Categorii
Social

În așteptarea ratificării Convenției de la Istanbul

În R. Moldova, violența împotriva femeilor rămâne o realitate dramatică. În primele 11 luni ale anului 2020, au fost înregistrate peste 2.000 de cazuri de violență în familie. Acestor cazuri documentate de poliție ar trebuie adăugate alte sute de cazuri – nesemnalate. Cel mai eficient document internațional, realizarea căruia ar asigura prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, este Convenția privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și violenței domestice (Convenția de la Istanbul). Deși țara noastră a semnat Convenția în 2017, iar anul trecut proiectul de lege privind ratificarea Convenției a fost aprobat de Guvern, totuși ratificarea de către Parlament a fost amânată de mai multe ori. Dacă va fi ratificat de deputați, acest document le-ar permite autorităților să protejeze victimele violenței domestice și să reintegreze social agresorii.

 

Bătută și agresată de concubin

Timp de nouă luni, Maria (n.r. – la solicitarea protagonistei, i-am schimbat prenumele) a trăit în concubinaj cu un bărbat. La începutul relației, el n-o bătea, însă cu trecerea timpului, au apărut certurile și au urmat loviturile. „Când am primit prima palmă, toți mi-au zis: răbdă, rabdă, că așa e la noi”, povestește Maria. Ea a răbdat până într-o seară, când concubinul a lovit-o de câteva ori, apoi a atacat-o cu un cuțit: „S-a întâmplat în 2014, într-o seară. Am reușit să mă ridic din pat și am fugit afară. El a venit după mine cu cuțitul în mână și s-a năpustit asupra mea. M-a doborât la pământ… Atunci am avut putere să-i iau cuțitul”. Fiind în legitimă apărare, femeia și-a rănit concubinul. „Nici nu știu de unde am avut atâta forță. Am zis că, dacă nu mă apăr eu, altcineva nu poate face”, își amintește Maria cu lacrimi în ochi.

Mariei i-a fost deschis dosar penal, ea fiind învinuită de vătămare corporală. În 2018, a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu suspendare pe un termen de probă de patru ani. „Am fost la un pas de moarte și tot eu sunt cea cu dosar penal. Nu am avut vreo intenție să-i fac vreun rău, mi-am salvat viața…”, spune femeia. Ea a fost obligată de instanța de judecată să participe la un program de reintegrare socială. „Timp de doi ani, Maria a beneficiat de consiliere psihologică, asistență socială, juridică și medicală, fiind îndreptată către ONG-urile care oferă sprijin victimelor torturii și victimelor violenței în familie”, povestește Iulia Terpan, șefa direcției de supraveghere și pedepse complementare din cadrul Biroului de Probațiune Chișinău. Pentru că a urmat sârguincios toate instruirile, în octombrie 2020, la demersul consilierului de caz, instanța i-a anulat Mariei condamnarea la jumătate de termen și i-au fost stinse antecedentele penale.

 

80% dintre victimele violenței domestice sunt femei

Potrivit datelor oferite de Inspectoratul General al Poliției (IGP), în primele 11 luni ale anului 2020 au fost înregistrate 2.081 de cazuri de violență în familie. Pentru comparație: în aceeași perioadă a anului trecut au fost înregistrate 1.634 cazuri de violență. Potrivit IGP, 80% dintre victimele violenței sunt femei și circa 20% – bărbați.

 

Implementarea Convenției de la Istanbul ar putea reduce cazurile de violență în familie

Numărul victimelor violenței în familie ar putea scădea, iar acestea ar fi mai protejate dacă autoritățile R. Moldova ar ratifica Convenția de la Istanbul. Această convenție se bazează pe patru piloni și este primul document juridic cu o abordare unică privind prevenirea, investigarea și pedepsirea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, inclusiv urmărirea penală a agresorilor. „Convenția pornește de la ideea și înțelegerea că violența în familie este o cauză și o consecință a inegalităților de gen. Ratificarea Convenției de la Istanbul va solicita autorităților să întreprindă măsuri concrete pentru a asigura protecția victimelor violenței în familie, pedepsirea eficientă a agresorilor și încadrarea tuturor aspectelor legate de prevenire, protecție, urmărire în justiție, într-un cadru de politici complex”, susține Natalia Vîlcu, directoare executivă la Centrul de Drept al Femeilor.

 

Mituri atribuite Convenției: promovarea avorturilor, a căsătoriilor dintre persoane de același sex, distrugerea familiei tradiționale

Convenția a fost semnată de R. Moldova la 6 februarie 2017, alături de alte 45 de state, iar în decembrie 2019 guvernul a aprobat proiectul de lege cu privire la ratificarea Convenției, însă până în prezent deputații nu au aprobat acest proiect de lege. ,,Din păcate, există o reticență absolut nejustificată din partea unor decidenți politici, determinată de miturile despre această Convenție, precum că ar promova căsătoriile persoanelor de același sex, ar schimba curricula școlară în vederea susținerii și educației privind identitatea de gen, alte lucruri absolut lipsite de temei”,  a precizat N. Vîlcu.

Miturile legate de Convenție sunt promovate de unele grupuri religioase sau activiști care afirmă că prin acest document vor fi distruse valorile și tradițiile creștine sau că ar promova avortul. În realitate, singura agendă a Convenției de la Istanbul este cea a protecției femeilor și fetelor de toate formele violenței, fiind condamnată violența în familie, hărțuirea sexuală, căsătoria forțată, sterilizarea forțată și avortul forțat – acte specifice violenței împotriva femeilor.

 

„Nu există suficientă voință politică”

Deputata Ruxanda Glavan, membră a Comisiei protecție socială, sănătate şi familie din Parlamentul R. Moldova, confirmă că ratificarea Convenției ar rezolva mai multe probleme și ar preveni fenomenul violenței domestice, însă în opinia ei, abordarea la momentul actual a acestui subiect ar ațâța spiritele în Parlament. „Oricum, avem nevoie de ratificare pentru că există o problemă care se perpetuează din generații în generații, însă nu există voință politică, din păcate. În condițiile instabilității politice de azi, nu prea cred că este momentul să punem în discuții chestiuni atât de importante”, a declarat deputata.

 

Stereotipuri de parlamentar

Pe de altă parte, avocatul Promo-LEX, Vadim Vieru, care a apărat în instanța de judecată multe victime ale violenței în familie, susține că legiuitorii trebuie să ratifice Convenția și să nu dea crezare prejudecăților. „Eu cred că problema este în acele stereotipuri care persistă în Parlament. Însă aceste stereotipuri nu ar trebui să influențeze decizia firească de a ratifica această Convenție”, spune avocatul.

 

Ratificarea Convenției de la Istanbul este una din prioritățile Acordului de Asociere RM-UE, iar obiectivul ratificării Convenției a fost trasat și în mai multe documente de politici la nivel național, cum sunt Planul național de acțiuni în domeniul drepturilor omului 2018-2022 și Strategia națională de prevenire și combatere a violenței față de femei și a violenței în familie pe anii 2018-2023 și planul de acțiuni privind implementarea acesteia.

 

Mariana Jacot,

Asociația Presei Independente165

Categorii
Bani Social

“Future4us” – activitatea de plantare

“Future4us”, așa se numește proiectul tinerilor și neliștiților tineri din satul Abaclia. Și deși afară este frig inimile lor ard de dornicie pentru localitatea lor natală, asta am resimțit și noi de la voluntarii acestui proiect.

Categorii
Cartierul Tineretului Emisiuni

„Future4us” – activitatea de plantare

“Future4us”, așa se numește proiectul tinerilor și neliștiților tineri din satul Abaclia. Și deși afară este frig inimile lor ard de dornicie pentru localitatea lor natală, asta am resimțit și noi de la voluntarii acestui proiect.

Categorii
Emisiuni Cartierul Tineretului

Un jurnalist în postura unui pompier

Rubrica noastră “O zi în profesie” de această data am decis să vă aducem în lumea salvatorilor. Virineia a încercat rolul unui pompier. Cu ce impresii s-a întors, vedeți aici 👇👇👇 Voi la ce profesii a-ți visat fiind copii ?

Categorii
Social

Dreptul la vot al multor cetățeni moldoveni din diaspora a fost încălcat, însă nimeni nu va fi pedepsit. Motivul – carențele legislative

Sute de cetățeni moldoveni din Marea Britanie și Germania nu au putut vota în turul doi al alegerilor prezidențiale, deoarece la câteva secții de votare s-au terminat buletinele de vot. Autoritățile moldovenești dau vina pe legislație și spun că în prezent numărul maxim de buletine prevăzut pentru o secție de votare este de cinci mii. Între timp, în Parlament nu au fost acceptate modificările legislative care ar permite asigurarea dreptului la vot și descărcarea secțiilor de votare. Autorii amendamentelor nu renunță și afirmă că vor insista pe aprobarea modificărilor.

Sorin Echim este student în orașul Frankfurt din Germania, iar la aceste alegeri prezidențiale, în ambele tururi, a fost voluntar la secția de votare. În turul întâi, secția a fost amenajată în incinta Consulatului R. Moldova din Frankfurt, însă din cauza numărului mare de alegători în turul doi, secția a fost amplasată într-o clădire administrativă a unui stadion.

La 06.00 dimineața așteptau să voteze peste o mie de alegători
Dis-de-dimineață Sorin a anticipat că nu vor ajunge buletine de vot. Asta deoarece când a venit la secție, la ora 06.00 dimineața, în rând deja așteptau circa o mie de persoane. După câteva ore, a devenit clar că nu vor ajunge buletine de vot, astfel au încercat să redirecționeze alegătorii spre alte secții de votare din regiune. Cu trei ore înainte de închiderea secției de votare, toate cele 5 mii de buletine de vot au fost epuizate. Unii moldoveni au plecat repede spre alte secții de votare, alții însă au rămas pe loc, în speranța că se va putea face ceva pentru a suplini numărul de buletine. Într-un final, secția s-a închis. Cu toate că erau revoltați, oamenii nu au depus atunci plângeri sau contestații.

Circa două mii de moldoveni nu au putut vota la Londra
Mulți moldoveni stabiliți în Anglia, la fel, nu și-au putut exercita dreptul la vot. Dumitru Vicol locuiește la Londra și afirmă că în capitala Marii Britanii s-au terminat buletinele de vot în trei secții, așa că aproximativ 2 mii de moldoveni așa și nu au putut vota. Nici aici oamenii nu au depus plângeri sau sesizări, în principal din cauza restricțiilor impuse de autoritățile britanice în legătură cu pandemia de COVID-19, și anume pentru a nu admite îmbulzeala.

CEC nu are o evidență a cetățenilor care nu au putut vota
Rodica Sîrbu, șefa Direcției comunicare, relații publice și mass-media din cadrul Comisiei Electorale Centrale (CEC), a confirmat că nu au fost înregistrate plângeri oficiale din partea alegătorilor care nu au putut vota deoarece s-au terminat buletinele de vot. CEC nu deține informații exacte despre numărul moldovenilor care nu au putut vota din această cauză. La rândul său, vicepreședintele CEC, Vladimir Șarban precizează că nu s-a permis aducerea unui număr suplimentar de buletine de vot în aceste secții de votare deoarece legislația prevede cel mult 5 mii de buletine pentru o secție.

Codul Electoral trebuie amendat
Sorin Echim este convins că legislația electorală trebuie modificată urgent pentru a elimina obstacolele artificiale care au îngrădit dreptul moldovenilor de a vota. „În opinia mea, în regiunile unde s-a atestat un flux mare de cetățeni, trebuiau deschise mai multe secții de vot. Această soluție trebuie aplicată pentru următoarele alegeri, iar în perspectivă trebuie introdusă votarea electronică”, conchide tânărul.
Imediat după alegeri, deputații PPDA Vasile Năstase și Dinu Plângău au înregistrat un proiect de lege, prin care au propus mai multe modificări la Codul Electoral. Astfel, amendamentele prevăd majorarea numărului buletinelor de vot pentru secțiile de votare din străinătate de la 5.000 la 10.000, introducerea sistemului electronic de vot, dar și votarea timp de două zile consecutive. Modificările nu au întrunit însă numărul necesar de voturi în prima lectură, fiind blocate de deputații socialiști, cei ai Partidului Șor, dar și câțiva deputați democrați. Vicepreședintele Parlamentului, deputatul PSRM Vlad Bătrîncea a precizat că fracțiunea sa a refuzat examinarea modificării doar din motive procedurale, și anume din cauza că amendamentele nu au avizul guvernului. În replică, Năstase a precizat că autorii vor cere avizul Executivului și vor insista la Biroul permanent al Parlamentului să repună proiectul de lege pe agenda deputaților.

Lilia Zaharia,
Asociația Presei Independente

Categorii
Cartierul Tineretului

Au oare nevoie școlarii, de Educația mediatică

Trollii, folowerii, cyberbooling și știri false, toți acești termeni se referă la educația mediatică. Centru De Jurnalism Independent în 2014 a lansat un manual pentru a informa tinerii despre asta. Cum se desfășoară includerea obiectului opțional în raionul Basarbeasca, aflați în continuare…

Categorii
Social

Reparația liceului ”Matei Basarab” : probleme și soluții

Lucrările de construcție din cadrul proiectului ”Sporirea Eficienței Energetice” a clădirii Liceului Teoretic ”Matei Basarab” din or. Basarabeasca sunt în plină desfășurare. Actualmente compania de construcții efectuează lucrările de reparație a acoperișului, instalarea sistemului de încălzire, înlocuirea cablurilor electrice, instalarea ventilației și alte lucrări. Cu scopul de a nu opri procesul de învățământ, s-a luat decizia împreună cu administrarea liceului să fie eliberată o jumătate din clădire pentru a putea face reparația. În aceste condiții astfel de lucrări de aploare s-au dovedit a fi imposibil de localizat într-un singur loc, astfel încât lecțiile se desfășoară în zgomot și praf pe lângă aceasta mai este și frig, iar când plouă  tavanul de la etajul doi pe alocuri curge. Învățământul onlain ar fi o soluție temporară a menționat Maria Culeșov director ADR ”SUD”, dar administrația instituției și elevii sunt contra învățământului la distanță fiind diacord să suporte frigul și incomoditățile temporare. Potrivit directorului companiei contractuale, lucrările de renovarea a sistemului de încălzire sau început în octombrie și se apropie de sfârșit.

Sergiu Cocîrlă, director companiei-contractuale

O problemă mult mai gravă a apărut atunci când sau început lucrările de reparație a acoperișului: s-a dovedit că noul acoperiș nu poate fi instalat pe grinzi vechi, unele fiind chiar putrede, pentru că înlocuirea construcțiilor din lemn nu a fost prevăzut în

documentația de proiectare și estimare, care a fost elaborată de o altă companie ce a

câștigat licitația. Aceasta înseamnă că în bugetul proiectului cheltuielile respective nu au fost prevăzute, și aceasta ar însemna că sunt necesare de încă  1 milion 250 mii de lei, plus la acele 19 milioane alocate pentru renovarea liceului.

 

Maria Culeșov, director ADR ”SUD”

În acest context, vice-președintele raionului Basarabeasca Petru Scutari susține că autoritățile locale își îndeplinesc obligațiile care le-au revinit în acest proiect, dar să aloce o astfel de sumă este imposibil.

Petru Scutari, vice-președintele raionului Basarabeasca

La drept vorbind noi suntem beneficiarii acestui poiect, noi am oferit contribuția noastră. Conform proiectului noi salarizăm managerul acestui poiect. Facem parte din grupul de lucru și la necesitate intervenim, împreună ne străduim să rezolvăm problemele existente niciodată nu spunem ”nu”. Dar cum a spun Doamna Culeșov sunt necesare  de 1 milion 69 de mii de lei timp de o săptămână este imposibil să le găsim. Pentru a găsi această sumă de bani ne-am adresat la guvern, către deputați, la comisia de finanțe. În curând trebuia să  mergem la D-nul Mihalco. Cum s-a dovedit am putut rezolva mult mai repede acestă problemă adresândune chiar investitorilor.

 Acoperișul liceului va fi complet reconstruit deoarece donatorii au oferit fonduri suplimentare. Concomitent vor fi efectuate și alte lucrări de construcție.

 

Maria Culeșov, director ADR ”SUD”

Proiectul este realizat datorită Uniunii Europene în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”. Acesta este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională SUD și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare.

Categorii
În Moldova Politică

Cum a votat r-nul Basarabeasca în turul II la alegerile prezidențiale?

Ziua de alegeri prezidențiale din raionul Basarabeasca a fost petrecută de membrii echipei Bas-tv în căutarea răspunsurilor „De ce lumea a ieșit la vot?”. De noi au fost intervievați maturii, tinerii și bătrânii satelor : Abaclia, Carabetovca, Sadaclia chiar și cei din centru raional. Detalii aici

Categorii
Emisiuni

Tur-Retur Anenii Noi

Iată și noul episod al emisiunii TUR-RETUR direct de la Anenii Noi! Un poligon armat, fabrică de miere, plăcinte cu o rețetă secretă direct de la Șerpen, Castelul Mimi, un complex memorial – veți vedea aceste lucruri și multe altele în ediția despre această zonă minunată!

Categorii
Bani

Ședințele consiliilor locale ar putea să nu mai fie filmate. Motivul – protejarea datelor cu caracter personal

video sau audio ședințele consiliilor locale. Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) a transmis o notificare Cancelariei de Stat, în care informează că aleșii locali sau participanții care înregistrează video ședințele locale încalcă dreptul la protecția datelor cu caracter personal al consilierilor, dar și al persoanelor, problemele cărora se examinează în cadrul ședințelor. Experții în domeniu, dar și unii aleși locali afirmă că această notificare a CNPDCP este abuzivă, iar protecția datelor cu caracter personal este doar un pretext formal pentru a restricționa accesul la informațiile de interes public.

 

Săptămâna trecută consilierii municipali din Hâncești au fost anunțați de către Oficiul teritorial Hâncești al Cancelariei de Stat că vor avea restricții la filmarea ședințelor consiliului municipal. Consilierul Marcel Petrușan spune că secretarul Consiliului local face trimitere la o circulară a Cancelariei de Stat. „Vor să ne închidă gurile prin interzicerea filmărilor. Noi trebuie să filmăm ședințele ca să arătam că totul este transparent. Or, tocmai din lipsă de transparență se întâmplă toate lucrurile murdare. Oamenii sunt în drept să știe ce se întâmplă cu banii lor, formați din impozite și taxe. De aceea, cred că este un abuz și o intenție de a intimida consilierii sau, în general, cetățenii să filmeze o ședință publică, mai ales că nu fiecare poate veni la Primărie să asiste la aceste ședințe”, susține Marcel Petrușan.

 

Date cu caracter personal versus informații de interes public

În replică, Ion Mereuță, șeful Oficiului teritorial Hâncești al Cancelariei de Stat, argumentează că circulara a venit de la Oficiul central al Cancelariei de Stat. El afirmă că restricția de a înregistra ședințele este motivată, deoarece în timpul filmării ședințelor se utilizează datele cu caracter personal ale consilierilor și ale unor cetățeni, care trebuie protejate. „Noi emitem acte administrative, desfășurăm activități unde utilizăm date cu caracter personal. Iată de ce a venit o sesizare de la Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal”, spune funcționarul. În opinia lui, fiecare consilier local ar trebui să-și dea acordul pentru ca ședințele să fie filmate.

O problemă similară a fost și în orașul Nisporeni, unde a fost interzisă înregistrarea video a ședințelor consiliului local. Consilierul local Gheorghe Agheorghiesei povestește că în luna decembrie 2019, majoritatea consilierilor din orașul Nisporeni au aprobat o decizie privind interzicerea filmării și a transmiterii on-line a ședințelor. „Noi am avut scandal. Consilierii motivau că nu vor să fie filmați și spuneau că n-avem voie să-i filmăm, numai televiziunile acreditate au dreptul. Ei au votat că nimeni nu are voie să filmeze ședințele. Eu cred că asta este e o îngrădire a drepturilor și noi ne-am opus. De atunci continuăm să filmăm”, spune consilierul.

 

La discreția consilierilor locali

Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal a transmis notificarea Cancelariei de Stat după ce mai multe autorități locale ar fi solicitat opinia Centrului referitor la filmarea ședințelor consiliilor locale. În această notificare, publicată și pe pagina web a Centrului, se spune că prin publicarea în mediul on-line a înregistrărilor de la ședințele consiliilor locale se oferă acces la informațiile discutate la ședințe unui număr nelimitat de persoane, nu doar celor din localitatea respectivă. Denis Coțofan, șeful adjunct al Direcției Juridice din cadrul CNPDCP, afirmă că primăriile trebuie să elaboreze propriile regulamente unde să indice subiectele care pot fi filmate și transmise on-line și cele care nu pot fi înregistrate. „În cazul consiliilor locale, pot fi discutate și categorii speciale de date, legate de sănătate, de exemplu. În acest sens, orice APL trebuie să aibă un regulament, în care să fie explicat clar cum se poate obține acordul de a filma și care este modalitatea de a face acest lucru”, menționează reprezentantul CNPDCP.

La rândul său, Marcel Petrușan spune că, de obicei, în ședințe nu se vociferează datele cu caracter personal, ci doar suma și statutul necesității. „Niciodată la ședințe nu a fost menționat mai mult decât numele și prenumele persoanei care a primit ajutor. Seria de buletin sau IDNP, anul nașterii, nu au fost menționate niciodată. Acest ajutor este alocat din bani publici și orășenii ar trebui să știe cine a beneficiat de ei”, afirmă consilierul.

 

Experți: notificare care contravine legii

În opinia Marianei Kalughin, expertă anticorupție, notificarea CNPDCP contravine Legii privind transparența în procesul decizional, dar și a Legii privind administrația publică locală. „Caracterul public al ședințelor este o condiție impusă și de art. 17 din Legea nr. 436/2006 privind administrația publică locală, iar împiedicarea accesului liber la şedinţele consiliului local sau compromiterea procesului decizional prin ascunderea deliberată a informaţiei de interes public trebuie sancționate”, spune experta. Dacă se va lăsa la discreția consilierilor să adopte regulamente de aprobare a înregistrărilor ședințelor, atunci aleșii locali vor trebui nu doar să se asigure că respectă protecția datelor cu caracter personal ale cetățenilor vizați în ședințe, dar și că nu restricționează accesul la informațiile de interes public, a mai adăugat M. Kalughin.

 

Și Sergiu Bozianu, președintele Asociației pentru protecția vieții private, este de părere că vor exista abuzuri, chiar dacă notificarea CNPDCP este argumentată legal, precizând că aleșii locali nu au cunoștințe în domeniul protecției datelor cu caracter personal. Acesta menționează că Centrul nu a dat recomandări clare autorităților publice locale, care informație trebuie filmată și care nu. „Acest drept a fost lăsat la latitudinea consiliilor, dar ei nefiind specializați, cred că se va ajunge la aceeași concluzie: că nimic nu se poate de filmat și de înregistrat. Cel mai slab punct este că aceste consilii trebuie să aprobe regulamente după propriul plac. Cunoscând nivelul de pregătire al funcționarilor publici în domeniul protecției datelor cu caracter personal, care este de începător, vor exista abuzuri din perspectiva acestor regulamente”. Pentru a evita interpretarea legii de către aleșii locali, Sergiu Bozianu propune ca CNPDCP să vină cu instrucțiuni clare, iar aleșii locali să poată elabora regulamente, ținând cont și de prevederile Legii privind accesul la informație.

Mariana Jacot,

Asociația Presei Independente (API)

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼