Mama femeii din Drochia, condamnată pentru o datorie, s-a întâlnit cu Maia Sandu

Mama Nataliei Ursachi, femeia din Drochia, mamă a cinci copii, care a fost condamnată la șase ani de închisoare pentru că nu a putut achita un credit, susține că s-a întâlnit pe 16 noiembrie cu președinta țării Maia Sandu. Într-un live difuzat de liderul Partidului „Democrația Acasă” Vasile Costiuc, femeia a relatat că șefa statului i-ar fi promis că va verifica detaliile din acest caz pe parcursul săptămânii curente.

Femeia ar fi fost invitată la Președinție la ora 9:00, în dimineața de 16 noiembrie, împreună cu avocatul Nataliei Ursachi.

„Dumneaei ne-a spus că nu a știut, că nu a citit dosarul Nataliei, nu a știut că are cinci copii…  Doamna Maia Sandu a spus că, timp de o săptămână, va cerceta, va verifica și ne va spune rezultatul. Așteptăm. Sperăm. Eu cred că ea are putere să facă ceva”, a declarat mama condamnatei.

Ce spune Președinția?

NM a solicitat un comentariu din partea Administrației Prezidențiale. Purtătoarea de cuvânt a instituției, Sorina Ștefârță, a confirmat întrevederea.

„La întâlnire au mai fost prezenți Ion Guzun, președintele Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate, și Lilia Tonu, șefa Direcției juridice din cadrul Președinției. Discuția a vizat cererea de grațiere a Nataliei Ursachi, implicit hotărârea Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate referitoare la acest caz. În următoarele zile, doamna Maia Sandu va discuta cu membrii Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate pentru a examina suplimentar subiectul”, a precizat Sorina Ștefârță.

Amintim că femeia a fost condamnată la șase ani de închisoare pentru că nu a putut achita un credit. Ea susține că și-a luat o mașină de cinci mii de euro, că să presteze servicii de taxi și să-și hrănească micuții pe care îi crește singură, dar nu a fost în stare să mai achite taxele, potrivit PRO TV Chișinău.

Pe de altă parte, ZdG a aflat căde fapt, Natalia Ursachi a împrumutat 2500 de euro și a luat un automobil BMW 320 de la Vitalie Plugari, un bărbat care plasase pe un site specializat anunțul că își vinde automobilul, nereturnând nici banii, nici bunul mobil. Curtea de Apel Bălți a condamnat-o pe femeie la șase ani de închisoare pentru escrocherie săvârșită în proporții deosebit de mari și a obligat-o să restituie suma de 11.200 de euro, dedusă din valoarea mașinii – 8700 de euro – și datoria de 2500 de euro.

În octombrie 2020, în cadrul unui breafing de presă, liderul de atunci al formațiunii politice „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, a declarat că este gata să achite datoria de peste 200 de mii de lei pentru femeia din Drochia, condamnată la șase ani de pușcărie, lucru care nu s-a întîmplat.

Pe 12 noiembrie 2021, președintele Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate, Ion Guzun, a declarat că deocamdată, femeia nu întrunește condițiile de grațiere prevăzute de legislație și că nu poate fi făcută recomandarea către președinta țării Maia Sandu de a o grația pe Natalia Ursachi.

Președintele Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon a anunțat pe 12 noiembrie lansarea unei campanii de colectare de bani pentru achitarea datoriei acumulate de condamnată. Acum un an, Igor Dodon, care în acea perioadă deținea funcția de președinte a țării, declara că intenționează să o grațieze și califica drept „PR” propunerea unui alt politician, care se oferise să achite datoria respectivă.

Sursa: newsmaker.md 

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼