Învățătoare timp de cinci decenii. Lidia Grăjdeanu locuitoarea satul Abaclia, r.Basarabeasca

A crescut generații întregi de elevi, cărora le-a insuflat dragostea de carte și i-a învățat să fie primii în toate. Vorbim despre Lidia Grăjdeanu, care a fost învățătoare timp de cinci decenii și s-a dedicat copiilor din satul Abaclia, raionul Basarabeasca. La cei 86 de ani ai săi, femeia își aminteste cu dor de timpul petrecut între pereții școlii și îi pare rău că acum nu mai are puteri să ajungă acolo. Au fost cei mai frumoși ani din viață, adaugă fostul dascal.
De când nu mai lucrează, aude vocile elevilor doar când ei ies afară în timpul recreațiilor. Fosta învățătoare NU stă departe de școală, dar nu poate ieși din curtea casei sale nici ajutată de cele două bastoane pe care se sprijină.
Pe lângă faptul că era învățătoare, Lidia Grăjdeanu organiza șezători și a fost mai mulți ani președinta Sfatului de Femei din localitatea sa.
Satul și oamenii nu mai sunt cum erau cândva, povestește Lidia Grăjdeanu.
Pentru perioada rece a anului are câteva lemne și tizic, dar nu-i vor ajunge ca să încălzească soba până la primăvară, spune fostul dascăl.
Pentru că știe să toarcă și să tricoteze de o viață, asta face și acum. Acestea sunt ocupațiile Lidiei Grăjdeanu de când se lasă frigul tomnatic și toată iarna.
Din lâna toarsă, împletește ciorapi pentru ea și alți săteni.

Sursa: jurnaltv.md

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼