Noul Cod vamal propus pentru adoptare corespunde legislației Uniunii Europene, care prevede posibilitatea existenței magazinelor duty-free doar în aeroporturi, porturi, la bordul aeronavelor și navelor. O parte din magazinele duty free din zona de frontiera terestră își vor înceta activitatea la expirarea licenței, și anume la data de 22 decembrie 2022, adică până la intrarea în vigoare a noului Cod vamal.
În același timp, se propune aplicarea garanțiilor de stat asupra agenților economici înregistrați până la data intrării în vigoare a Codului Vamal în zonele economice libere, Portul Internațional Liber „Giurgiulești” și Aeroportul Internațional Liber „Mărculești”, în conformitate cu prevederile actelor ce reglementează zonele respective. Garanțiile respective vor fi extinse și asupra agenților economici care se vor înregistra în perioada 1 ianuarie 202-1 septembrie 2024.
Suplimentar, în vederea îmbunătățirii prevederilor din proiectul de lege au fost propuse completări care au drept scop asigurarea unor condiții echitabile mediului de afaceri și aduc claritate reglementărilor vamale, cum ar fi: reducerea amenzii în cazul nedeclarării în termen a mărfurilor, clarificarea noțiunilor de încălcări grave și infracțiuni legate de activitatea economică, dar și actualizarea unor norme din Cod cu prevederile legislației în vigoare la moment.