Se vorbește mult despre faptul că acum copiii sunt mai altfel decât părinții și buneii la vârsta lor. În această concluzie, toți actorii implicați în educație (părinți, sistemul educațional) ne găsim îndreptățire și confort. Și pornim lupta: să-i „împingem” pe copii în niște reguli, dogme care să ne simplifice efortul. Desigur în această luptă învingător nu iese nimeni, dar lupta, luptă rămâne și, acolo unde se luptă, desigur nu există pace. Lipsește înțelegerea și acceptarea. Pentru a dezvălui subiectul și a înțelege cum se întâmplă procesul de dezvoltare a „antipatiei școlare” la copii, în exclusivitate, pentru BasTV, am discutat cu Svetlana Lupu, psiholog, autoare de cărți pentru copii.
Ce trebuie să facem ca ai noștri copii să nu-și piardă interesul față de școală?
Dacă e să răspund scurt, atunci aș zice așa: să nu-i învățăm s-o urască odată cu însușirea primelor litere. Să permitem fiecărui să învețe în tempoul lui propriu, să nu așteptăm mai mult decât poate da, să nu criticăm, ci să încurajăm fiecare succes, cât de microscopic ar fi el. Oare nu asta ne-am dori fiecare dintre noi?
Cum apare acest fenomen de „antipatie școlară” ? Explicați-ne, Vă rugăm!
Participanții educaționali (părinte, profesor) sunt cei care îl fac pe copil să simtă frică, rușine sau vinovăție. Astfel, de fapt, ei îi ucid cea mai importantă parte din personalitatea lui. Îl deposedează de capacitatea de a fi un om curajos, optimist, fericit, sănătos…
Știți cum e în exercițiul cu lămâia: e de ajuns să privești o lămâie și pe loc simți cum salivezi, fiindcă din experiență cunoști deja că e acră și, datorită acestui gust, gura se umple cu salivă. Exact așa e și în crearea atitudinii școlare la elevi. La început școala și tot ce e legat de ea pare „foarte gustoasă”. Ei sunt sinceri, deschiși, curioși, activitatea lecției pare un joc interesant, captivant. Dar peste ceva timp pornesc primele insuccese: greu se unesc literele între ele la citit, e complicat să aduni 4 cu 7, problemele nu se vreau pătrunse, literele ies de sub pix cam necioplite… Și toate acestea sunt însoțite, de obicei, de critica cuiva, (a învățătoarei sau a părintelui), ceartă, iritare, pedeapsă, lacrimi, disperare…
Câteva experiențe de acest fel și gata, se formează reflex condiționat de a reacționa la cuvântul „școală” și la tot ce e legat de ea, cu o senzație de dezamăgire (totul nu e așa cum i-a părut la început), frică,(că nu va reuși la teme și va fi pedepsit), vinovăție (că cineva se „chinuie” cu el, dar degeaba), devalorizare (că e greu de cap și nimic bun nu va crește din el), rușine (că nu merită apreciere de la profesor, colegi, părinți)…Și încă multe alte „adevăruri despre sine” pe care le aude de la acei care „îl iubesc mult de tot și vor să facă din el OM”. Dar de fapt este „prădat” de starea de bucurie, fericire, încredere în sine, ceea ce cu adevărat îl formează ca om împlinit și de succes. Dar nu, acum nu de succesul lui de peste ani vorbim, ci de litere scrise perfect caligrafic, de sume și diferențe corecte, de citire rapidă și, de nepăsarea maturilor față de ceea ce simte copilul. Iată aici pornește ura față de școală și față de acei care s-au angajat să-l educe, să crească din el un om mare, dar … lipsit de demnitate, căci nu i se acceptă temperamentul cam flegmatic. Toți îi cer să gândească mai repede, să citească mai iute. În cele mai multe cazuri, nu se aprobă inteligența kinestezică. Toți așteaptă de la copii inteligențe academice.
Da, copiii de azi sunt altfel decât părinții și buneii lor. Pe copiii de azi nu-i putem minți că suntem înțelepți dacă nu suntem astfel, ei nu ne cred că-i iubim, dacă nu știm ce înseamnă a iubi… Ei ne taxează atunci când ne scoatem în evidență vulnerabilitatea emoțională, incapacitatea de a da dovadă de maturitate. Ei nu ne acceptă atunci când noi, din contul lor, ne recuperăm rănile noastre din copilărie, umilindu-i, fiindcă, la rândul nostru, am fost umiliți cândva. Ei doresc să fim veridici: maturi și cu demnitate. Pentru ei, școala nu e doar locul unde în creierul lor se transmite un volum de informație, care în mare parte ulterior se uită, ci locul în care copilului i se dezvoltă trăsături de caracter, potențial pentru realizare, creativitate, abilități pentru viață.
Înteresul de școală al copilului depinde de maturii care-l înconjoară. De atitudinea, înțelegerea și acceptarea lor.
_______________________________
Cei care ați avut răbdarea să citiți până la sfârșit aceste răspunsuri ale psihologului Svetlana Lupu, vă îndemnăm să ne unim eforturile, pentru a ne bucura împreună de generația în creștere! Să fim mai aproape de copii, să le știm temerile și fricile, pentru a-i ajuta să le depășească; să le cunoaștem succesele, până la cele mai neînsemnate, pentru a-i învăța, prin exemplul nostru, să se bucure de ele. Să le cunoaștem visele, pentru a-i încuraja zborul lin și sigur spre ele.
Autor: Ludmila Podgurschi
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!