Retragerea lui Igor Dodon din Parlament și de la șefia Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) deschide calea spre noi schimbări. Despre aceasta a declarat președintele de onoare al Partidul Democrat din Moldova (PDM), Dumitru Diacov, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

„Au analizat ce se întâmplă în jurul PSRM, ei se gândesc să transmită mesaje de schimbare internă și au luat această decizie, nu cred că a fost ușor. Este o decizie a domnului Dodon, discutată cu apropiații din partid, cu partenerii de stânga și cu careva parteneri de la Moscova”, a declarat Diacov.

Președintele de onoare al PDM mai crede că Igor Dodon nu pleacă departe de PSRM. Potrivit lui, fostul președinte al Republicii Moldova va rămâne o persoană importantă în cadrul formațiunii și o persoană care va participa la luarea unor decizii importante în cadrul formațiunii.

Amintim că socialistul Igor Dodon a anunțat astăzi că renunță la mandatul de deputat în Parlament, declarând că poate fi eficient în alte funcții.

Sursa: tv8.md