Caz șocant la Cimișlia: un bărbat, maltratat și ucis cu cruzime de trei amici de pahar

Sursa foto: Pagina de Facebook Procuratura Generală a Republicii Moldova

Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 39 de ani, ar fi omorât cu deosebită cruzime un amic de pahar din orașul Cimișlia. Cadavrul victimei a fost abandonat într-o fâșie forestieră din apropiere și descoperit abia după câteva luni.

Potrivit Procuraturii raionului Cimișlia, cei trei inculpați, în vârstă de 39, 34 și 24 de ani, sunt învinuiți că, în luna iunie 2024, în urma consumului de alcool într-o casă nelocuibilă din oraș, l-ar fi agresat fizic pe un bărbat de 49 de ani. Victima a fost supusă unui tratament violent, i-au fost provocate leziuni corporale grave, iar în loc să solicite ajutor medical, agresorii au lăsat-o să zacă în chinuri timp de mai multe zile, până când aceasta a decedat.

Pentru a ascunde urmele infracțiunii, făptașii au transportat trupul neînsuflețit într-o zonă forestieră din apropierea orașului. Cadavrul a fost descoperit abia în luna septembrie, după ce mai mulți localnici au alertat poliția, sesizând un miros înțepător care venea dinspre pădure. În urma intervenției forțelor de ordine, s-a reușit identificarea victimei.

Doi dintre suspecți au fost reținuți la scurt timp după descoperirea cadavrului. Cel de-al treilea a fugit de la domiciliu și a fost localizat abia peste o lună, în urma unor căutări extinse și măsuri speciale de investigație. Toți trei inculpați se află în prezent în arest preventiv.

Din cauza perioadei îndelungate din momentul survenirii decesului până la găsirea corpului neînsuflețit, desfășurarea urmăririi penale a fost considerabil îngreunată. Pentru a stabili cu exactitate cauza morții și natura leziunilor, precum și pentru a clarifica toate circumstanțele faptei infracționale, organul de urmărire penală a desfășurat multiple acțiuni procesuale și a dispus expertize judiciare complexe.

La faza de urmărire penală, niciunul dintre învinuiți nu și-a recunoscut vinovăția. Mai mult, potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale a Republicii Moldova, aceștia nu se află la prima abatere de la lege. Unul dintre ei fusese eliberat din detenție chiar în anul 2024, înainte de presupusa comitere a crimei.

Potrivit informațiilor disponibile pe Portalul Național al Instanțelor de Judecată, cauza penală se află în prezent în faza de examinare în primă instanță, la Judecătoria Cimișlia. Pe parcursul lunii iunie, sunt fixate mai multe ședințe de judecată pe acest dosar.

Faptele celor trei inculpați au fost încadrate juridic în baza articolului 145, alineatul (2), literele i) și j) din Codul Penal al Republicii Moldova -omorul intenționat al unei persoane, săvârșit de către două sau mai multe persoane, cu deosebită cruzime, precum și din motive sadice. În cazul în care se va demonstra vinovăția acestora, inculpații riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 15 la 20 de ani sau detențiune pe viață.

Menționăm că orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este considerată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare de către instanța de judecată. Prezumția de nevinovăție este un principiu fundamental în procesul penal și o garanție esențială a drepturilor omului.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼