Susțineți BAStv

Republica Moldova are procuror general. Ion Munteanu a depus jurământului

Pe 1 iunie, la sediul Procuraturii Generale, s-a desfășurat ceremonia oficială de învestire a noului Procuror General, Ion Munteanu, desemnat prin concursul organizat de Consiliul Superior al Procurorilor. În conformitate cu procedurile legale, numirea a fost oficializată printr-un decret prezidențial.

La eveniment au participat procurori din întreaga țară, membrii Consiliului Superior al Procurorilor, reprezentanți ai mass-media și alți invitați. Ceremonia a început cu jurământul depus de Ion Munteanu, urmat de discursul Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și ale noului Procuror General.

În discursul său, Ion Munteanu a reafirmat angajamentul său pentru o justiție echitabilă și transparentă, subliniind respectarea principiilor de legalitate și imparțialitate și evidențiind obiectivele și prioritățile mandatului său.

De asemenea, Munteanu a îndemnat procurorii din țară să se unească și să fie conștienți de contextul actual al țării. „Trebuie să ne dăm tot concursul pentru a continua investigațiile în curs și să conștientizăm pericolele cu care se confruntă în prezent Republica Moldova,” a afirmat el.

Președinta Maia Sandu l-a felicitat pe noul Procuror General și și-a exprimat încrederea în capacitatea instituției de a combate corupția, un aspect esențial pentru întărirea statului de drept.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼