Trupul carbonizat al unui bărbat de 61 de ani, locuitor al satului Batâr din raionul Cimișlia, a fost găsit carbonizat în propria casă.
Din discuțiile duse cu soția acestuia, care recent s-a întors de peste hoatrele R.Moldova, ultima a comunicat, că soțul acestia anterior s-a aflat la evidența medicului narcolog din cadrul IMSP Cimișlia ca consumator de alcool, adăugând totodată că victima avea și probleme cu picioarele, deplasându-se greu.
Potrivit poliției în cadrul efectuării cercetării la fața locului, în camera de la intrare în domiciliul unde a avut loc incendiul, a fost depistat un ulcior din plastic în interiorul căruia se afla vin și un borcan cu o capacitate de aproximativ 750 ml cu țuică.
Pe acest caz polițiștii au inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.