(FOTO) Basarabeasca și Iași au semnat un Acord pentru dezvoltarea regională. Ce înseamnă asta pentru raion

(FOTO) Basarabeasca și Iași au semnat un Acord pentru dezvoltarea regională. Ce înseamnă asta pentru raion
Foto: Consiliul Raional Basarabeasca

Consiliul Raional Basarabeasca a anunțat că, recent, a fost semnat un Acord de cooperare cu Județul Iași, România. Acordul a fost semnat pe data de 27 martie, curent, în cadrul vizitei de lucru la Iași a președintei raionului Basarabeasca, Natalia Cara.

Acordul de cooperare, semnat de președintele Județului Iași, Costel Alexa și președinta raionului Basarabeasca, Natalia Cara, are scopul de a identifica proiecte de dezvoltare economică, socială, proiecte care pot beneficia de susținere financiară a Uniunii Europene și implementarea lor comună.

În comunicatul Consiliului Raional Basarabeasca se arată că, baza acordului este convenirea acțiunilor de cooperare care vor fi puse în practică să se desfășoare în conformitate cu competențele lor și să se refere în special la următoarele domenii: dezvoltarea locală, economie, educație, cultură, turism, sport, tineret, sănătate, asistență socială, accesare de fonduri europene, precum și alte domenii de cooperare de interes reciproc.

„Noi trebuie să depunem efort pentru dezvoltarea raionului Basarabeasca. Nu contează atât de mult de unde vine ajutorul, ci mai degrabă că acesta să fie acordat. Pentru a participa la diverse proiecte europene, trebuie să colaborăm cu orașele și regiunile țărilor membre ale UE, printre care se numără și România. De aceea am făcut o vizită acolo și asta este doar începutul eforturilor noastre de atragere a partenerilor. Sunt convinsă, cu ajutorul lor, vom reuși să rezolvăm multe probleme economice, sociale și altele ale raionului”, a menționat Natalia Cara.

Potrivit președintei raionului Basarabeasca, următoarea vizită va fi în perioada aprilie-mai, la București. În cadrul acestei vizite de lucru trebuie să fie deacum întocmit proiectul necesar pentru finanțare. O altă vizită de lucru este preconizată în luna iunie, în Bulgaria cu scopul de a atrage și alte investiții pentru raionul Basarabeasca.

De asemenea, un astfel de Acord a fost semnat cu raioanele Drochia și Călărași.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼