Susțineți BAStv

Noi detalii în cazul femeiei din or. Basarabeasca, care a făcut un accident cu un scuter electric

În cazul femeiei cu doi copii, care în data de 18 octombrie curent a făcut un accident, în timp ce conducea un scuter electric, au fost depistate noi detalii. Cu excepția făptașei și celor doi copii ai ei, a avut de suferit și o fetiță din or. Basarabeasca.

Jurnaliștii BAStv au fost contactați de părinții victimei, care ne-au mărturisit că, în ziua respectivă, fetița lor, în compania unui băiețel, mergea pe trotuar și se îndrepta spre terenul de joacă. Femeia ce conducea trotineta electrică, fără a micșora viteza la văzul copiilor, a lovit copila cu vehicolul. În urma impactului victima a rămas cu răni superficiale.

,,Această femeie, probabil, venea de la grădiniță. Aflată la volanul scuterului, pe care mai avea neregulamentar ambarcați doi copii, ea se deplasa pe trotuarul destinate pietonilor și, fără a încetini din viteză, nu a putut manevra și mi-a lovit fiica”, ne-a comunicat mama victimei. Aceasta a mai menționat, că martorii oculari au trimis copilul acasă.

Când părinții s-au deplasat la locul încidentului, acolo erau prezenți reprezentanții forțelor de ordine și cei ai serviciului medical de urgență. Ultimii nu au consultat și nu au acordat un prim ajutor fetiței, care a avut de suferit în urma impactului.

Mai tarziu, au declarat părinții pentru BAStv, ei au solicitat ambulanța la domiciliu și, printr-o coincidență, a sosit aceiași echipă. Medicii și-au cerut scuze pentru gestul de ignoranță și au transportat copilul la secția Pediatrie a Spitalului raional Basarabeasca, unde a primit consultație și un prim-ajutor.

Potrivit șefului Inspectoratului de Poliție Basarabeasca, Sergiu Plop, părinții fetei au refuzat  expertiza medicală. Tot el a menționat că, deocamdată, nu există vre-o confirmare legalizată a faptului, că femeia care conducea scuterul s-ar fi aflat în stare de ebrietate.

Jurnaliștii BAStv au contactat și șoferița trotinetei electrice cu, care a declanșat accidentul pe data de 18 octombrie curent pe strada principală din or. Basarabeasca. Aceasta ne-a comunicat versiunea sa vis-a-vis de  accident, însă a refuzat să ne dea acordul pentru publicarea ei.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼