Un maraton al imunizării anti-COVID-19 pentru angajații din educație are loc în capitală vineri și sîmbătă, 30 și 31 iulie. Evenimentul se desfășoară la Centrul municipal de vaccinare, str. Petru Rareș, 18, între orele 8.00 și 17.00, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei de Chișinău, la maraton sînt disponibile vaccinuri de la diverși producători: Pfizer, Johnson&Johnson, AstraZeneca, Sinovac și Sputnik V (doza a doua). sînt așteptați să se imunizeze împotriva COVID-19 toți angajații din sistemul educațional din capitală, atît cadrele didactice, cît și personalul auxiliar.
În I zi, vineri, sunt aşteptate cadrele didactice şi auxiliare din învăţământul general (şcoli, grădiniţe).
În II zi, sâmbătă, sunt aşteptaţi angajaţii din cadrul Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului şi cei de la Direcţia Cultură. Capacitatea Centrului municipal de vaccinare este de 1200 de persoane pe zi.
Vaccinul este administrat gratuit, în baza actului de identitate, după principiul primul venit, primul servit.
„În acest proces vom fi ajutaţi de medici, poliţişti, voluntari și toți responsabilii. Ne dorim să înceapă procesul educaţional de la 1 septembrie cu prezenţa fizică a profesorilor şi elevilor în sălile de clasă, sănătoşi şi în siguranţă”, a adăugat edilul.