Postul de televiziune TV8 a decis să rezilieze contractul de colaborare cu jurnalistul Dorin Galben, fără a comunica un motiv explicit pentru această decizie. Anunțul a fost făcut în urma publicării unui interviu cu Veaceslav Platon pe pagina de YouTube a jurnalistului difuzat pe 10 martie. Interviul a stârnit critici din partea breslei jurnaliștilor.
TV8 anunță că a decis, de comun acord, din considerente de politică editorială și valorile postului TV, să înceteze contractul de colaborare cu Dorin Galben, autorul și moderatorul talk-show-ului „Freedom”. Potrivit TV8, emisiunea a fost lansată în urmă cu doi ani și a fost difuzată în ziua de marți.
La scurt timp, jurnalistul Dorin Galben a venit cu un comentariu pe canalul său de telegram.
” Eu nu iau bani pentru interviurile pe care le fac, chiar dacă apar diverse speculații. Ăsta este un principiu de bază și mereu așa va rămâne. De fiecare dată invit în cadrul proiectului meu oameni din diferite domenii de activitate, cu diferite viziuni față de viață și diferite preferințe politice. Nu judec și nu condamn pe nimeni. Sunt jurnalist, dar nu judecător sau procuror. Ceea ce pot face, e să adresez întrebări invitatului, iar cei care privesc – își fac propriile concluzii. Asta înseamnă pentru mine democrație și libertate de exprimare. (…) Neapărat o să invit în cadrul proiectului meu și procurori care instrumentează dosarele lui V. Platon, dar și a altor politicieni care au fugit din țară. Publicul trebuie să audă și contraargumente la declarațiile făcute în interviu”, a scris Dorin Galben.
Acesta a mai adăugat că, cei care îl urmăresc știu ce viziuni are și ce valori susține, iar asta nu se va schimba niciodată.
,,Eu sînt sincer cu voi, dar fiecare e liber să creadă ce vrea. Mulțumesc TV8 pentru 2 ani de experiență frumoasă! În continuare o să mă vedeți doar în cadrul proiectelor mele de pe Youtube”, a concis Galben.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!