Pe data de 21 noiembrie, de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, locuitorii din satele Abaclia și Bașcalia au sărbătorit Hramul localităților. Echipa BAStv a surprins atmosfera și momentele-cheie ale evenimentului de la Abaclia.
În Abaclia, conform tradiției, sărbătoarea a debutat cu oficierea slujbei religioase la biserica din localitate. În această zi de mare însemnătate, oamenii s-au adunat la biserică pentru a se ruga și a cere binecuvântare pentru familiile lor.
Sărbătoarea a continuat la Căminul Cultural, unde, la ora 11:00, a fost inaugurată o expoziție-târg a meșterilor populari. Organizatoarea evenimentului este Eugenia Leu, originară din satul Abaclia și stabilită peste hotarele țării.
La eveniment au participat aproximativ 20 de meșteri populari, atât din raionul Basarabeasca, cât și din alte raioane din sudul țării.
Vizitatorii au admirat obiectele confecționate manual, au stat de vorbă cu artizanii și au achiziționat cu plăcere diverse produse, despre care și-au împărtășit impresiile.
Sărbătoarea de Hram a continuat cu un program artistic susținut de colectivele și de către artiștii locali.
Un moment emoționant al zilei l-a reprezentat felicitarea, în fața întregii comunități, a cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie.
Printre invitații speciali ai evenimentului s-au numărat îndrăgiții interpreți Olga Ciolacu și Patric Hanganu, care au încântat publicul cu recitaluri de muzică populară.
Locuitorii satului au ramas foarte incantati de organizarea acestui eveniment.
Primarul satului Abaclia Victor Niculiță a povestit despre realizările obținute in sat în ultimul an și despre planurile de viitor.
Evenimentele festive au fost organizate de Primăria satului Abaclia.
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt.













































