(FOTO) FC Carabetovca a câștigat Cupa Satelor 2025 din raionul Basarabeasca

Complexul Sportiv din Sadaclia a găzduit, pe 20 iulie, ediția din 2025 a competiției fotbalistice „Cupa Satelor” din raionul Basarabeasca. La eveniment au participat echipele reprezentative ale satelor Sadaclia, Abaclia, Bașcalia, Carabetovca și Iserlia.

Turneul a reunit pasionați ai sportului din întreg raionul, iar atmosfera a fost una de competiție autentică și fair-play. Echipa din Carabetovca a demonstrat un joc solid și a reușit să cucerească trofeul competiției, învingând în finală formația gazdă, FC Sadaclia, care s-a clasat pe locul al doilea.

Toate echipele participante au fost menționate de Asociația Teritorială de Fotbal (ATF) Basarabeasca cu diplome și premii bănești, în semn de recunoaștere pentru efortul și implicarea în promovarea sportului la nivel local.

Primăria Carabetovca a felicitat public echipa locală pentru performanță, subliniind dedicația jucătorilor.  De asemenea, au fost aduse mulțumiri speciale suporterilor pentru susținerea constantă.

La festivitatea de premiere au fost prezenți Iurie Plopa, președintele ATF Basarabeasca, Sergiu Gurin, Secretar de Stat la Ministerul Educației și Cercetării, Ion Galeru, primarul satului Sadaclia, Sergiu Răcilă, primar al satului Carabetovca, Ion Bordan, primar interimar al satului Bașcalia și Valentina Balan, membră a Executivului ATF Basarabeasca.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼