19 noiembrie 2021 angajații inspectoratului de poliție Basarabeasca în comun cu angajații Secției Situației Excepţionale Basarabeasca, angajații Inspectoratului General al Poliției de Frontieră au fost alături de cetățenii din orașul Basarabeasca în cadrul Campaniei Naționale de prevenire și dialog comunitar cu genericul “Bună Ziua”.
Cetățenii din orașul Basarabeasca au fost deschiși cu polițiștii și pompierii semnalând problemele pe care le au, și anume:
- modul de combatere și prevenirea a fenomenului infracțional;
- parcările neregulamentare, viteza excesivă a unor conducători auto, iluminarea stradală;
- măsurile impuse și cele necesare în vederea combaterii pandemiei Covid-19;
- modul de traversare a PTF Basarabeasca-Serpniovo (UA) și a altor puncte de traversare a frontierei de stat în contextul fenomenului pandemic;
- măsurile de securitatea în exploatarea sobelor, cazanelor și altor dispozitive utilizate în timpul sezonului rece;
- modul de comunicare a problemelor apărute și solicitare a ajutorului din partea serviciilor abilitate prin intermediul serviciului unic ;
Astfel ținem să vă asigurăm că poliția are menirea de a contribui la siguranța cetățenilor din r-ul Basarabeasca și va întreprinde măsurile de rigoare în comun cu APL și Consiliul raional Basarabeasca, pentru ca cetățenii să fie în siguranță.
Campania are drept scop prevenirea infracționalității, menținerii ordinii și securității publice, dezvoltării și aprofundării colaborării cu societatea civilă, dar și prevenirii situațiilor de risc.
Menționăm că, acest nou mecanism de siguranță comunitară, vine să sporească nivelul de încredere în serviciile acordate de poliție cetățenilor, ridicând eficiența, calitatea și accesibilitatea acestora.
Campania se va desfășura până pe 6 decembrie 2021.
Sursa: Inspectorat de politie Basarabeasca