Două persoane au fost transportate la spital după ce automobilele în care se aflau s-au tamponat violent. Potrivit informațiilor, impactul a avut loc în această dimineață pe traseul Parcani – Tiraspol, lângă o benzinărie.
Presa locală scrie că bărbatul în vârstă de 60 de ani, aflat la volanul unui automobil de model Niva, a ieșit de pe teritoriul benzinăriei însă nu a oferit prioritate automobilului de model Toyota care l-a tamponat din partea stângă.
Urmare a impactului, o fată de 18 ani, care se afla în calitate de pasageră în automobilul de marca Toyota și șoferul de 60 de ani au fost duși de la fața locului la Spital.
Potrivit medicilor, fata a fost diagnosticată cu o contuzie toracică, iar bărbatul s-a ales cu câteva vânătăi. Din acest motiv nu au avut nevoie de spitalizare.
În continuare urmează să se stabilească toate cirscumstanțele producerii accidentului.
Sursa: mvdpmr.org