Cetățenii Republicii Moldova ar putea călători în Ucraina doar cu buletinul, cu condiția ca actul de identitate să fie biometric. Subiectul a fost discutat de către ministrul de Externe Nicu Popescu, în cadrul întrevederii, la Kiev, cu omologul său, Dmytro Kuleba. Contactat de NM, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) Daniel Vodă a precizat că proiectul este în etapa de consultări.
Miniștrii de externe Nicu Popescu și Dmytro Kuleba au menționat intenția de a identifica soluții concrete pentru fiecare cetățean, un pas în acest sens fiind reducerea tarifelor de roaming între state și promovarea acestui obiectiv și cu Uniunea Europeană. De asemenea, oficialii au discutat perspectiva ca cetățenii Moldovei și Ucrainei să aibă posibilitatea să călătorească în cele două țări doar cu buletinul de identitate. Acesta va trebuie, însă, să fie de tip biometric.
„Am stabilit să dinamizăm această inițiativă pe platforma Parteneriatului Estic, dar și să semnăm în timpul apropiat cu Ucraina acordul privind călătoriile reciproce ale cetățenilor în baza buletinului de identitate biometric, ceea ce va facilita fluxurile de turiști și interacțiunea oamenilor de afaceri între ambele state”, a spus vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe.
De menționat că, în prezent, în Republica Moldova nu sunt emise buletine de identitate biometrice. Contactat de NM, reprezentantul MAEIE Daniel Vodă a precizat: „În prezent, acest acord este în faza de negociere, proiectul este în faza de consultări. Miniștrii au transmis mesajul de a dinamiza aceste negocieri și deja instituțiile naționale vor lucra asupra detaliilor practice”.
Buletinele de identitate biometrice conțin un cip, iar pe lângă datele care se regăsesc și pe cărțile de identitate clasice, stochează amprenta facială și amprentele digitale ale solicitantului.
Acest tip de document este utilizat pe larg în țările din Uniunea Europeană. Pe 2 august, a intrat în vigoare Regulamentul european (UE) 2019/1157 al Parlamentului European și al Consiliului privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor Uniunii și a documentelor de ședere eliberate cetățenilor Uniunii și membrilor de familie ai acestora care își exercită dreptul la liberă circulație.
Sursa: newsmaker.md