(FOTO) Educație prin experiență: elevii Liceului „Constantin Stere” au participat la programul „Excursia europeană”

Foto: Facebook/ Liceul Teoretic „Constantin Stere”

Un grup de elevi ai Liceului Teoretic „Constantin Stere” din satul Abaclia, raionul Basarabeasca, a participat recent la Programul educațional „Excursia Europeană”, aflat la cea de-a doua ediție, lansat de Guvernul Republicii Moldova. Inițiativa urmărește facilitarea accesului copiilor din mediul rural la experiențe educative și culturale în capitala țării.

Elevii din Abaclia s-au numărat printre primii beneficiari ai ediției din acest an, care se desfășoară în perioada 24 iunie – 20 iulie 2025. Activitatea a inclus un itinerar variat, cu vizite la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Parlamentul și Președinția Republicii Moldova, precum și vizionarea unui film educativ la cinematograf.

Transportul elevilor a fost asigurat de organizatori, cu autobuze speciale marcate cu sigla programului „Excursia Europeană”. La sosirea în Chișinău, grupurile au fost întâmpinate de ghizi instruiți, care i-au însoțit pe tot parcursul zilei. De asemenea, copiii au primit rechizite gratuite, masă asigurată și au beneficiat de asistență educativă, toate cheltuielile fiind acoperite integral din bugetul de stat.

În total, programul vizează peste 1300 de copii din întreaga țară, selectați din 76 de localități, câte 18 elevi și un cadru didactic însoțitor din fiecare. Elevii eligibili au vârste cuprinse între 10 și 16 ani, iar selecția a fost realizată în colaborare cu instituțiile de învățământ.

Potrivit Guvernului, Programul „Excursia Europeană” este menit să contribuie la formarea unei conștiințe civice active, să apropie tinerii de valorile europene și să reducă decalajele educaționale dintre mediul rural și urban.

La prima ediție a programului, desfășurată în anul 2024, au participat peste 2500 de copii, iar impactul pozitiv al proiectului a determinat autoritățile să îl continue și să îl extindă.

Autor: Lilia Zabolotnîi

Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului „Mass-media locală din Basarabeasca pentru valorile europene”, implementat de redacția BAStv cu sprijinul financiar al Ambasadei Republicii Cehe în Republica Moldova.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼