Viceprimarul de Bălți, Nicolai Grigorișin, a devenit primar interimar al municipiului Bălți. Anunțul a fost făcut de către funcționarul public pe rețelele de socializare, menționând că va ocupa aceasta funcție până pe 1 septembrie.
„M-am întors la slujbă în folosul orășenilor. Până la 1 septembrie voi acționa ca primar al municipiului Bălți. Munca utilităților ar trebui corectată, deoarece am început pregătirile pentru perioada toamnă-iarnă. Luni, voi începe să primesc cetățeni de la ora 14, cu programare prin telefon”, a scris Grigorișin.
Totodată, primarul interimar a anunțat că mâine va ține o întâlnire cu reprezentanții serviciilor municipale și așteaptă un raport detaliat cu privire la munca depusă de la toți managerii.
Într-un apel făcut pe o rețea socială, Renato Usatîi a invitat cetățenii din municipiul Bălți la o întâlnire publică cu el, pe 2 septembrie, în fața Primăriei localității. Acesta a menționat că va prezenta raportul de activitate în calitate de primar al municipiului. Renato Usatîi își anunța demisia din funcția de primar al orașului Bălți la începutul lui iulie, după rezultatul modest obținut la parlamentare.
Amintim că luni, 12 iulie, Renato Usatîi a anunțat că demisionează din funcția de primar de Bălți. S-a întâmplat după ce la alegerile parlamentare anticipate Blocul Electoral Renato Usatîi nu a reușit să acceadă în Parlament.
Ulterior, mai mulți susținători ai edilului de Bălți au ieșit în stradă. Timp de trei zile, aceștia l-au rugat pe Usatîi să nu renunțe la funcția de primar.