Guvernul Republicii Moldova a aprobat un nou regulament care permite desfășurarea studiilor superioare de licență și master la distanță și cu frecvența redusă în universitățile din țară. Această metodă vine în sprijinul studenților care au nevoie de mai multă flexibilitate, inclusiv a celor angajați, a persoanelor cu dizabilități și a tinerilor din diasporă.
„Acest regulament va face posibilă desfășurarea studiilor la distanță în universitățile noastre și va deschide această oportunitate pentru un număr mai mare de persoane”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul ședinței de Guvern.
Învățământul la distanță oferă studenților posibilitatea de a-și organiza timpul și locul de studiu în funcție de necesități. Diploma obținută prin această formă de învățământ este echivalentă cu cea a programelor cu frecvență.
Regulamentul prevede că toate specialitățile vor putea fi studiate la distanță sau cu frecvență redusă, cu excepția celor care necesită prezență fizică și activitate practică, precum arte, arhitectură, medicină veterinară, sănătate, motricitate specială și recuperare, și servicii ale securității.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!