O femeie a fost găsită la sol în stare inconștientă. Totul s-a petrecut în dimineața zilei de joi, 19 august, pe strada Victoriei din municipiul Comrat.
Astfel, o patrulă de carabinieri din cadrul Direcției regionale „Sud” a Inspectoratului General de Carabinieri (IGC), în timpul serviciului de menținere a ordinii publice a observat o persona de gen feminin, care se afla la sol.
Carabinierii au acordat primul ajutor și prin intermediul Serviciului 112 au solicitat o ambulanță. La scurt timp, femeia a fost preluată de un echipaj medical, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale calificate.
IGC vine cu un apel către cetățeni, în cazul când observă o persoană aflată în dificultate, să nu ezite să vină în ajutor sau să apeleze la numărul unic 112 .