Parlamentul a respins moțiune simplă inițiată de fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) asupra politicilor Ministerului Justiției (MJ) în domeniul justiției.
Au fost 28 voturi „pentru” și 53 de voturi „împotriva” moțiunii.
Deputații s-au întrunit joi, 21 octombrie, în ședință plenară pentru a dezbate moțiunea simplă împotriva activității Ministerului Justiției. Aflat în plen, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a ținut un discurs de la tribuna Parlamentului, în cadrul căruia a calificat textul moțiunii simple înaintat de opoziție drept „o amestecătură de minciuni și falsuri”.
„Am citit textul moțiunii opoziției. Moțiunea este un terci, falsuri și minciuni. Manipulați cu semi adevăruri, rupeți din context. (…) Este imposibil în două luni să faci stat de drept. (…) Justiția nu servește puterea, este cea care apără pe cei care caută dreptatea. Avem un sistem putred și voi cei din opoziției ați contribuit la el. După ce ați dat jos Guvernul Maia Sandu ați preluat controlul Justiției”, a declarat ministrul Justiției.
Ulterior, în cadrul rundei de întrebări și răspunsuri, deputatul socialist Grigore Novac a declarat că discursul ministrului Justiției „a fost un bocet care a speriat mai mulți deputați”.
„Au trecut 15 secunde de când ministrul Justiției a început a trage bocetul acesta de la tribuna Parlamentului. Ați speriat deputații români și aceștia au părăsit sala. (…) Eu țin să vă amintesc că v-am întrebat ce se face la noi în stat. N-ați făcut nimic până în prezent. (…) Ați dat-o-n bară cu reforma Justiției, iar legea Procuraturii este un eșec al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS)”, a declarat deputatul Novac.
Deputații Fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR” au anunțat că nu vor participa la procedura de vot a moțiunii simple menționând că acțiunea ar putea fi interpretată ca fiind o reglare de conturi.
„Domnul Stoianoglo a acționat împotriva mea și a lui Jardan, de aceasta noi nu vom participa pentru că e conflict de interese, iar decizia noastră pe această moțiunea va fi calificată ca fiind subiectivă (…) Dar în general, poziția fracțiunii Partidului ȘOR față de Guvern este una negativă”, a declarat deputatul Partidului „ȘOR”, Denis Ulanov.
La începutul ședinței în sală erau 89 de deputați – număr suficient pentru a dezbate moțiunea.
Pe 14 octombrie curent, fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a înaintat în cadrul ședinței Parlamentului, moțiune simplă împotriva activității Ministerului Justiției. Deputatul socialist Vasile Bolea, cel care a citit textul moțiunii, a declarat că partidul aflat la guvernare Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și ministrul Justiției Sergiu Litvinenco „au făcut tot ca să subjuge justiției”. În motivarea prezentată, Bolea invocă „subordonarea politică a justiției”. Atunci, ministrul Justiției a anunțat că va da curs moțiunii și va merge în plenul Parlamentului.
Sursa: zdg.md