Asociația Forța Fermierilor se arată nemulțumiță de una din condițiile, incluse de Ministerul agriculturii în dosarele ce urmază a fi depuse la AIPA pentru a beneficia de subvenții din partea statului. Membrii Asociației nu sunt de accord cu obligativitatea de a prezenta dovada faptului că solicitanții posedă terenuri, dar dețin și certificate de confirmare, eliberate de autoritățile publice locale și care au pe ele aplicate numerele cadastrale de înregistrare.
,,La momentul de față, regulamentele aprobate sunt o bătaie de joc pentru fermieri. Când să-și facă timp agricultorii pentru a colecta și a depune toate documentele solicitate. De ce certificatele de confirmare nu ar fi suficiente? Ele conțin toate datele despre proprietatea și muncile efectuate de fermier”, se revoltă reprezentantul consiliului republica a asociației ,,Forța Fermierilor”, Vladimir Vrabie.
La fel, Vladimir Vrabie a adăugat că, fermierii cu adevărat au primit subvenții în anii precedenți, însă prețurile actuale nu pot fi comparate cu cele de atunci. Prețurile la fertilizanți, motorină și piesele de schimb s-au majorat de câteva ori.
Autoritățile centrale, la rândul lor, au promis că vor căuta o soluție pentru a reduce gradul de birocratizare. În scopul analizării criteriilor de eligibilitate ce trebuie să fie întrunite de fermierii micro și mici pentru accesarea ajutorului financiar pentru agricultorii afectați de seceta și consecințele crizelor din anul 2022, dar și pentru stabilirea cuantumului de motorină din ajutorul umanitar extern, vicepremierul Vladimir Bolea a avut consultări cu reprezentanții Curții de Conturi și Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, se anunță într-un comunicat de presă al MAIA.
Reprezentanții Curții de Conturi, se mai spune în comunicat, au sugerat identificarea unei opțiuni optime care să contribuie la diminuarea riscurilor de achitare dublă din bugetul de stat pentru aceleași suprafețe în aceleași scopuri.
Pornind de la situația obiectivă de moment, MAIA și-a propus elaborarea unui cadru normativ nou până la începutul anului viitor, care va reglementa problemele identificate. Totodată, agricultorii le-a fost oferit suficient timp, încât aceștea să se poată conforma cerințelor actuale, până la lansarea noilor măsuri de subvenționare.
MAIA informează că, AIPA va recepționa cererile de subvenționare ale agricultorilor până în data de 29 septembrie 2023. Procesul de recepționare a cererilor privind alocarea ajutorului financiar pentru fermierii afectați de seceta și consecințele crizelor din anul 2022, dar și pentru stabilirea cuantumului de motorină din ajutorul umanitar extern continuă și va avea loc, în exclusivitate, în baza Regulamentului elaborat de minister.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!