Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat astăzi proiectul-pilot „Investim în profesori”, prin care se urmărește îmbunătățirea competențelor și cunoștințelor cadrelor didactice. În cadrul acestuia, vor fi selectate 50 de instituții de învățământ din țara noastră, iar formatorii vor merge direct în școală pentru a desfășura cursurile de formare profesională. Programul va fi implementat până la sfârșitul acestui an.
Această inițiativă schimbă conceptul existent până în prezent, când profesorii își achitau singuri cursurile de formare continuă și veneau la Chișinău alături de cadre didactice din diferite instituții, iar când se întorceau la muncă nu găseau întotdeauna sprijin pentru a implementa noile practici învățate.
„Prin acest proiect pilot ne propunem să regândim procesul de formare continuă a cadrelor didactice. Trăim într-o lume în continuă schimbare, generațiile de copii au noi necesități, profesorii se confruntă cu noi provocări, iar instruirea și formarea continuă a pedagogilor este extrem de importantă pentru a-i pregăti să răspundă acestor provocări. Proiectul vine cu o abordare diferită față de cea care a existat până acum. Dacă de obicei cadrele didactice achitau pentru aceste formări și ele se desfășurau undeva la centru, în grupe formate din profesori din diferite instituții de învățământ, atunci în noul proiect o sa inversăm lucrurile și o să avem o abordare diferită comparativ cu modelul tradițional de instruiri. Astfel, vom selecta instituții de învățământ și nu cadre didactice, se va merge în instituții de învățământ cu un program de formare, deci formatorul va veni în clasă la cadrul didactic și nu invers, se va lucra nu cu un profesor izolat, dar cu întreaga comunitate școlară, astfel încât acele noi competențe și aptitudini să fie cu adevărat implementate în instituție si susținute de întreg colectiv și să vedem în final o transformare a instituției de învățământ”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Noul program este unul voluntar, iar pentru a participa la acesta, școlile din țara noastră vor trebui să completeze un formular disponibil pe pagina Ministerului Educației. Ca rezultat, vor fi selectate circa 50 de instituții de învățământ, urmând a fi instruiți aproximativ 50 de pedagogi din fiecare instituție, sau circa 2500 de pedagogi în total, ceea ce ar însemna circa 10 la sută din numărul total al profesorilor care activează în sistem.
Potrivit ministrului Perciun, dacă programul va fi unul de succes, atunci autoritățile îl vor extinde anul viitor la scară mai largă.
Școlile care vor participa la program și instituțiile formatoare vor fi selectate pe parcursul următoarelor săptămâni.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!