În perioada 2–12 iunie, elevii claselor a IX-a din întreaga țară au susținut examenele de absolvire a gimnaziului. În raionul Basarabeasca, la aceste examene au participat un număr total de 170 elevi. Potrivit datelor oferite de Direcția Generală Învățământ Basarabeasca, dintre aceștia, 64 elevi provin din instituții cu predare în limba rusă, iar 106 elevi din școlile cu predare în limba română.
Cei mai mulți candidați sunt înregistrați la Liceul Teoretic „Constantin Stere” din satul Abaclia – 33 elevi. Pe locul următor se află Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Sadaclia, cu 30 de absolvenți. La Liceul Teoretic „Mihai Basarab” au susținut examenele 27 elevi, la Liceul Teoretic „Alexandr Pușkin” – 21 elevi, iar la Liceul Teoretic „Nicolai Gogol” – 18 elevi. În Gimnaziul „Ivan Bondarev” au fost înregistrați 14 elevi, în Gimnaziul din Iserlia – 11 elevi. În gimnaziul din Bașcalia au fost înregistrați 9 elevi, iar în Carabetovca – 7 elevi.
În ceea ce privește situația restanțierilor, Direcția Generală Învățământ Basarabeasca a precizat că aceste date vor fi disponibile după soluționarea contestațiilor. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, rezultatele finale urmează să fie afișate pe 2 iulie 2025.
Pentru absolvenții care nu au reușit să promoveze examenele cu nota minimă de 5, va fi organizată o sesiune suplimentară, programată pentru perioada 8–11 iulie.
Totodată, la fel ca în anul precedent, elevii care nu vor reuși să promoveze nici în sesiunea suplimentară vor avea posibilitatea să participe la cea de-a treia sesiune, programată pentru luna august.
Precizăm că datele prezentate se referă la elevii care urmează curriculumul general. Absolvenții cu cerințe educaționale speciale (CES) nu sunt incluși în aceste statistici și susțin examene în condiții adaptate, conform reglementărilor în vigoare.
Autor: Lilia Zabolotnîi
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!