Blocul „Victorie-POBEDA”, condus de Ilan Șor și format din mai multe partide politice afiliate acestuia, nu a fost înregistrate pentru participarea la alegerile prezidențiale și referendumul din 20 octombrie. Decizia a fost luată miercuri, 7 august, de către Comisia Electorală Centrală (CEC). Motivul principal invocat de CEC este că denumirea blocului este identică cu cea a Partidului „Victorie-POBEDA”, ceea ce încalcă legislația în vigoare.
CEC a decis să sesizeze Autoritatea Națională de Integritate (ANI) pentru a verifica dacă unii membri ai blocului și-au îndeplinit obligațiile de a depune declarațiile de avere, conform regulamentelor.
Adrian Cojocaru, reprezentant al Blocului „Victorie-POBEDA”, prezent la ședința CEC, a contestat decizia, argumentând că blocul a îndeplinit toate cerințele legale și a prezentat toate documentele necesare.
„Considerăm că Blocul „Victorie” a respectat toate prevederile legale și am înaintat toate actele necesare, astfel încât cerem acceptarea înregistrării blocului”, a declarat Cojocaru.
În data de 3 august, CEC a decis să îmbine cele două cereri legate de înregistrarea blocului într-o singură procedură administrativă. Totodată, Comisia a menționat că materialele prezentate de bloc conțin erori tehnice, iar solicitanții trebuie să răspundă la întrebări de clarificare și să prezinte documente suplimentare până la 6 august 2024. De asemenea, Blocul „Victorie” a fost invitat la ședința din 3 august, dar nu a fost reprezentat.
Conform legislației, blocul electoral trebuie să fie constituit printr-un acord între două sau mai multe partide politice înregistrate la Agenția Servicii Publice, înainte de intrarea în vigoare a actului de stabilire a datei alegerilor sau referendumului.
Potrivit calendarului electoral stabilit de CEC, perioada de desemnare și înregistrare a candidaților pentru funcția de președinte al Republicii Moldova și a participanților la referendum va începe pe 21 august, iar campania electorală – pe 20 septembrie.
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!