De 24 februarie, cuplurile au readus la viață perechile de suflet rămase cândva între paginile cărților. Prin interpretarea lor, ne reamintesc cât de autentică era dragostea de ieri și cât de profundă rămâne cea de astăzi.Iubiții, trecând prin toate etapele unei povești de iubire, oferă o imagine sinceră și înflăcărată a sentimentelor care nu se pierd în timp. O celebrare a romantismului reinterpretat în stil românesc.
Iubiții, trecând prin toate etapele unei povești de iubire, oferă o imagine sinceră și înflăcărată a sentimentelor care nu se pierd în timp. O celebrare a romantismului reinterpretat în stil românesc.
7 perechi din literatura românească au fost puse la încercare: cine va putea reda cel mai autentic dragostea din paginile operelor românești?
Cuplurile au fost diverse: de la cele din mitologia română, care au redat modul în care, odinioară, era percepută iubirea, până la cele contemporane, din operele autorilor români moderni, care demonstrează că iubirea poate fi complicată, memorabilă, dar și delicată.
Activitatea a avut mai multe etape, care au pus la încercare toate simțurile cuplurilor: de la declarații de dragoste și simț muzical, până la mărturisirea atracției trăite.
Iubiții au arătat că dragostea poate fi un refugiu în cele mai grele momente, o lumină care alungă întunericul și că este mai presus de timp și distanță.
Publicul a rămas plăcut surprins de modul în care o singură emoție poate fi atât de complexă și puternică.
Cuplurile i-au pus și pe ei la încercare, adresându-le întrebări despre literatura românească, desigur, cu tematică despre dragoste.
De asemenea, cuplurile și-au dat cu părerea despre ce înseamnă pentru ei dragostea și au împărtășit un sfat util tinerilor îndrăgostiți care abia pășesc pe drumul iubirii.
Rezultatele au fost prezentate de juriu, care a analizat cu atenție fiecare etapă parcursă de participanți. Pe locul întâi s-au clasat Ella și Ștefan Gheorghidiu. Acest cuplu a demonstrat că iubirea poate trece prin mai multe faze, chiar și prin gelozie intensă. Toți participanții au fost premiați cu diplome și câte un cadou simbolic.
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!














