Pe 21 septembrie, locuitorii din Sadaclia vor sărbători Hramul satului, un eveniment deosebit ce marchează nu doar o zi de sărbătoare religioasă – Naşterea Maicii Domnului – ci și o ocazie specială pentru întreaga comunitate de a se reuni și de a celebra valorile tradiționale.
Ziua va începe cu o slujbă religioasă oficiată la biserica din localitate, unde credincioșii se vor aduna pentru a aduce mulțumiri și rugăciuni de binecuvântare pentru sat și locuitorii săi. După slujbă, la ora 12:00, scuarul Casei de Cultură din satul Sadaclia va deveni o scenă a muzicii folclorice, unde se va desfăşura Festivalul național al ansamblurilor de fluieraşi “Ca la noi la Sadaclia”, ediția a X-a, organizat în memoria rapsodului Vasile Suman.
Ulterior, la ora 15:00, sărbătoarea satului va continua cu un program artistic prezentat de ansambluri locale și colective din alte localității, care vor dărui publicului veselie şi voie bună prin cântece şi dansuri.
La sărbătoarea Hramul satului va fi organizată şi o expoziţie a meșterilor populari, precum şi un iarmaroc. În atmosfera de sărbătoare, se va desfășura şi o tombolă.
Autoritățile locale au pregatit un vast program distractiv şi pentru copii.
Totodată, în atenția amatorilor de fotbal, începând cu ora 16:00, la Centrul sportiv Sadaclia, va avea loc Campionatul Republicii la fotbal. Vor juca FC Lia Sadaclia cu FC Socol Copceac.
Ziua Hramului va culmina cu evoluarea invitatei speciale – interpreta Victoria Lungu, care va aduce voie bună, veselie și energie pozitivă pentru toți cei prezenți la sărbătoare.
Hramul Satului rămâne una dintre cele mai așteptate sărbători locale, un prilej de întărire a legăturilor dintre oameni și de păstrare a tradițiilor care ne definesc identitatea.
Autor: Ludmila Podgurschii
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!