Miercuri, pe data de 5 iunie, Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, a întreprins o vizită de lucru în s. Carabetovca din raionul Basarabeasca.
Potrivit primarului localității, Sergiu Răcilă, vizita oficialului a avut loc în contextul organizării alegerilor europarlamentare din 9 iunie curent, în localitățile în care au fost deschise secții de votare. Totodată, primarul a mai menționat că, în cadrul discuțiilor cu ambasadorul, au fost evaluate proiectele realizate în parteneriat cu statul român, dar și stabilirea unor planuri de viitor privind implementarea noilor proiecte și parteneriate.
„În numele întregii comunități, adresăm sincere cuvinte de recunoștință pentru contribuția esențială pe care statul Român o oferă în dezvoltarea socio-economică a satului nostru. Colaborarea și sprijinul continuu din partea Statului Român reprezintă un pilon important în promovarea progresului și prosperității în Carabetovca” a declarat primarul localității pe pagina de Facebook a pimăriei Carabetovca.
Amintim că, în acest an, pe 9 iunie, vor avea loc alegerile europarlamentare, organizate de România. Astfel, cetățenii Republicii Moldova, care au cetățenie română, vor putea participa la vot. În raionul Basarabeasca, o secție va fi deschisă în s. Carabetovca.
Autot: Lilia Zabolotnîi
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!