Când ați trecut ultima dată pe la bibliotecă? Credeți că mai e nevoie de acest serviciu, în condițiile în care aproape toată lumea are acces la internet și poate citi orice-și dorește, chiar și fără a ieși din casă? Ei bine, în satul Abaclia, biblioteca rămâne locul unde oamenii pot socializa și se pot culturaliza.
Potrivit bibliotecarei Viorica Secrier, biblioteca deservește toate categoriile de vârstă. Copiii vin nu doar să citească, să consulte literatura care îi interesează, să lucreze în sala de lectură, să împrumute o carte la domiciliu dar și să-și facă temele pentru a doua zi, pentru că aici are la dispoziție toată materia de care are nevoie, pentru a se pregăti și a lua o notă bună la școală. De asemenea, biblioteca dispune de 6 calculatoare și o imprimantă. La fel, biblioteca este foarte solicitată de către tineri și persoanele în etate. Dispune de o varietate de cărți scrise atât în limba română, cât și în limba rusă.
Persoanele în etate preferă să citească cărți de dragoste sau istorie. Elevii și tinerii sunt mai interesați de cărți din domeniul psihologie, de logică, istorie și, desigur, de dragoste.
De la începutul anului, biblioteca publică din satul Abaclia are 66 de abonați noi. În această perioadă, frecvența bibliotecii a fost de 311 persoane.
Abonați-vă la noi pe rețele sociale: Telegram, YouTube, Facebook și Instagram. Aici publicăm știri pe scurt!