Natalia Gavrilița dă asigurări că Guvernul negociază cu Gazprom în interes public: „Vom continua să discutăm pe dimensiunea economică”

Prim-ministra Natalia Gavrilița neagă informația precum că Republica Moldova este „șantajată energetic”  și dă asigurări că Guvernul negociază cu Gazprom în interesul public și în beneficiul cetățenilor. Declarația a fost făcută pe 19 octombrie,  în cadrul unei conferință presă pe subiectul gazelor naturale. 

„Deocamdată nu pot da toate detaliile, pentru că suntem încă în proces de negociere și avem o anumită strategie de negociere. Vom continua să discutăm, pe dimensiunea economică”.

La întrebarea jurnaliștilor de ce nu merge șefa statului Maia Sandu la întrevederi cu oficialii ruși, Natalia Gavrilița a răspuns:

„Noi suntem deschiși la toate nivele să avem întrevederi cu partenerii din Federația Rusă. Avem o agendă complexă bilaterală și ne dorim să discutăm pe toate aceste subiecte. Ne bucurăm că la început de noiembrie va fi o întrevedere cu miniștrii de externe și sperăm să fie o bună pregătire pentru o întrevedere la nivel mai înalt”, a declarat Gavrilița.

De menționat vicepremierul pentru reintegrare, Vlad Kulminski, și Ruslan Bolboceanu, secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, vor întreprinde o vizită de lucru la Moscova pe 21 octombrie. Oficialii se vor întâlni cu șeful-adjunct al administrației prezidențiale ruse, Dmitrii Kozak. Părțile vor discuta mai multe subiecte de pe agenda bilaterală.

Amintim că organizațiile membre ale Platformei Naționale a Forumului Societății Civile al Parteneriatului Estic au emis o declarație publică prin care condamnă „șantajul energetic din partea Federației Ruse” și fac apel către Guvernul Republicii Moldova și partenerii de dezvoltare în vederea diversificării livrărilor de gaze naturale. Aceștia consideră inadmisibilă „tergiversarea procesului de negociere din partea Gazprom și perpetuarea intenționată a incertitudinii cu privire la livrarea gazelor naturale”.

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼