(FOTO) Un nou impuls economic pentru Cimișlia: au fost efectuate peste 27% din lucrările la hala de producere

Sursa foto: Agenția de Dezvoltare Regională Sud

Lucrările la hala de producere din Cimișlia avansează conform planului, cu peste un sfert din construcție deja realizată. Proiectul își propune să sprijine antreprenorii locali și să creeze un mediu favorabil dezvoltării afacerilor din regiune.

Pe data de 12 mai, reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud) au efectuat o vizită de monitorizare pe șantierul din orașul Cimișlia, unde se construiește o hală modernă în cadrul proiectului „Servicii inovative ale Incubatorului de Afaceri Cimișlia pentru dezvoltarea noilor afaceri în regiune”. Vizita a reunit reprezentanți ai echipei ADR Sud și ai beneficiarului, antreprenorul, responsabilii tehnici și echipa de proiectare.

Până în prezent, au fost realizate 27,14% din lucrările prevăzute în contractul de antrepriză, iar construcția se desfășoară conform graficului stabilit. La această etapă, pe șantier se montează structura metalică a halei, elementele de oțel ale caracasei metalice, precum și suporturile pentru panourile sandwich care vor alcătui acoperișul și pereții.

Proiectul presupune nu doar ridicarea halei propriu-zise, ci și conectarea acesteia la toate utilitățile necesare – apă, canalizare, energie electrică și gaz – precum și amenajarea unui teren de 0,39 hectare din jurul construcției.

Valoarea totală a investiției se ridică la 13,509 milioane lei, conform contractelor de antrepriză și prestări servicii. Din această sumă, 89,97% reprezintă finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar 10,03% este contribuția Consiliului Raional Cimișlia.

Noua hală urmează să fie pusă la dispoziția antreprenorilor locali prin intermediul Incubatorului de Afaceri Cimișlia. Aceștia vor putea închiria spații de producere dotate cu utilități moderne, beneficiind de un cadru favorabil pentru dezvoltarea inițiativelor economice și crearea de locuri de muncă.

Prin această investiție, autoritățile urmăresc consolidarea infrastructurii economice a raionului și transformarea orașului Cimișlia într-un pol regional de dezvoltare antreprenorială.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼