Începând cu toamna acestui an, certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces din Republica Moldova vor fi eliberate exclusiv în format electronic. Potrivit unui proiect de lege votat în prima lectură de Parlament pe 19 iunie, documentele de stare civilă nu vor mai fi tipărite pe hârtie, decât la solicitarea expresă a cetățenilor.
Noile acte vor avea forma unui fișier PDF generat din Sistemul informațional „Acte de stare civilă” și vor include un cod QR, care va permite verificarea autenticității documentului în regim online. Prin acest sistem, autoritățile publice și instituțiile private nu vor mai solicita prezentarea fizică a certificatelor, deoarece informațiile vor fi disponibile în timp real prin intermediul platformelor MConnect și SIC Access-Web.
Totodată, se simplifică și procesul de înregistrare a căsătoriilor: cererile vor putea fi depuse online prin portalul unic al serviciilor publice sau la ghișeu, în format clasic. De asemenea, înregistrarea căsătoriei, a divorțului sau a decesului va putea fi efectuată la oricare autoritate competentă – fie că este vorba de Agenția Servicii Publice, o primărie, o ambasadă sau un consulat – fiind eliminat principiul teritorialității.
Proiectul urmează să fie votat în lectura a doua, iar prevederile vor intra în vigoare la 1 septembrie 2025.
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Un pas important spre modernizarea sectorului de apă și canalizare. În ședința de ieri, Guvernul a aprobat Conceptul Sistemului Informațional pentru serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare, precum și Regulamentul privind ținerea Registrului național aferent. Măsura are ca scop îmbunătățirea calității serviciilor și reducerea discrepanțelor între mediul urban și rural.
Potrivit documentului, noul sistem va fi gestionat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), în colaborare cu autoritățile publice locale. Acesta va centraliza date esențiale despre operatorii de servicii, starea infrastructurii, calitatea apei furnizate, gradul de racordare a populației și alți indicatori relevanți.
„Sistemul va permite monitorizarea în timp real a activității operatorilor, automatizarea procesului de raportare, planificarea strategică a investițiilor și evaluarea performanței în domeniu. Totodată, va constitui un instrument important pentru elaborarea politicilor publice, creșterea transparenței și eficienței instituționale”, explică Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.
Prin această inițiativă, Republica Moldova urmărește nu doar modernizarea sectorului, ci și alinierea la standardele europene privind sănătatea publică și protecția mediului, în contextul angajamentelor asumate la nivel internațional.
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Potrivit datelor oficiale furnizate de Agenția Servicii Publice, în primele șase luni ale anului, în raionul Basarabeasca au fost înregistrate 48 de căsătorii și doar 11 divorțuri.
Cele mai multe căsătorii au fost oficializate în orașul Basarabeasca (35). În mediul rural, numărul este semnificativ mai mic: Abaclia (4), Sadaclia (3), Carabetovca (3) și Bașcalia (3). Niciun act de căsătorie nu a fost înregistrat în Iordanovca și Iserlia.
În ceea ce privește numărul divorțurilor, în prima jumătate a anului au fost înregistrate 11 cazuri.
Menționăm că, în prima jumătate a anului 2025, în Republica Moldova au fost înregistrate 6 213 de căsătorii, iar divorțuri – 4 646.
Autor: Lilia Zabolotnîi
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Banca Națională a Moldovei a publicat cursul oficial de schimb pentru 10 iulie 2025, care indică o dinamică stabilă valutelor principale.
Dolarul american (USD) este cotat la 16,94 lei, cu 3 bani mai mult decât în ziua precedentă. Euro (EUR) a rămas la valoarea precedentă de 19,82 lei. Rubla rusească (RUB) valorează 21 bani. Leul românesc (RON) își menține valoarea de 3,90 lei. Hrivna ucraineană (UAH) este cotată la 40 bani.
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
În primul semestru al anului 2025, în raionul Basarabeasca s-au înregistrat doar 46 de nașteri, în timp ce numărul deceselor a fost de 165. Potrivit datelor oficiale furnizate de Agenția Servicii Publice, mortalitatea îl depășește de peste 3,5 ori pe cel al natalității, semnalând un declin demografic îngrijorător.
Cele mai multe acte de naștere au fost înregistrate în orașul Basarabeasca (17), în localitățile Abaclia (11) și Sadaclia (9). În schimb, în satul Iordanovca nu s-a înregistrat nicio naștere, iar în Carabetovca și Iserlia – câte una.
Numărul deceselor raportate este semnificativ mai mare. Cele mai multe persoane decedate au fost înregistrate în orașul Basarabeasca (79), urmat de Abaclia (30) și Sadaclia (25).
Mortalitatea ridicată și natalitatea scăzută reflectă un dezechilibru demografic major în regiune. Procentual, mortalitatea în raionul Basarabeasca este de 78%, în timp ce natalitatea – 22%.
Pentru primul semestru al anului 2025, în Republica Moldova au fost înregistrate 10 670 de nașteri, iar decese – 16 612.
Autor: Lilia Zabolotnîi
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Începând cu 1 ianuarie 2026, cetățenii Republicii Moldova vor putea utiliza telefonia mobilă și internetul în Uniunea Europeană fără costuri suplimentare de roaming, exact ca pe teritoriul propriei țări.
Măsura devine posibilă grație includerii Moldovei în regimul european „Roam like at Home”, aplicat în prezent în statele membre ale UE și în câteva țări asociate din Spațiul Economic European.
Este pentru prima dată când o țară din afara Spațiului Economic European va beneficia de acest mecanism, a precizat Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Anunțul oficial a fost făcut pe 4 iulie 2025, în cadrul primului summit Moldova–UE, de către președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, alături de președinta Maia Sandu și președintele Consiliului European, Antonio Costa.
„Noi vom elimina toate costurile de roaming. Din experiența noastră, în Uniunea Europeană, este o modalitate extraordinară de a conecta oamenii și business-urile”, a declarat Ursula von der Leyen.
Decizia urmează să fie votată oficial de Consiliul UE în luna iulie, după ce, cu două luni în urmă, Parlamentul de la Chișinău a adoptat cadrul normativ necesar pentru ajustarea tarifelor de roaming la standardele europene. Următoarea etapă va consta în implementarea tehnică și contractuală de către operatorii de telefonie mobilă, astfel încât rețelele și serviciile să fie compatibile cu noile reglementări.
De acest regim vor beneficia nu doar cetățenii moldoveni, ci și cetățenii ucraineni, conform unei extinderi a măsurii și pentru Ucraina. În prezent, mecanismul este valabil și în alte state non-UE, precum Islanda, Liechtenstein și Norvegia, dar și în Marea Britanie, unde operatorii au ales să se alinieze voluntar legislației europene în acest domeniu.
Prin liberalizarea completă a tarifelor de roaming, autoritățile europene și moldovenești urmăresc facilitarea comunicării între cetățeni și mediul de afaceri, contribuind totodată la integrarea economică și digitală a Moldovei în spațiul european.
Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului „Mass-media locală din Basarabeasca pentru valorile europene”, implementat de redacția BAStv cu sprijinul financiar al Ambasadei Republicii Cehe în Republica Moldova.
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Primarul satului Bașcalia, raionul Basarabeasca, Ilie Cernauțan, va fi condus pe ultimul drum joi, 10 iulie, la ora 12:00. Anunțul a fost făcut public de către Primăria Bașcalia, printr-o postare pe pagina oficială de Facebook, în care localnicii, prietenii și toți cei care l-au cunoscut sunt invitați să-i aducă un ultim omagiu.
„Dragi consăteni, prieteni, apropiați care l-au cunoscut pe Dl. Ilie Cernauțan și doresc să-l petreacă pe ultimul drum, vă anunțăm că înmormântarea va avea loc joi la ora 12:00”, se arată în mesajul Primăriei Bașcalia.
Amintim că Ilie Cernauțan a fost găsit decedat pe 8 iulie, în propria locuință. Potrivit Inspectoratului de Poliție Basarabeasca, apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 23:55, după ce rudele acestuia au mers să-l viziteze la solicitarea soției sale, aflată peste hotare. Bărbatul se afla singur acasă.
La examinarea preliminară, polițiștii nu au identificat semne vizibile de moarte violentă. Trupul neînsuflețit a fost transportat pentru efectuarea expertizei medico-legale, iar pe caz a fost inițiat un proces penal. Autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele decesului.
Ilie Cernăuțan avea 58 de ani și o experiență îndelungată în administrația publică. A fost președinte al raionului Basarabeasca în perioada 2007–2012, iar în noiembrie 2023 a fost ales primar al satului Bașcalia, obținând aproape 60% din voturile alegătorilor.
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Foto: Facebook/ Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală
Satul Carabetovca din raionul Basarabeasca beneficiază de mai multe proiecte de dezvoltare locală, implementate prin intermediul programelor guvernamentale „Satul European” – edițiile I și II – și „Satul European Expres”. Inițiativele vizează modernizarea infrastructurii și creșterea calității vieții pentru cei aproximativ 1.600 de locuitori ai localității.
În cadrul celei de-a doua ediții a Programului „Satul European”, este în proces de implementare un proiect privind construcția unei centrale electrice fotovoltaice cu o capacitate de 33 kW. Investiția, în valoare de peste 770.000 de lei, este destinată alimentării cu energie electrică a fântânii arteziene din localitate, reducând costurile de întreținere și sporind independența energetică a satului.
Anterior, prin ediția I a aceluiași program, a fost reabilitat vestiarul stadionului central din Carabetovca, care dispune acum de cinci compartimente dotate cu băi și grupuri sanitare. Proiectul a avut o valoare de aproximativ 1,26 milioane de lei.
Totodată, prin Programul „Satul European Expres”, a fost realizată reparația capitală a acoperișului și termoizolarea fațadei clădirii Primăriei Carabetovca. Valoarea lucrărilor a depășit 435.000 de lei.
În anul 2023, satul a beneficiat și de un proiect dedicat îmbunătățirii condițiilor de igienă și sanitație în Gimnaziul „Ștefan cel Mare”, unde au fost reabilitate trei blocuri sanitare, instituția fiind conectată la rețelele de apă și canalizare. Proiectul, finanțat cu peste 355.000 de lei, aduce beneficii directe pentru 75 de elevi și 17 angajați.
Primarul localității, Sergiu Răcilă, a subliniat impactul pozitiv al acestor investiții asupra comunității:
„Fântâna arteziană este cel mai mare consumator de energie al primăriei, motiv pentru care, împreună cu cetățenii, am decis să investim în energie verde. Așteptăm cu nerăbdare punerea în funcțiune a centralei fotovoltaice, care va permite alimentarea cu apă, 24 de ore din 24, pentru întreaga localitate, la costuri accesibile. Lucrările au început în luna aprilie și, în prezent, sunt pe ultima sută de metri. Totodată, o realizare deosebit de importantă pentru noi este construirea vestiarului stadionului – o facilitate pe care nu am avut-o niciodată până acum. Acesta oferă în sfârșit condiții decente pentru activitățile sportive. În același timp, modernizarea clădirii primăriei aduce un plus de confort și eficiență energetică, atât pentru angajați, cât și pentru cetățeni. Reabilitarea blocurilor sanitare din gimnaziu este, de asemenea, esențială: asigură condiții moderne pentru elevi și personalul instituției. Le mulțumim autorităților centrale pentru sprijinul constant și pentru că au făcut posibilă realizarea unor vise, de ani de zile, ale comunității noastre.”
Foto: Facebook/ Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală
Foto: Facebook/ Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală
Foto: Facebook/ Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală
Foto: Facebook/ Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală
Foto: Facebook/ Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală
Foto: Facebook/ Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală
Foto: Facebook/ Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală
Foto: Facebook/ Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală
Foto: Facebook/ Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală
Foto: Facebook/ Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală
Foto: Facebook/ Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală
Foto: Facebook/ Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală
Foto: Facebook/ Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală
Foto: Facebook/ Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală
Foto: Facebook/ Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală
Foto: Facebook/ Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală
Foto: Facebook/ Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală
Foto: Facebook/ Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală
Foto: Facebook/ Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală
Foto: Facebook/ Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală
Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului „Mass-media locală din Basarabeasca pentru valorile europene”, implementat de redacția BAStv cu sprijinul financiar al Ambasadei Republicii Cehe în Republica Moldova.
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Pe 6 iulie 2025, la Complexul Sportiv din satul Sadaclia a avut loc tradiționalul Turneu raional de fotbal „Cupa Veteranilor 35+”, organizat cu sprijinul Asociației Teritoriale de Fotbal (ATF) Basarabeasca.
La competiție au participat echipele de veterani FC „Locomotiv” Basarabeasca, FC „Gloria” Abaclia și FC „Sadaclia”. După meciuri disputate și o luptă sportivă echilibrată, trofeul turneului a fost câștigat de echipa FC „Gloria” Abaclia, care a fost distinsă cu Cupa, Diplomă și un premiu bănesc oferite de ATF Basarabeasca.
Diplome de participare și premii bănești au fost acordate și celorlalte echipe înscrise în competiție, ca semn de apreciere pentru implicare și spirit sportiv.
Clasamentul final al turneului:
Locul I – FC Gloria Abaclia
Locul II – FC Locomotiv Basarabeasca
Locul III – FC Sadaclia
Evenimentul s-a desfășurat în prezența mai multor oficiali și susținători ai fotbalului local: Iurie Plopa, președintele ATF Basarabeasca, Ion Galeru, primarul satului Sadaclia, Gheorghe Gangura, viceprimarul orașului Basarabeasca, și Valentina Bălan, membră a Executivului ATF Basarabeasca.
Foto: Facebook/ ATF Basarabasca
Foto: Facebook/ ATF Basarabasca
Foto: Facebook/ ATF Basarabasca
Foto: Facebook/ ATF Basarabasca
Foto: Facebook/ ATF Basarabasca
Foto: Facebook/ ATF Basarabasca
Foto: Facebook/ ATF Basarabasca
Foto: Facebook/ ATF Basarabasca
Foto: Facebook/ ATF Basarabasca
Autor: Lilia Zabolotnîi
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
În perioada 5–15 iulie 2025, în Kosovo se desfășoară Campionatul European de baschet feminin, Divizia „C”, categoria de vârstă U-16. Selecționata Republicii Moldova este condusă de antrenorul Școlii Sportive raionale Basarabeasca, Vitalie Croitoru, care este antrenor principal al echipei naționale.
Din lotul Republicii Moldova fac parte și șase sportive originare din raionul Basarabeasca:
Maneahina Nadejda (n. 2010)
Pascalinaia Antonina (n. 2009)
Gorbunova Eva (n. 2010)
Nicolaeva Maria (n. 2010)
Culiciu Taisia (n. 2009)
Jucovscaia Xenia (n. 2011)
Selecționata Moldovei a debutat astăzi, 8 iulie, în faza grupelor, cu un meci împotriva echipei naționale a Maltei. Aceasta a pierdut, cu un scor de 12:90.
Următoarele confruntări vor avea loc pe 9 iulie cu Albania. Veți putea urmări meciul aici, începând cu ora 19:00. Urmează, pe 10 iulie, jocul cu țara gazdă, Kosovo. De la ora 21:30, veți putea vedea în direct jocul.
Autor: Lilia Zabolotnîi
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații de pe dispozitiv. Consimțământul permite prelucrarea datelor personale, precum comportamentul de navigare sau identificatori unici pe acest site, și afișarea reclamelor personalizate sau nepersonalizate. Refuzul sau retragerea acordului poate afecta anumite funcții și servicii opționale.
Mai jos poți accepta sau alege separat scopurile și furnizorii. Alegerea se aplică numai acestui site. Poți modifica setările și retrage acordul oricând, folosind controalele din politica de cookie-uri sau butonul de setări cookie din partea de jos a ecranului.
Necesare
Întotdeauna active
Funcționarea, securitatea și memorarea alegerilor tale. Aceste tehnologii nu activează analiza vizitelor sau publicitatea.
Preferințe
Setări opționale pentru experiența de navigare. Nu activează statistica sau publicitatea.
Statistică
Google Analytics măsoară utilizarea site-ului numai cu acord. Funcțiile publicitare și Google Signals sunt dezactivate în integrarea site-ului.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Conținut extern și marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.