De astăzi, serviciile electronice din domeniul cadastral sunt disponibile în toată Moldova

Începând cu data de 28 aprilie, persoanele fizice, precum și cele juridice, vor putea solicita online și obține în format electronic diverse documente din domeniul cadastru pentru bunurile imobile amplasate pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Depunerea cererilor on-line se efectuează prin intermediul portalului Serviciilor Publice www.servicii.gov.md. Serviciile se furnizează contra plată şi se achită prin intermediul portalului guvernamental de plăți electronice MPay, utilizînd orice instrument de plată la alegere, cum ar fi: cardul bancar, ApplePay/Google Pay, internet banking, plăți în numerar și monede electronice.

Beneficiarul trebuie să dispună de semnătură electronică pentru a obține un document electronic din domeniul cadastru. În context, cetățenii Republicii Moldova sunt încurajați să obțină o semnătură digitală.

Serviciile electronice din domeniul cadastru sunt prestate prin intermediul noii platforme de dezvoltare a serviciilor electronice (PDSE), elaborată în comun cu Agenția de Guvernare Electronica, ceea ce permite accesarea acestora din toate colțurile lumii. Anterior serviciile puteau fi accesate doar de pe teritoriul Republicii Moldova.

În prezent, online, sunt disponibile următoarele documente cadastrale:

  • Extrase din Registrul bunurilor imobile;
  • Informații despre valoarea bunurilor imobile;
  • Planuri cadastrale pentru bunurile imobile;
  • Informația despre bunurile imobile ce aparțin unei persoane fizice/juridice din banca centrală de date a Cadastrului bunurilor imobile.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook и Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼