Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove nu recunoaște preotul condamnat la 16 ani de închisoare pentru abuz sexual.
„Persoana condamnată la 16 ani închisoare pentru abuz sexual nu este cleric al Mitropoliei Moldovei. În urma verificărilor, aducem la cunoștința opiniei publice că persoana condamnată nu figurează în evidența niciunei unități bisericești (parohie sau mănăstire) din cuprinsul eparhiilor Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove”, se arată într-un comunicat emis, vineri seara, de Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove.
Mitropolia își exprimă regretul în legătură cu acest caz „care a bulversat opinia publică” și dă asigurări că „victima va primi din partea Bisericii toată grija pastorală de care are nevoie”.
Reamintim că, vineri 19 noiembrie, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat că a trimis pe banca acuzaților un preot al unei mănăstiri din municipiul Chișinău, după ce acesta, timp de trei ani, a abuzat-o sexual pe fiica femeii cu care era în relații de concubinaj.
Inculpatul a întreținut prima relație cu fata atunci când victima avea doar 13 ani, iar ulterior și în forme perverse. Mai mult, acesta o obliga să întrețină relații sexuale și în stăreția mănăstirii, prin șantajarea copilei precum că în cazul refuzului ei, urma să facă publică relația lor, inclusiv la locul ei de studii.
Totul a ieșit la iveală după ce concubinajul cu mama victimei a fost întrerupt din motivul că inculpatul făcea exces de băuturi alcoolice și manifesta agresivitate verbală și fizică față de ea și fiică.
După pornirea urmăririi penale, victimei i-a fost acordată asistență psihologică și socială, inclusiv prin oferirea spațiului de trai temporar, într-un centru dedicat protecției victimelor traficului de ființe umane.
Avem și Telegram: bastv.md