Fiecare copil începe să citească în ritm propriu. Dar când un copil vizibil rămâne în urmă față de semenii lui, acesta poate fi un semn al dislexiei. Se estimează că între 5-20% din populația lumii este afectată de dislexie. Aceasta reprezintă o problemă de învățare. Copiii dislexici întâmpină frecvent dificultăți de citire fluentă, rapidă, precisă și cu înțelegerea subiectului scris.
Depășirea dislexiei
Problema este interpretată deseori de cei din jur ca un defect al copilului, unii afirmând că acesta ar fi „prost”, lucru care se reflectă asupra stării emoționale a acestuia.
Atitudinea celor din jur îi poate scădea din încredere și respectul de sine. În acest caz, adulții le pot zice celor mici că fac parte dintr-un club special așa cum mai multe nume cunoscute fac parte din această listă, printre care, milionarul Richard Branson, regizorul și scenaristul Steven Spielberg și chiar autorul și ilustratorul de literatură pentru copii Dav Pilkey.
În același timp, copiii au nevoie de ajutor ca să depășească problema. Iată ce trebuie să știe părinții despre dislexia la copii.
Ce este dislexia?
Dislexia se definește drept „incapacitatea neașteptată a unei persoane de a citi, având nivelul de inteligență destul de înalt ca să citească mai bine”. Prin urmare, inteligența generală a copilului este foarte importantă. Aceasta înseamnă că un copil deștept, cu dislexie, poate citi la nivel mediu. Totuși un diagnostic urmat de tratament va aduce doar beneficiu.
Definiția mai spune că, dislexia reprezintă dificultatea în procesarea fonologică (n.r. interpretarea unor sunete aparte din vorbire) care influențează asupra capacității persoanei de a vorbi, citi și scrie. Cu alte cuvinte, persoanele cu dislexie observă cu greu unele sunete distinctive care alcătuiesc cuvintele.
Semne de dislexie
Cel mai clar semn al dislexiei este dificultatea de a citi și, mai cu seamă, învățarea literelor și sunetelor care însoțesc aceste litere. Dar există și alte semne de dislexie, printre care:
- Ortografie slabă,
- Lipsa interesului pentru rime,
- Dificultăți de învățare a limbilor străine,
- Dificultate de atenție, concentrare,
- Anxietate, mai ales cât e nevoie să citească în clasă/public cu voce tare,
- Dificultate în identificarea, gândirea și rostirea cuvintelor ce exprimă un gând,
- Dificultate de formulare a unui răspuns,
- Amestecul și confundarea în exprimare a cuvintelor care sună asemănător, cum ar fi „constant” sau „consistent”,
- Cunoaște mai multe cuvinte decât folosește în vocabularul de exprimare verbală.
Aici apare întrebarea, „ce ar trebui să facă părinții sau îngrijitorii, dacă suspectează că un copil are semnele și simptomele dislexiei?”. Întâi de toate, este important să vă consultați cu medicul pediatru, dacă sunteți îngrijorat de felul în care se dezvoltă copilul. În plus, e important să vorbiți cu profesorii copilului.
Teste de dislexie
În mod ideal, toți copiii ar trebui să fie examinați pentru dislexie la grădiniță, atunci când învață să citească. Pentru aceasta există mai multe instrumente de testare gratuită pe care părinții și profesorii le pot completa în 10 minute sau mai puțin.
Testele nu stabilesc diagnoza de dislexie, dar pot determina dacă copilul se află în grupul de risc. O evaluare a problemei trebuie să includă atât un test de IQ, cât și un test de citire, spun specialiștii. Acest lucru se explică prin faptul că, dislexia este apreciată prin capacitatea de a citi în raport cu inteligența generală.
Așa cum am menționat mai sus, părinții pot cere instituției de învățământ să evalueze copilul, dacă acesta suferă sau nu de dislexie. Sau se pot adresa la un specialist.
Este de menționat că diferența dintre cu cititor fluent și o persoană cu dislexie începe să se observe mai accentuat în clasa întâi, la școală. Fără tratament, diferențele se amplifică. Și invers – cu cât tratamentul începe mai repede, cu atât mai mult copilul progresează în citire. Cu alte cuvinte, dacă elevul nu este ajutat să-și depășească problema, în timp aceasta poate rămâne vizibil în urmă de semenii săi.
Ce tratament poate fi aplicat în cazul dislexiei?
Înainte de orice tratament, trebuie făcută o evaluare pentru determinarea tipului de dislexie. Deși există multe teorii despre tratamentul de succes al tulburării, în prezent nu există niciun remediu ce ar înlătura definitiv problema.
Prin urmare, instituția de învățământ va trebui să elaboreze un plan de studiu, adaptat copilului care va fi coordonat cu părintele. Planul poate fi aplicat și implementat într-un mediu școlar obișnuit. Mai exact, acesta prevede ca accentele să se pună pe întărirea punctelor slabe, folosind concomitent părțile forte ale copilului. Astfel, în program se va include studiu sistematic al fonicii. De asemenea, pot fi utilizate tehnici de concentrare a simțurilor în ansamblu.
Specialiștii mai spun că, instrumente puternice pentru acești copii sunt calculatoarele. Acestea trebuie folosite mai des. Copilul trebuie să învețe pe această cale abilități de coping.
În plus, pe lângă ceea ce poate oferi școala, sunt disponibile tratamente extrașcolare. Atât doar că, deși sunt recomandate tratamente alternative, există cercetări limitate care să demonstreze eficacitatea lor. În plus, multe dintre aceste tratamente sunt costisitoare.
Poate că cel mai important aspect al oricărui plan de tratament este atitudinea. Copiii vor fi influențați de atitudinea adulților din jurul lor. Dislexia nu ar trebui să devină o scuză pentru ca un copil să evite munca scrisă și cititul.
De altă parte, așa cum cerințele de învățare pentru un copil cu dislexie pot fi mari și copilul poate obosi cu ușurință, învățatul trebuie divizat pe părți mai simplu de asimilat. Atunci când studiază în clasă și când își face temele acasă, copilul trebuie să facă pauze frecvente.
Punctele forte ale persoanelor cu dislexie
Cu regret, mulți copii dislexici ar putea crede că sunt proști din cauza dificultăților de a citi. Dar au puncte forte unice și este important ca adulții să le evidențieze. Părintele trebuie să-i vorbească copilului despre lucrurile pe care le face bine, să găsească atuurile lui, dar și să identifice dificultățile pe care le întâmpină acesta.
Copiii cu dislexie excelează adesea în:
- Actorie și dramă,
- Tâmplărie și construcții,
- Filmare și fotografie,
- Sport, în special sporturile individuale,
- Au viziune asupra imaginii de ansamblu,
- Raţionament,
- Gândire critică,
- Vocabular de ascultare,
- Empatie,
- Rezolvarea problemelor.
Copilul cu dislexie poate depăși frustrarea având o listă cu lucrurile care-i ies bine. Este extrem de important pentru respectul și încredere în sine.