul deja are boală. El urmează să trăiască cu ea în continuare și trebuie să primească niște instrucțiuni de comportament”, explică doctora. Ea recunoaște că perioada de 10-14 zile în care se află în spital nu este suficientă ca bolnavul să schimbe ceva în stilul său de viață. De aceea, în spital are loc și educația pacientului, care include informații despre boala lui, factorii de risc, metodele de prevenire, despre medicamentele pe care trebuie să le ia, despre reacțiile adverse și despre faptul că nu trebuie să facă întreruperi, despre alimentație corectă, dar și despre antrenamentele fizice.

n afară de medicamente, alimentație corectă, consiliere psihologică, investigații, pacienții de la Reabilitare fac sport. Unora li se recomandă să meargă pe coridorul secției de două ori pe zi dintr-un capăt în altul, altora – să coboare și să urce patru scări pe zi. În alte cazuri, pacienții frecventează sala de sport unde, sub supravegherea strictă a medicului și a tehnicianului kinetoterapeut, fac exerciții aerobice și activități la aparatele de exerciții fizice.

La externare, specialiștii îi trimit acasă cu o listă lungă de to do-uri: alimentație sănătoasă, exerciții fizice, investigații, evidență la medicul de familie și la chirurgul din raion și multe altele. Printre ele: să nu ridice greutăți. Ridicarea a 10 kg este un efort fizic foarte mare.

„Eu nu am făcut prea mare efort. Nu am ridicat mai mult decât o căldare cu greutate. Am descărcat o mașină de grăunțe cu căldarea. Dar eu doar cu o căldare am lucrat”, povestește amuzată de situație șefa Departamentului insuficiență cardiacă, Eleonora Vataman, despre unul dintre pacienții ei.

Iurie Ecimaev are 64 de ani.
La câteva zile după Revelion, a chemat ambulanța. După ce a fost instalat în mașina Urgenței, nu a mai văzut decât luminițele de pe podul mașinii. Când l-au operat, medicii au aflat că avea vasele sangvine ale inimii îngustate. Acum se simte mai bine. „Dar există o problemă: nu se poate acum nici rachiu, nici țigări”. Înainte de infarct, bărbatul spune că nu a avut niciun simptom.

Boala despre care vorbește pacientul Iurie Ecimaev se numește ateroscleroză. Ea este vinovată de scăderea aportului de oxigen spre organe. Ateroscleroza poate duce la infarct de miocard, accident cerebral, arteriopatii periferice și alte boli. Deși se declanșează odată cu nașterea omului, ea se dezvoltă diferit pe parcursul vieții, în funcție de mai mulți factori. Unul dintre factorii importanți este colesterolul.

40% dintre moldoveni suferă de hipertensiune arterială arată datele Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Cel mai bun tratament – prevenția

Totuși, pentru a evita un infarct sau alte boli cardiovasculare, este nevoie să avem o dietă sănătoasă. Unul dintre factorii de risc este mărirea colesterolului în sânge. Colesterolul se conține în grăsimea de origine animalieră. „Dacă mâncăm friptură de porc de Crăciun, nu este grav. Dacă o mâncăm în fiecare săptămână, s-ar putea să avem probleme”, spune Eleonora Vataman.

S-ar putea să avem și alte probleme de sănătate dacă mâncăm des alimente prăjite, afumate și greu de digerat. În această categorie intră și produsele de patiserie. Prea mult dulce este o sarcină mare pentru pancreas, el nu reușește să-l prelucreze. Dar nu este vorba doar despre dulce, ci și despre zahărul care se conține în foarte multe produse alimentare. Medicii recomandă, în aceste cazuri, de consumat 500 de grame de fructe și legume pentru antioxidanți, dușmanii colesterolului.

Ca să fie prevenite și depistate la timp bolile aparatului circulator, există un protocol standardizat pentru medicii de familie, care se numește „Evaluarea riscului cardiovascular global”. Ei utilizează diagramele SCORE, propuse de Societatea Europeană de Cardiologie și stabilesc riscul cardiovascular. Potrivit diagramei, există cinci factori de risc pentru bolile cardiovasculare: sexul, vârsta, tensiunea, nivelul de colesterol și fumatul.

De exemplu, un bărbat de 55 de ani, fumător, cu tensiunea de 180 mmHg și 8 mmol/L colesterolul, prezintă un risc de boli cardiovasculare fatale de 22% în următorii 10 ani. Dacă acest bărbat întrerupe fumatul, cu aceeași tensiune arterială și colesterol, ar înjumătăți riscul. Dacă se normalizează tensiunea arterială și nivelul colesterolului, el ajunge în categoria de risc de 2%.

De asemenea, medicii recomandă persoanelor sub 50 de ani, care au un factor de risc cardiovascular ridicat, fie colesterolul, fie tensiunea arterială, fie au diabet sau sunt supraponderale să facă investigații medicale. De asemenea, persoanele tinere cu istoric familial de boli cardiovasculare premature (mai devreme de 55 de ani la bărbați și de 65 de ani la femei), la fel, ar trebui să fie mai atente. Asta pentru că bolile cardiovasculare depind, pe lângă stilul de viață, de genetică.

Sursa: Ghidul European de Prevenție a Bolilor Cardiovasculare în Practica Clinică, 2016

Andora, Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Luxemburg, Malta, Monaco, Olanda, Norvegia, Portugalia, San Marino, Sloveia, Spania, Suedia, Elveția și Marea Britanie.

Sursa: Ghidul European de Prevenție a Bolilor Cardiovasculare în Practica Clinică, 2016

Cum trăim după?

Maria Velicico are 85 de ani. A ajuns de câteva ori la Institutul de Cardiologie, a fost și la Reabilitare.

Este născută în s. Zăzuleni, Râbnița, însă a ajuns în s. Budești după ce s-a căsătorit. În 1956, a devenit învățătoare de clasele primare în școala din sat.

Încă atunci când studia la școala pedagogică simțea că ceva nu este în regulă cu inima ei. Când alergau la lecția de educație fizică, ajungea ultima la finiș dintre fete și când nu mai putea, se așeza. Atunci i s-a spus că are o boală cardiacă congenitală. Apoi, când a devenit învățătoare și le arăta copiilor cum să sară în coardă și ce exerciții să mai facă, simțea cum se sufocă.

Femeia a ignorat singurul simptom pe care l-a avut – sufocarea -, timp de 35 de ani, până în anul 1991, când a trebuit să fie operată.

– Cât o să fie, atât o să trăiesc, le-a spus ea medicilor.
– Acesta nu va fi trai, dar chin. Operația vă va ajuta, i-au explicat doctorii.

Cuvintele medicilor au convins-o. În ’56, când i-au depistat boala, doctorii nu i-au spus ce reguli trebuie să respecte ca să fie bine, nu au sfătuit-o ce stil de viață să adopte. Pentru sănătate, la inițiativa ei și a soțului, mergeau des la sanatoriu unde mai făcea exerciții, pe lângă diferite tratamente. La externare, medicii îi recomandau să le repete acasă. „Le-am făcut eu, dar pe urmă le-am lepădat”, povestește femeia.

Potrivit profesoarei universitare Eleonora Vatamanu, situația la capitolul tratament și reabilitare a pacienților cu boli cardiovasculare a evoluat foarte mult. Specialista povestește că prin anii `60-70 ai secolului trecut, pentru infarctul miocardic nu exista vreo metodă de tratament. Atunci, bolnavul era obligat să stea doar în pat, nemișcat, 45 de zile. Regimul la pat era necesar pentru a nu da efort inimii și pentru a se trata. Specialista spune că nu era eficient deloc. Era dăunător în unele cazuri, pentru că apăreau complicații din lipsă de mișcare.

Apoi, începând cu 1970, la inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății, Republica Moldova a participat, în rândul țărilor pe atunci sovietice, la elaborarea sistemului de reabilitare a pacienților care au suferit de boli ale aparatului circulator. Eleonora Vataman spune că au început să fie deschise activ secții de reabilitare în spitale, dar și în sanatorii. Apoi, programul de reabilitare dura 28 de zile în spital și alte 28 de zile la sanatoriu. După destrămarea URSS, situația a degradat.

„Am umblat în cizme de cauciuc, prin glod, prin apă” spune Maria Velicico, intuind că acestea, împreună cu reumatismul, ar fi cauzele înrăutățirii bolii ei de inimă. După operație, a lucrat încă doi ani la școală. Ulterior, a rămas acasă să-și îngrijească soțul, bolnav de cancer. Cu toate acestea, îi lipsea foarte mult școala. Așa că se ducea la lecțiile colegei ei, Vera Condratievna. Nu lipsea nici de la primul și nici de la ultimul sunet. Încet-încet, lucrul din grădină a făcut-o să nu mai simtă lipsa școlii. Aproape de sfârșitul secolului, soțul ei a decedat.

Maria Velicico a fost recent la Institutul de Cardiologie din Chișinău la consultația unui specialist. Medicul i-a arătat fotografii cu inima ei: „Inima are două trompe care pompează sângele. Una se închide și alta se deschide. Ele sunt betonate și nu mai funcționează așa cum trebuie”. Auzind în ce stare este inima ei, consternată, pacienta a vrut să știe pe unde ajunge, totuși, sângele în inimă. „Își găsește loc cumva”, i-a spus medicul. De atunci, când stă uneori în liniște, își aude inima: poc-poc, poc-poc. „De parcă s-ar îneca. Cât va mai rezista…”, se gândește bătrâna, ducându-și mâna la inimă, fără să știe răspunsul.

Ca inima să funcționeze mai bine, Maria Velicico spune că trebuie să consume stafide și cât mai multe fructe și legume. În iarna aceasta a mâncat multe banane și mandarine. Iar pentru ca inima, în general, să funcționeze, i-au fost prescrise pentru un termen nelimitat două pastile dimineața și altele trei seara.

Maria Velicico are dreptate când spune că trebuie să mănânce multe fructe și legume, la fel cum are dreptate „televizorul” când ne îndeamnă să consumăm mai puțină sare, zahăr și grăsimi. Dar ca să nu ajungem să fim acel unu din patru cetățeni ai Republicii Moldova care suferă de boli cardiovasculare, nu trebuie să mișcăm munții din loc, ci să avem grijă de alimentația noastră, să facem sport și să fim atenți la nivelul tensiunii arteriale și la cel al colesterolului în sânge.

AUTOR

Georgeta Carasiucenco

Social

Monștrii din capul nostru. O statistică ignorată

Autor articol De Redactor
Dată articol 17 martie 2020

Am 18 ani. Când aveam 12 ani mă gândeam obsesiv de des la moarte. Moarte, în general, ca idee. Mai târziu, am început să-mi imaginez propria moarte, eventual acestea s-au transformat în gânduri suicidale. Dar erau doar gânduri. Acum îmi imaginez zilnic felul în care m-aș putea sinucide, dar e ceva obișnuit pentru mine. O fac de ani de zile Uneori, mă gândesc că mai simplu ar fi dacă m-aș îmbolnăvi de o boală incurabilă. Mi-ar fi mult mai simplu decât să încerc eu însumi. Sunt vie doar pentru că mi-e frică de moarte și mi-e milă de mama, o iubesc, dar nu vreau să trăiesc. Înțeleg că am o problemă, dar nu știu ce altceva pot să fac. Mă simt ridicolă când vorbesc despre mine și ce simt. Mă bucur că nu am multe persoane care să sufere dacă aș muri. Nu vreau să las prea multă durere în urma mea. Plâng aproape în fiecare zi, fără vreun motiv. Stau pe podea și plâng, și mă gândesc la cât de jalnică sunt. Într-o zi am scris o scrisoare de adio. Am împăturit-o și am pus-o în portofel. Apoi, am căutat articole despre cum se fac noduri. M-am dus la magazin să cumpăr sfoară, dar acolo am început să plâng, îngrozindu-mă de gândurile mele. Zilele astea, moartea îmi pare singura opțiune fericită pentru mine. Nu știu de ce scriu… Cred că am vrut să-mi dau încă o șansă pentru ultima dată.

Acest mesaj anonim este unul dintre cele peste 3500 care au venit pe chatul Liniei Verzi pentru Prevenirea Suicidului din Republica Moldova care există deja de șapte ani. „Această scrisoare descrie exact conflictul interior al persoanei care chiar luptă cu gândul de suicid. Ea nu vrea să facă acest pas, dar e îndurerată rău”, spune psihologa Liuba Ceban, care este și fondatoarea Liniei Verzi pentru Prevenirea Suicidului.

Peste 800 de mii de oameni din întreaga lume se sinucid anual. Asta înseamnă că cineva își pune capăt zilelor o dată la fiecare 40 de secunde. Cel puțin acestea sunt datele prezentate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Astfel, sinuciderea este printre primele 20 de cauze principale de deces la nivel global, iar numărul tentativelor de suicid este de aproape 25 de ori mai mare.

În țara noastră, rata suicidului este cu aproximativ 20% mai mare decât în alte țări europene. Potrivit Biroului Național de Statistică, anul trecut 489 de persoane și-au pus capăt zilelor. OMS recomandă să înmulțim acest număr cu 5, ca să aflăm numărul real al acestora.

Suicidul bate accidentele

Chiar și fără a fi cât de cât aproape de cifra reală, datele pe care le cunoaștem ne arată că numărul celor care se sinucid depășește uneori dublu, alteori triplu, cazurile de omor sau de deces în urma accidentelor rutiere.

Astfel, în timp ce statul se concentrează pe politici de prevenire a accidentelor rutiere și a infracțiunilor, subiectul sinuciderilor aproape că rămâne invizibil, spun specialiștii în domeniul tulburărilor mintale. Principalele motive care duc la tentativele de suicid sunt relațiile de familie și problemele sentimentale, bolile incurabile și situația financiară.

200 000 de moldoveni, cel puțin, suferă de depresie, care este și una dintre cauzele principale care duc la suicid, potrivit OMS.

Ceea despre ce nu vorbim

„Discutând cu acești oameni, încercăm să depistăm miezul durerii lor, pentru că, de fiecare dată, factorul principal care provoacă gânduri suicidale este durerea psihologică pe care persoana nu poate să o mai suporte”, spune Liuba Ceban. Potrivit ei, oamenii au nevoie de susținere emoțională, vor să-și verse durerea, pentru a scapă cumva de această „povară care-i macină”. În momentul în care se eliberează de durerea psihologică, omul devine lucid și începe să caute soluții eficiente și sigure. În caz contrar, omul, adesea, caută să se sinucidă.

Liuba Ceban a fondat Linia Verde de Prevenire a Suicidului la sfârșitul anului 2012, când a revenit în Moldova după un schimb de experiență în SUA. Era inspirată de politicile de acolo.

Entuziasmul i-a scăzut cu anii, când s-a ciocnit continuu fie de indiferență, fie de ostilitate din partea autorităților. Asta în pofida faptului că Republica Moldova nu are o linie fierbinte națională, unde oamenii ar putea suna în caz că au gânduri suicidale și au nevoie să discute cu cineva. „Moldova nu este pregătită pentru acest subiect”, constată dezamăgită și cumva resemnată cu această realitate, Liuba Ceban.

Fără politici naționale

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, Republica Moldova se situează pe locul 15, în topul țărilor cu un număr mare de sinucideri. Ne poziționăm între Finlanda și Austria cu 15,9%, depășind doar cu 0,5% rata medie de 15.4 la 100.000 de oameni. Cu toate acestea, OMS recunoaște, cel puțin indirect, faptul că statisticile privind numărul de sinucideri prezentate de fiecare țară sunt departe de cele reale.

Drept dovadă a datelor neconcludente ar fi și faptul că noi nu avem o bază de date unică despre numărul cazurilor de suicid. Sunt două instituții care colectează aceste cifre și altele două care le prelucrează. Biroul Național de Statistică ne prezintă datele colectate de Ministerul Sănătății, iar date.gov.md prezintă cifrele colectate de Ministerul Afacerilor Interne. Iar datele prezentate sunt diferite.

Și atunci te întrebi – cum poate statul să elaboreze politici publice fără a dispune de date concludente cu privire la suicid. „Dar cine a zis că se vrea acest lucru?”, întreabă retoric Arcadie Astrahan, psihoterapeut și director de programe în cadrul Centrului Comunitar de Sănătate Mintală din sectorul Botanica. El susține că a participat la elaborarea modificărilor unui proiect de lege privind prevenirea suicidului și care a fost aprobat de Legislativ la 26 iulie 2018. Documentul prevedea crearea unei asistențe telefonice de prevenire a suicidului și organizarea unor întâlniri cu părinții, pentru a reduce numărul sinuciderilor în rândurile copiilor.

Arcadie Astrahan,
psihoterapeut și director de programe
în cadrul Centrului Comunitar de
Sănătate Mintală din sectorul Botanica

Orice țară trebuie să aibă o linie fierbinte a suicidului. De aceasta nu poate să se ocupe doar un ONG, iar 112 nu este potrivit, pentru că în caz că cineva sună la acest număr, vor fi trimiși pompieri, polițiști sau Urgența – oameni care nu sunt instruiți corect cum trebuie să discute cu persoanele depresive, care încă nu au încercat să se sinucidă”, constată Astrahan. Cât despre instruirea părinților, psihoterapeutul susține că nu sunt dovezi că ei ar putea cumva preveni tentativele de suicid. „Trebuie să ne adresăm la specialiști, dar nici suicidologi nu prea avem.

Politici de prevenire a suicidului se implementează, deocamdată, doar în peste 30 de țări. Franța este unul dintre liderii din acest domeniu, fiind deja la a treia ediție a acestor politici. Între timp, în Moldova încă se caută o formulă de colectare a datelor.

Cum luptăm cu depresia

Depresia nu are criterii de selecție după vârstă, stare socială și financiară. Nimeni nu este asigurat că nu va face o depresie indiferent din ce mediu vine: rural sau urban. „O persoană care trăiește singură în mediul urban prezintă un risc mai ridicat decât una care locuiește singură în mediul rural. Identificarea unei persoane de suport e mai simplă la sat”, spune Olga Jalbă, psihologă, psihoterapeută cognitiv-comportamentală și coordonatoarea Centrului Comunitar de Sănătate Mintală din Orhei.

Cea mai mare rată de sinucideri este în rândurile persoanelor depresive sau borderline (cei care suferă de tulburare de personalitate instabilă emoțional, manifestată prin frică acută de a fi respins sau de a rămâne singur, impulsivitate, dificultăți în reglarea emoțiilor atât pozitive, cât și negative, n.red.). Oamenii depresivi devin inactivi, disfuncționali, au tulburări de memorie, nu vor să mănânce, să doarmă, nu se spală pe dinți și nici nu-și mai văd rostul în viață. Această stare durează mai mult de două săptămâni. „Atunci persoanele apropiate trebuie să tragă un semnal de alarmă”, spune psihoterapeutul Arcadie Astrahan.

Felul în care vorbim cu persoanele care suferă de depresie este foarte important.

“
Trebuie să-i ascultăm și să le vorbim de propriile emoții. Nu le spunem să fie puternici, să gândească pozitiv sau să nu se gândească la prostii… Asta agravează și mai mult starea de descurajare și pustietate a persoanei depresive. Rudele trebuie să le spună: mă doare să te văd așa și să înțeleg că nu te pot ajuta.

Arcadie Astrahan

Vestea bună este că depresia se tratează. Fie cu ajutorul medicamentelor, fie cu ajutorul psihoterapeuților, fie printr-o combinație a acestora. „Ea nu trece singură”, remarcă Astrahan. Dacă e un caz sever, persoanei i se administrează medicamente și dacă se repetă tentativele de suicid, persoana poate fi internată în spitalul de psihiatrie de pe strada Costiujeni din Chișinău. „Alt spital nu avem. Mai este și Centrul de Criză, dar cheltuielile de acolo nu sunt acoperite de polița de asigurare”, menționează specialistul.

În cazul în care înțelege că suferă de depresie, omul trebuie să se adreseze la medicul de familie sau la Centrul comunitar din apropiere. Atunci, în funcție de gravitatea depresiei, se poate prescrie un tratament medicamentos, precum și consiliere psihologică, ședințe de psihoterapie, intervenții ale asistentului social etc. „Fiecare caz este individual și intervențiile sunt adaptate conform necesităților fiecăruia”, remarcă Olga Jalbă.

Ne învățăm să cerem ajutor

Datele statistice arată că bărbații sunt cei care se sinucid cel mai des, în timp ce femeile vorbesc mai des despre suicid. De asemenea, în sate își pun capăt zilelor de cel puțin trei ori mai multe persoane decât la oraș. Specialiștii argumentează acest fenomen prin faptul că oamenii din sate, precum și bărbații mai des decât femeile, preferă să ignore semnele de depresie.

„În toți acești 20 de ani de când lucrez medic în sat, nimeni nu mi-a spus că ar putea suferi de depresie. Noi, medicii și vecinii, suntem cei care urmărim, observăm și îi îndreptăm la specialiști”, ne spune Viorica Ipati, medic de familie la Centrul de sănătate din comuna Budești, mun. Chișinău. Potrivit ei, în ultimul an, rata sinuciderilor în sat a crescut. „Înainte, dacă era un caz de suicid la 5-7 ani, atunci anul trecut am avut trei cazuri. Toți au fost tineri de 30-50 de ani”, constată medicul de familie.

În ultimii cinci ani, tot mai multe persoane se plâng pe depresie. Totuși, spun experții, cifrele în creștere nu vorbesc despre o deteriorare a stării mintale a populației, ci despre faptul că mulți dintre oamenii care sufereau cândva izolați, în tăcere și frică, au acum curaj să solicite ajutor și să apeleze la Centre comunitare de sănătate mintală.

Începând cu anul 2014, în Moldova au fost deschise 40 de Centre comunitare de sănătate mintală în fiecare raion și municipiu, unde oamenii își pot trata tulburările mentale gratuit, pentru că e un serviciu asigurat de stat. Tot atunci a fost lansat și proiectul moldo-elvețian Mensana „Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Moldova”, în cadrul căruia toți specialiștii de la aceste centre comunitare au fost instruiți cum este corect să discute și să trateze persoanele care se adresează.

„Conform stereotipurilor locale, „a se afla la evidență psihiatrică” încă mai înseamnă a fi periculos pentru sine și pentru societate, a fi inutil și condamnat la izolare. Tocmai din acest motiv, încă există persoane cu depresie, anxietate, tulburări de comportament care preferă să tacă și să înfrunte în singurătate simptomele și durerea, sperând că acestea vor trece de la sine. La ajutor specializat se ajunge, din păcate, când e prea târziu”, constată Victoria Condrat, manageră locală a proiectului moldo-elvețian Mensana.

73 086 de persoane cu tulburări mintale și de comportament se aflau sub supravegherea specialiștilor în 2018. La ora actuală, în Republica Moldova, datele statistice nu sunt raportate și prezentate pentru fiecare problemă de sănătate mintală în parte.

Singura Linie Verde care încearcă să prevină sinuciderile în Republica Moldova este întreținută într-un birou cu o suprafață de 20 de metri pătrați, de la două calculatoare învechite, care reacționează mai greu la comenzi, de câțiva voluntari, care încearcă să-i înțeleagă pe anonimii care le scriu că nu mai vor să trăiască. „Suntem online de la ora 19:00 până la 21:00. Și atunci începe marea noastră luptă pentru fiecare viață și cu gândurile – cei mai mari monștri care-i mănâncă pe oameni din interior.”

AUTORTatiana Beghiu

Cartierul Tineretului

Cum ar fi lumea fără femei

Autor articol De Redactor
Dată articol 6 martie 2020

Cum ar fi lumea fara femei? Buna intrebare. Echipa noastra a decis sa afle raspunsul la aceasta intrebare de la trecatori, ce raspunsuri am primit vedeti in continuare.

	EUR : 19.0778 MDL	-0,0938 ▼
	USD : 19.2733 MDL	-0,0227 ▼
	RON : 3.8839 MDL	-0,0181 ▼
	RUB : 0.3132 MDL	-0,0003 ▼
	UAH : 0.5221 MDL	-0,0004 ▼

Electorala 2025

Electorala 2025

„Nu, nu știm a ne păstra”

Pâinea de la sapă

„Gimnastică nu ne trebuie”

Mica aventură de sute de kilometri

Căsuța fără scări

În s. Bașcalia din raionul Basarabeasca au loc lucrări de reparație a drumurilor

Primarul localității Petru Tarlev a comunicat:

”Un km de asfalt este efectuat conform programului ”Drumuri bune” pentru Moldova. Al doilea km de asfalt din contul fondului rutier raional și restul drumurilor vor fi reparate în varianta albă din fondul rutier local».

Primarul a mai spus că în condiții de carantină lucrătorii iau măsuri de precauție, dar este de remarcat că în pozele din rețele de socializare nu se vede nici o măscă.

În acest context primarul este foarte bucuros că localitatea lui va fi asfaltată. Este de menționat că drumurile din s. Bașcalia ultima dată au fost reparate în anul 2005.

Autorul: Tatiana Casîm

10

450

Cel mai bun tratament – prevenția

Țările cu risc înalt cardiovascular

Țările cu risc scăzut cardiovascular

Cum trăim după?

Suicidul bate accidentele

Ceea despre ce nu vorbim

Fără politici naționale

Cum luptăm cu depresia

Ne învățăm să cerem ajutor