Susțineți BAStv

SFS întreprinde măsuri de minimizare a practicii de achitare a salariilor „în plic” și a muncii „la negru”

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) constată o diminuare a practicii de achitare a salariilor „în plic” și a muncii „la negru” în primele 6 luni ale anului 2023. Rezultatele respective au fost atinse urmare a acțiunilor întreprinse de către autoritate în acest sens, un accent deosebit fiind pus pe consilierea și informarea contribuabililor în vederea creării condițiilor propice pentru conformarea benevolă a acestora.

În rezultatul activităților desfășurate de către Serviciul Fiscal de Stat, pentru 6 luni ale anului 2023, au fost stabilite încălcări ale legislației în domeniul raporturilor de muncă, fiind adoptate 110 de decizii asupra cazului de încălcare a legislației, inclusiv referitor la încălcările ce vizează corectitudinea calculării și achitării plăților salariale, impozitelor și defalcărilor aferente acestora.

În consecință, au fost calculate suplimentar la buget obligații aferente plăților salariale: impozitul pe venit, contribuțiile de asigurări sociale, prime de asigurare obligatorie de asistență medicală, penalități și amenzi în sumă totală de 10 236 933 lei, din ele achitate 9 467 087 lei.

Astfel, pentru 6 luni ale anului 2023, în rezultatul controalelor au fost calculate suplimentar la buget obligații fiscale aferente plăților salariale (cu excepția penalităților și amenzilor aplicate) în sumă totală de 6 323 577 lei sau cu 1 272 795 lei mai puțin comparativ cu perioada similară a anului 2022 inclusiv:

  • la compartimentul impozitul pe venit pentru 6 luni ale anului 2023 au fost calculate obligații fiscale în mărime de 1 598 303 lei, în descreștere cu 346 257 lei comparativ cu perioada similară a anului precedent;
  • suma contribuțiilor de asigurări sociale aferente plăților salariale calculate suplimentar la buget, pentru 6 luni ale anului 2023 constituie 3 469 045 lei, mai puțin cu 607 340 lei comparativ cu 6 luni ale anului 2022;
  • suma primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală aferente plăților salariale în rezultatul controalelor fiscale pentru 6 luni ale anului 2023 constituie 1 256 229 lei, în descreștere cu 319 198 lei comparativ cu 6 luni al anului 2022.

Prin urmare, SFS va continua acțiunile de informare și educare în vederea creșterii conformării fiscale voluntare la nivel național în rândul contribuabililor, precum și pentru a-i determina să declare corect toate sursele de venit, respectiv impozitele aferente.

Abonați-vă la noi pe rețele sociale: TelegramYouTubeFacebook și Instagram.  Aici publicăm știri pe scurt!

Bалютный курс: 03 Ноя 2022
EUR : 19.0778 MDL-0,0938 ▼
USD : 19.2733 MDL-0,0227 ▼
RON : 3.8839 MDL-0,0181 ▼
RUB : 0.3132 MDL-0,0003 ▼
UAH : 0.5221 MDL-0,0004 ▼