Familiile din R. Moldova care găzduiesc refugiații din Ucraina pot beneficia de ajutor din partea statului sub formă de produse alimentare, produse de igienă sau medicamente. Pentru a primi acest ajutor, cetățenii pot apela la linia fierbinte 0-800-800-11, unde solicitarea este recepționată și transmisă mai departe către voluntari pentru a fi procesată Zdg.
Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, familiile moldovenilor care găzduiesc refugiații din Ucraina „vor beneficia și de o indemnizație din partea ONU”.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale menționează că, în prezent, în țară sunt aprobate 102 centre de plasament pentru refugiați, cu o capacitate totală de 9 245 locuri, dintre care sunt ocupate 4 270 locuri.
„Din cele 102 centre de plasament, 49 au fost create de autoritățile publice locale raionale, 16 de direcțiile de profil ale municipiului Chișinău, 19 de instituții de învățământ, 10 de organizații necomerciale, 4 de întreprinderi de stat și 2 de primării”, anunță ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari.
Prin dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale, pentru finanțarea Centrelor de plasament au fost alocate cinci milioane de lei Ministerului Muncii și Protecției Sociale (pentru centrele create de organizațiile necomerciale și instituțiile publice) și 21,3 milioane de lei autorităților publice – consiliilor raionale, UTAG și municipiilor Bălți și Chișinău. Pentru centrele autorizate de autoritățile publice locale de nivelul 1 vor fi alocate resurse după prezentarea devizelor de cheltuieli, mai anunță reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
„Începând cu 27 februarie în R. Moldova au intrat 147 loturi de ajutoare umanitare, cu o greutate totală de 1 088 tone și în valoare de 103 milioane lei. Trei sferturi din loturi au fost recepționate de societatea civilă și organizațiile internaționale. Principalele țări donatoare sunt Germania (331 tone), România (143 tone), Italia (105 tone), Elveția (89 tone) și Franța (81 tone)”, anunță ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari.
Detaliile despre produsele intrate, distribuite și disponibile pe stoc sunt actualizate zilnic. Centrele de plasament pot solicita produse prin platforma UAHelp.
Potrivit datelor Poliției de Frontieră, de la începutul războiului în Ucraina și până în prezent, perioada 24 februarie – 17 martie, în R. Moldova au intrat peste 300 de mii de cetățeni ucraineni. În prezent, în țara noastră se află circa 100 de mii de cetățeni ucraineni. Aproape jumătate dintre ei sunt copii.
Sursa: nordnews.md