Timp de doar o săptămână, în perioada 13-19 septembrie, echipele de asistență medicală urgentă au intervenit la 15 solicitări pe motivul intoxicației cu ciuperci, în cazul a 12 adulți și trei minori. Potrivit informațiilor, în urma consumului de ciuperci au fost afectați nouă femei și șase bărbați, pacienții au vârsta cuprinsă între 8 și 73 de ani.
Potrivit datelor Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, medicii au primit apeluri de la pacienții cu simptome de intoxicație din raionul Orhei, unde patru pacienți au avut nevoie de asistență medicală, iar în raioanele Briceni și Ocnița s-au otrăvit câte trei persoane. Câte doi pacienți s-au intoxicat în raioanele Edineț și Strășeni, iar în raionul Fălești s-a otrăvit o persoană.
Potrivit specialiștilor, numărul intoxicațiilor este mai mare în mediul rural. Explicația provine din obiceiurile populației deprinsă să culeagă ciuperci din păduri și să le consume.
În total, de la începutul anului au fost înregistrate 138 de cazuri de intoxicații cu ciuperci. Anul trecut, numărul adresărilor a fost de 480, iar cu un an mai devreme – 153.
Medicii îndeamnă cetățenii să consume ciuperci cumpărate numai de la vânzători de încredere, iar la primele semne de intoxicație după consumul de ciuperci, să contacteze imediat serviciul de urgență la 112.