Doi polițiști de patrulare din Cantemir au fost denunțați la DGT Sud a CNA pentru că ar fi cerut și primit mită de la un șofer aflat în trafic. Potrivit denunțătorului, oamenii legii ar fi stopat mijlocul de transport sub pretextul că șoferul s-ar afla la volan fiind în stare de ebrietate alcoolică.
Ulterior, aceștia i-ar fi ridicat actele mașinii, iar pentru a nu documenta cazul și a-i restitui permisul de conducere și pașaportul tehnic, ar fi cerut și primit 200 de euro.
Pe faptele relatate, a fost pornită o cauză penală pentru corupere pasivă. Cei doi bărbați au fost recunoscuți în calitate de bănuiți și sunt cercetați în stare de libertate.
Pentru infracțiunea ce li se incriminează, codul penal prevede o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 300 000 la 400 000 de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 10 ani.
Oficiul Sud al Procuraturii Anticorupţie conducere urmărirea penală.
De la începutul acestui an, 35 de polițiști au fost reținuți de CNA și procurori, fiind bănuiți de acte de corupție.