(FOTO) Vizita Ministrului Educației la Cimișlia: investiții în modernizare și reforme pentru un sistem educațional mai eficient

Sursa foto: Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a efectuat pe 20 martie 2025 o vizită de lucru la Cimișlia, unde a discutat cu autoritățile locale, directorii instituțiilor de învățământ și cadrele didactice despre proiectele de modernizare a infrastructurii educaționale și reformele planificate. Una dintre principalele atracții ale vizitei a fost Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, care urmează să devină o școală model grație sprijinului oferit de PNUD și Guvernul Norvegiei.

Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din orașul Cimișlia este una dintre cele 35 de instituții de învățământ selectate în cadrul proiectului „Rețeaua Școlilor Model”. Acest proiect, inițiat de Ministerul Educației și Cercetării, vizează îmbunătățirea infrastructurii educaționale și creșterea accesului elevilor la servicii educaționale de calitate. În prezent, în liceu învață peste 950 de elevi, mulți dintre ei deplasându-se zilnic din alte localități ale raionului cu transportul școlar.

În cadrul vizitei sale, Ministrul a anunțat că, în viitorul apropiat, instituția va trece printr-o transformare semnificativă. Investițiile vor include renovarea completă a infrastructurii, modernizarea sălilor de clasă și dotarea cu echipamente moderne.

„Ne dorim să creăm un mediu educațional modern, care să răspundă nevoilor celor care învață și predau aici. Liceul „Mihai Eminescu” va deveni un exemplu de școală inovativă și funcțională”, a declarat Dan Perciun.

Elevii și profesorii liceului au participat activ la sesiunile consultative privind planul de renovare, exprimându-și opiniile despre felul în care ar trebui să arate școala pentru a deveni mai atractivă și mai eficientă pentru procesul educațional.

Un alt punct important al vizitei a fost întâlnirea cu directorii de școli și grădinițe din raion, unde s-au abordat teme precum salarizarea cadrelor didactice, modernizarea infrastructurii, reducerea birocrației, actualizarea curriculumului și promovarea incluziunii și a integrității academice.

Ministrul a subliniat importanța politicilor salariale care să reflecte corespunzător valoarea muncii și a programelor de formare profesională gratuite, inclusiv în domeniul competențelor digitale. Proiectele „Investim în educatori” și „Investim în profesori” vor continua și în acest an, oferind sprijin concret pentru dezvoltarea cadrelor didactice.

Un subiect frecvent invocat de cadrele didactice ține de necesitatea debirocratizării. Pentru mulți dintre profesori și educatori, „excesul de hârtii” consumă foarte multe resurse și lasă mai puțin timp la dispoziție pentru alte activități esențiale în lucrul cu copiii.

„Un alt aspect important al reformei educaționale este procesul de debirocratizare. Anul trecut, Ministerul Educației și Cercetării a economisit mii de ore de muncă pentru profesori prin eliminarea unor proceduri administrative și simplificarea raportărilor. În 2025, vor fi introduse noi măsuri pentru a reduce birocrația și a facilita recalificarea rapidă a cadrelor didactice”, a declarat Dan Perciun.

Un alt subiect de interes a fost atragerea tinerilor spre cariera didactică. Ministrul a precizat că bursele pentru studenții la pedagogie au fost dublate, iar indemnizația pentru absolvenții care aleg să predea în școli a fost majorată la 200 000 de lei. Totodată, Perciun a accentuat rezultatele campaniei „Fii Pro”, care continuă să promoveze profesia de cadru didactic în rândul tinerilor.

Potrivit șefului Direcției Învățământ General Cimișlia, Vasile Surdu, pentru a stimula interesul elevilor, la începutul lunii martie au fost organizate excursii pentru elevii claselor a XII-a la universități și colegii, cu scopul de a-i încuraja pe viitorii studenți să aleagă să studieze în Republica Moldova.

Ministrul Educației a anunțat, de asemenea, introducerea mic-dejunului gratuit pentru elevii claselor V-IX, începând cu 1 septembrie 2025. De asemenea, a subliniat importanța păstrării grădinițelor din mediul rural, cu sprijinul Guvernului. Totodată, vor continua investițiile în dotarea școlilor și grădinițelor, inclusiv în renovarea blocurilor sanitare, grație resurselor de la bugetul de stat și din partea donatorilor străini.

Pe lângă aceste inițiative, ministrul a anunțat modificări privind organizarea examenelor naționale. Testarea elevilor de clasa a IX-a va fi organizată centralizat, iar campania „Fii 09NEST” va asigura monitorizare externă pentru a garanta corectitudinea examenelor. Elevii vor beneficia și de programe de mentorat gratuit pentru pregătirea la matematică.

„Cu aceste măsuri, Ministerul Educației și Cercetării își propune nu doar să îmbunătățească calitatea educației, ci și să asigure un sistem mai echitabil, care să răspundă nevoilor tuturor elevilor și cadrelor didactice din țară”, a adăugat Dan Perciun.

Vizita ministrului Dan Perciun la Cimișlia a reafirmat angajamentul autorităților de a contribui activ la modernizarea educației, prin investiții în infrastructură, susținerea cadrelor didactice și dezvoltarea unor politici menite să reducă inechitățile din sistem. Proiectele și inițiativele anunțate își propun să îmbunătățească condițiile de studiu și de lucru pentru copii, elevi și cadre didactice, prin crearea unui mediu educațional modern și incluziv.

Sursa foto: Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Sursa foto: Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Sursa foto: Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Sursa foto: Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Sursa foto: Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Sursa foto: Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Sursa foto: Pagina de Facebook Consiliul Raional Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Consiliul Raional Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Consiliul Raional Cimișlia
Sursa foto: Pagina de Facebook Consiliul Raional Cimișlia

Autor: Virineia Carapirea

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼