De la 1 septembrie, cei care obțin sau redobândesc cetățenia română vor avea un card de cetățenie personalizat, potrivit noilor modificări ale legislației, publicate pe 25 iulie în Monitorul Oficial, informează Ministerul Afacerilor Interne de la București.
Astfel, persoanele care vor primi cardul de cetățenie română și care vor dori să își stabilească domiciliul în străinătate, vor avea obligația să solicite, în termen de trei ani de la data dobândirii sau redobândirii cetățeniei române, eliberarea unui pașaport românesc cu menționarea țării de domiciliu.
Potrivit Ministerului român de Interne, o altă modificare importantă vizează reglementarea Sistemului informatic de evidență a datelor despre cetățenia română din Registrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple, sistem administrat de Direcția Generală de Pașapoarte.
Autoritățile de la București precizează că în situația în care descendenții cetățenilor români sau foștii cetățeni români doresc să obțină, după caz, acte de stare civilă, documente de identitate sau de călătorie românești ori redobândirea cetățeniei române, este necesar să se adreseze direct instituțiilor responsabile de eliberarea acestor documente, fără să solicite, în prealabil, Direcției Generale de Pașapoarte, furnizarea datelor despre cetățenia română din Registrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple.
De asemenea, autoritățile țării vecine susțin că noile modificări sunt introduse pentru creșterea nivelului de securitate a documentelor.
Susțineți redacția BAStv, abonați-vă la noi pe platforma Patreon sau prin efectuarea contribuțiilor prin PayPal! Aceasta ne va ajuta să creăm conținut interesant și util pentru dvs., rămânând în continuare o platformă media independentă.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!