Susțineți BAStv

În Moldova va fi implementat un sistem de avertizare, MD-Alert 

Un sistem de alertă care ar avertiza moldovenii despre fenomene meteo extreme sau situații de urgență ar putea funcționa în Republica Moldova începând cu anul 2025. Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență al MAI, Liliana Pușcașu, a declarat pentru Radio Moldova că se întreprind măsuri pentru contractarea companiilor, pentru a cunoaște care sunt cele mai performante tehnologii.

Purtătoarea de cuvânt a mai spus că sistemul ar putea fi unul echivalent celui din România sau alte țări din Uniunea Europene. Proiectul se află acum la etapa studiului de posibilitate.

Valoarea totală a proiectului MD-Alert este estimată la peste 440 de mii de euro, iar 92 la sută din sumă va fi acordată de partenerii europeni. Sistemul MD-Alert va permite difuzarea mesajelor de avertizare și alarmă pentru populație în caz de fenomene meteo extreme, inundații, dar și alte situații care amenință grav viața și sănătatea cetățenilor. Avertizările vor fi trimise prin intermediul rețelelor operatorilor de comunicații mobile.

Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼